×

Accesează
contul existent

Externe

Ursula von der Leyen și António Costa după reuniunea liderilor europeni din Belgia: „Există un...

Ursula von der Leyen și António Costa după reuniunea liderilor europeni din Belgia: „Există un sprijin unanim pentru accelerarea uniunii economiilor și investițiilor”

12.02.2026, 22:29 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Liderii Uniunii Europene, printre care presedintele Consiliului European, Antonio Costa, si presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-au reunit joi pentru o intrunire axata pe gasirea de noi modalitati de a relansa economia blocului comunitar. Printre subiectele dezbatute la castelul Alden Biesen din Belgia, au fost si modalitatile principale de eliminare a barierelor birocratice si de a atrage investitii in fata concurentei SUA si Chinei. In urma intalnirii dintre liderii europeni, acestia au sustinut o conferinta de presa in fata jurnalistilor. Presedintele Consiliului European, Antonio Costa a declarat ca "exista un sprijin unanim pentru accelerarea uniunii economiilor si investitiilor. Europei ii lipsesc investitiile si este crucial sa mobilizam investitiile private in bloc in acest an." Costa a explicat ca majoritatea propunerilor sunt tehnice, si vizeaza aplicarea legilor in tarile UE, unde sistemele financiare raman fragmentate, scrie Euronews. Acesta a declarat in cadrul aceleiasi conferinte, care a urmat summitului informal al UE, ca a existat un "acord unanim" pentru a continua agenda de simplificare a UE. De la inceputul acestui mandat legislativ, in iunie 2024, Ursula von der Leyen a prioritizat o gama de propuneri legislative numite "omnibus" pentru a realiza reforme de simplificare in mai multe sectoare. Inainte de acest summit din Belgia, guvernele italian si german au propus ca problema simplificarii sa fie un subiect central de discutie. Von der Leyen si Costa pledeaza pentru o cooperare consolidata Ursula von der Leyen si Antonio Costa au aparat amandoi utilizarea cooperarii consolidate pentru a iesi din impasul politic, in scopul de a avansa in grupuri mai mici de state membre. Ei au spus ca aplicarea acestui instrument juridic ar putea fi necesara pentru adoptarea celui de-al 28-lea regim, un sistem unificat care sa faciliteze infiintarea de companii in intregul bloc comunitar. "Voi incerca sa evit cooperarea consolidata si sa ma asigur ca toate cele 27 de state membre sunt de acord asupra regimului comun, acesta este primul nostru obiectiv", a declarat Costa. "Daca nu functioneaza, Tratatul de la Lisabona ofera mai multe solutii, una dintre ele fiind cooperarea consolidata", a adaugat el. Von der Leyen a declarat legat de cooperarea consolidata, care necesita unirea fortelor a cel putin 9 state membre, ca ramane deschisa altor tari "oricand". "Adesea, avansam cu viteza celui mai lent, iar cooperarea consolidata evita acest lucru", a spus ea. Cooperarea consolidata a fost utilizata ultima data in decembrie pentru a acorda un imprumut de 90 de miliarde de euro Ucrainei, fara Ungaria, Slovacia si Republica Ceha. Liderii UE sunt de acord sa acorde companiilor din Uniune un tratament preferential intr-un mod "proportional" si "tintit", a declarat Antonio Costa. "Exista o intelegere larg impartasita cu privire la importanta strategica pentru Europa de a proteja si consolida anumite sectoare", a mai spus acesta, Liderii UE si Comisia vor propune o solutie "concreta" pentru reducerea preturilor la energie Liderii UE, impreuna cu Comisia Europeana, vor pregati cateva propuneri concrete pentru reducerea preturilor la energie, care vor fi prezentate la urmatorul Consiliu European formal de la Bruxelles, care va avea loc in martie, a declarat presedintele Consiliului European. Costa nu a dat niciun exemplu specific al propunerilor aflate in discutie, dar spus ca gasirea solutiei potrivite va fi o prioritate pentru urmatorul summit. Liderii Uniunii Europene sunt de acord sa accelereze o noua propunere legislativa pentru un set unic si mai simplu de reguli corporative. Acestia sunt de acord asupra "importantei de a avansa rapid in acest an cu cel de-al 28-lea regim", a declarat Antonio Costa.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare