×

Accesează
contul existent

Burse

Bursa. Actiunile Hidroelectrica au urcat cu 20% de la inceputul anului pe fondul asteptarilor...

Bursa. Actiunile Hidroelectrica au urcat cu 20% de la inceputul anului pe fondul asteptarilor privind productia si preturile la energie. Ce spun brokerii despre perspectivele companiei de stat care se apropie de o capitalizare de 70 mld. lei

19.02.2026, 11:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

¬ Dupa un 2025 in care investitorii au perceput clar o subperformanta a titlurilor Hidroelectrica fata de piata, inceputul lui 2026 a adus o schimbare de sentiment, pe fondul revenirii productiei si al unor semnale privind relansarea investitiilor ¬ Un factor esential care a sustinut revenirea actiunilor H2O a fost cresterea vizibila a interesului investitorilor dupa anuntul privind asocierea cu EDF Power Solutions International, parte din Grupul EDF - unul dintre cei mai mari producatori de energie la nivel mondial. Actiunile companiei de stat Hidroelectrica (H2O) au urcat cu 22% de la inceputul anului la Bursa de Valori Bucuresti, peste aprecierea indicelui principal BET, pe fondul conditiilor hidrologice favorabile si al asteptarilor investitorilor privind o crestere a productiei hidro. Spre comparatie, indicele BET are plus 18%. Ninsorile abundente si precipitatiile exceptionale din ultimele luni sporesc perspectivele companiei pentru primavara si vara, cand debitele ridicate ar putea sustine atat cantitatea de energie produsa, cat si veniturile. Evolutia actiunilor este, de asemenea, influentata de contextul general al pietei energetice si de proiectele de investitii anuntate de companie, ceea ce readuce interesul investitorilor pentru Hidroelectrica, devenita din nou cea mai mare companie listata la bursa, spun brokerii consultati de ZF.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare