![]() |
Pana de curent înregistrată în Spania și Portugalia reprezintă dovada că industriile-cheie care pun în mișcare societatea pot paraliza în urma unui astfel de episod, ceea ce atrage atenția în legătură cu lecțiile care trebuie deprinse, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie XTB România.
30.04.2025, 13:06 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Sistemul energetic european s-a transformat masiv in ultimele decenii. Observatorii au atras atentia de-a lungul timpului ca migrarea spre noi modalitati de productie de energie fara masuri adecvate poate induce instabilitate in sistem. Avertismentele lor au trecut deseori in plan secundar, fiind subsumate unui proiect general de decarbonizare vizand inchiderea capacitatilor nucleare si pe carbune si majorarea celor regenerabile, solare si eoliene. Pana de curent din Spania si Portugalia este cea mai serioasa criza din ultimele decenii si, totodata, un eveniment care ar putea sa declanseze o discutie mai ampla despre asigurarea mixului rezilient de surse de energie. O pana de curent de cateva minute este o neplacere gestionabila, una de cateva ore produce deja consecinte economice - in transporturi, activitatea din fabrici, mentinerea produselor la temperaturi optime sau serviciile utilizand tehnologie sau echipamente. Intinderea pe mai multe zile poate insemna destabilizare cu ordine de marime mai ample, arata consultantul de strategie XTB Romania. Instituirea starii de urgenta in unele regiuni din Spania a fost raspunsul proportional al autoritatilor A fost o situatie care a durat mai multe ore, dar care, in mare parte, a fost depasita pana ziua urmatoare. Efectele s-au intins asupra Portugaliei, care nu a avut optiuni de reconectare la sisteme alternative, precum Franta si Marocul pentru Spania - sau chiar regiuni din sudul Frantei. Au fost afectate orase precum Madrid, Barcelona, Sevilla, Valencia, Lisabona, centre de activitate logistica si financiara. Impactul a fost major asupra traficului, comertului, serviciilor financiare. Cumparaturile s-au realizat doar cash, iar unele magazine au ramas fara bunuri esentiale, cu unii clienti dornici sa puna mana pe stocuri dincolo de necesitatile lor imediate. Totusi, generatoarele de urgenta ale spitalelor si centralelor nucleare au functionat, evitandu-se costuri mult mai ample. Revenirea la normal in privinta zborurilor si trenurilor de marfa si pasageri va lua, insa, o vreme. Pierderile economice deja adunate sunt dificil de cuantificat. Cu toate acestea, o organizatie din industria carnii din Spania estimeaza pierderi de 190 milioane de Euro, cu pierderi suplimentare de clienti si produse in domeniul ospitalitatii, dar dincolo de calcule pe termen scurt, sunt relevante invatamintele ce pot fi obtinute si mai ales puse in practica, subliniaza Claudiu Cazacu. Inca nu exista lamuriri notabile asupra cauzei penei de curent Desi motivele penei de curent nu sunt lamurite, fiind puse in discutie oscilatii generate de variatii de temperatura sau distorsiunile unor elemente de infrastructura, viteza cu care s-au pierdut 15 GW sau 60% din consum, in cateva secunde, cu efecte asupra sistemului in minute, ridica nevoia nu doar de raspunsuri ci si de planuri pentru viitor. Raspunsul ar putea fi o strategie pe mai multe fronturi, deja pusa in discutie de experti: intarirea retelei de transport si distributie, cresterea capacitatilor de stocare de energie si a diversitatii formelor de productie. In plus, pregatirea unui nou nivel de protectie la variatii de temperatura sau fluctuatii de consum ori productie. Un raport al operatorilor de transport din mai multe tari ar putea fi disponibil in sase luni. Doua deconectari ale unor surse de productie in sudul Spaniei s-ar fi petrecut la cateva secunde distanta. Desi nu este vreun indiciu in prezent, iar autoritatile, alaturi de Red Electrica au respins deja scenariul, ipoteza unui atac cibernetic nu poate fi exclusa in totalitate. Premierul spaniol a mentionat, la randul lui, nevoia de intarire a infrastructurii de energie. Pentru companiile din domeniu, investitii mai mari inseamna cheltuieli si o diminuare a profitabilitatii, dar cu beneficii pe termen lung. Crearea unei platforme solide pentru crestere, inclusiv in domeniul "foamei de energie" a sistemelor AI si evitarea unor consecinte foarte costisitoare sunt creatoare de valoare. Poate fi un moment propice pentru investitii in echipamentele si serviciile de profil energetic Pe bursa, Iberdrola se afla in regiunea unor maxime istorice, dupa o crestere de 15,1% a actiunilor anul acesta. Compania este cel mai mare grup din energie din Spania si un jucator important la nivel european. Sectorul utilitatilor este favorizat in mod traditional in perioade de volatilitate si incertitudine pe burse, ceea ce a oferit sprijin actiunilor pe parcursul acestui an, arata consultantul de strategie XTB Romania. Furnizorul de echipamente si servicii Schneider Electric a coborat marti cu 6,2% pe bursa din Paris, dupa ajustarea marjei de profitabilitate asteptate, in conditiile unor vanzari mai reduse in segmentul rezidential si de automatizare industriala. Actiunile au pierdut 15,7% anul acesta. Replierea entuziasmului pentru cererea de echipamente pentru AI, si impactul taxelor vamale preocupa de asemenea investitorii. Totusi pe termen lung, nevoia de investitii in retele ar putea ajuta afacerile companiei, dupa depasirea perioadei de reasezare a estimarilor pentru AI si a clarificarii conflictului comercial. Siemens Energy a inregistrat o apreciere de peste 37,3% anul acesta. Rezultatele companiei au depasit asteptarile, inregistrand cea mai mare marja de profit de dupa divizarea Siemens. Profitul asteptat pentru anul fiscal, de 1 miliard de Euro, e alimentat de turbinele de gaz si echipamentele de infrastructura. Firma ar putea beneficia de pe urma cererii sporite de transformatoare si alte echipamente de infrastructura. Infrastructura energetica - un element strategic de importanta cruciala Pe de alta parte, costurile razboiului comercial sunt o sursa de presiune atat pentru Siemens Energy cat si pentru ABB, un alt furnizor de echipamente electrice. Actiunile ABB, care se confrunta cu taxe vamale de 31% pentru livrarile din Elvetia spre SUA, au pierdut 13,4% anul acesta. Pe langa marii producatori de echipamente, inclusiv transformatoare, companiile care ofera servicii de instalare, mentenanta, verificare si digitalizare ar putea fi intre beneficiarii unei schimbari de directie. Atentia spre intarirea retelei electrice ar insemna astfel sprijin pentru diviziile specializate ale firmelor mari de utilitati din Europa, dar si pentru furnizori independenti. Evenimentele recente arata importanta cruciala a alimentarii cu energie electrica si ar fi ideal ca lectiile sa nu fie uitate, construind o infrastructura mai pregatita pentru scenarii variate, puncteaza Claudiu Cazacu.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
30.04.2025, 17:35