×

Accesează contul My Orange

Zf 24

Ai un proiect antreprenorial cu impact in comunitate si ai nevoie de mentori sau finantare? Incepe...

Ai un proiect antreprenorial cu impact in comunitate si ai nevoie de mentori sau finantare? Incepe programul Marc Impact, unde te poti inscrie pana pe 11 octombrie

09.09.2026, 17:43 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

BCR, BCR Social Finance si Synerb incep inscrierile la cea de-a treia editie a programului Marc Impact, un accelerator regional care sustine antreprenorii si organizatiile care dezvolta solutii sustenabile si proiecte cu impact in comunitate.

"Pragmatismul si zero toleranta la mediocritate reprezinta drumul prin care trebuie sa incercati sa faceti bani", spune Sergiu Manea, CEO-ul BCR, intr-un scurt videoclip de prezentare a programului Marc Impact.

Inscrierile sunt deschise pana pe 11 octombrie, potrivit informatiilor de pe site-ul propriu. Programul se adreseaza afacerilor cu impact, ONG-urilor care desfasoara activitati economice si intreprinderilor sociale din Romania, cu conditia ca acestea sa genereze venituri si sa aiba un impact social sau de mediu demonstrabil.

Acceleratorul ofera organizatiilor participante mentorat personalizat, acces la retele internationale de experti si finantatori, resurse din ecosistemul Erste si sprijin din partea unor parteneri locali, prin tabere de dezvoltare, workshop-uri tematice, instrumente de scalare si oportunitatea de a obtine granturi.

"Ne dorim sa cream un sprijin real pentru ceea ce inseamna antreprenoriatul social in Romania si pentru cultura sociala", spune, in acelasi videoclip, si Stefan Buciuc, CEO BCR Social Finance.

Pana acum, 39 de organizatii din Romania au trecut prin program. La nivel regional, cifra ajunge la 180 de organizatii, care au atras impreuna peste 12 milioane de euro in finantare. Editia din acest an a adaugat o noua tara: Slovacia. Programul ruleaza acum in sapte tari din Europa Centrala si de Est.

Marc Impact este un program de sprijin si scalare a afacerilor centrate pe impact - o initiativa comuna a ERSTE Foundation, Erste Social Finance, IFUA Nonprofit Partner si Simpact. In Romania, programul Marc este implementat de BCR Social Finance, in parteneriat cu Synerb si alaturi de partenerii de comunitate: Magurele Science Park (MSP), Amplify ONG si How to Web.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare