|
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Putin este un aliat nesigur al regimului de la Teheran. Acesta a spus că atacarea Iranului de către Israel și Statele Unite a fost o decizie bună, însă a avertizat că o prelungire a conflictului din Orient ar afecta sprijinul destinat Ucrainei.
03.03.2026, 10:53 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Volodimir Zelenski a afirmat ca spera ca operatiunea militara declansata de Statele Unite si Israel impotriva Iranului sa ramana una limitata si sa nu se transforme intr-un razboi. De asemenea, presedintele ucrainean a anuntat ca este ingrijorat cu privire la o eventuala diminuare a sprijinului pentru Ucraina, in contextul conflictului din Orientul Mijlociu. Riscurile privind sprijinirea Ucrainei "Sper ca aceasta criza iraniana sa ramana o operatiune limitata si sa nu se transforme intr-un razboi lung; stim din experienta cat de sangeroasa risca sa fie. Americanii ar putea avea nevoie de ele (n.r. - arme), asa cum au avut anul trecut. La acea vreme, Israelul era sub atac iranian, iar programele de livrare a rachetelor catre noi erau incetinite. Acest lucru nu s-a intamplat inca astazi, dar ma tem ca se va intampla", a spus Zelenski, intr-un interviu acordat publicatiei Corriere della Sera, citat de Le Figaro. Impactul asupra lantului de aprovizinare al Rusiei si critici la adresa lui Putin Cu toate acestea, Zelenski considera ca atacurile asupra Iranului reprezinta "o decizie buna": "Iranienii produc o multime de arme pentru Rusia, inclusiv drone si rachete, dar cred ca nu vor mai putea face acest lucru". In cadrul interviului, liderul de la Kiev a pus la indoiala determinarea Rusiei de a sprijini Iranul. "Putin este un aliat slab al iranienilor, asa cum a fost si pentru Siria lui Bashar al-Assad: in cele din urma, i-a acordat doar azil. El s-ar putea sa le fi returnat iranienilor o parte din armele primite, poate chiar aceleasi drone Shahed pe care Moscova le produce acum in doua fabrici sub licenta de la Teheran. Vorbeste, dar nu actioneaza", a declarat Zelenski. Privind reluarea discutiilor diplomatice, presedintele ucrainean a declarat ca spera in continuare la organizarea acestora in format trilateral, insa evolutia situatiei din Orientul Mijlociu in pune sub semnul intrebarii desfasurarea acestora la Abu Dhabi. "Din cauza luptelor continue, nu putem confirma astazi ca intalnirea va avea loc la Abu Dhabi, dar nimeni nu a anulat-o. Intalnirea ar trebui sa aiba loc", a spus presedintele ucrainean.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.