×

Accesează
contul existent

Burse

Bursa. Transelectrica bugeteaza investitii de 914 mil. lei in 2026, in crestere cu peste 30% an/an

Bursa. Transelectrica bugeteaza investitii de 914 mil. lei in 2026, in crestere cu peste 30% an/an

20.04.2026, 15:12 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica (TEL) bugeteaza investitii de 914 mil. lei in 2026, cu peste 30% mai mult decat in 2025, cand cheltuielile de capital au fost de 691 mil. lei.

Investitiile realizate anul trecut au fost in crestere fata de 665,7 mil. lei in 2024 si semnificativ peste nivelul din 2023, de 471,9 mil. lei. Gradul de realizare a programului de investitii a depasit 100% fata de bugetul initial aprobat, potrivit companiei.

Cea mai mare parte a cheltuielilor din 2025, respectiv 594 mil. lei, a fost alocata proiectelor proprii ale Transelectrica, majoritatea aflate in derulare din anii anteriori. Alte 96,8 mil. lei au fost directionate catre investitii finantate din tarife de racordare, pentru dezvoltarea infrastructurii necesare integrarii de noi capacitati de productie.

Pe parcursul anului 2025, Transelectrica a semnat sase contracte de proiectare si executie finantate din fonduri nerambursabile: trei investitii finantate prin Fondul pentru Modernizare si trei finantate prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), in acelasi timp avand in derulare procedura de achizitie pentru proiectarea si executia a inca trei investitii finantate prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), contractele fiind incheiate la inceputul acestui an.

In portofoliul de investitii se regasesc proiecte care vizeaza cresterea capacitatii de transport si integrarea energiei regenerabile, precum modernizarea si trecerea la 400 kV a statiilor Stalpu si Teleajen sau dezvoltarea interconexiunii Suceava-Balti.

De asemenea, compania continua investitiile in intarirea retelei din vestul tarii, inclusiv pe axa Portile de Fier - Timisoara - Arad, precum si proiecte de digitalizare, prin implementarea de solutii de tip smart grid si sisteme de monitorizare a liniilor electrice.

Potrivit companiei, investitiile aflate in derulare si cele planificate ar putea permite integrarea energiei regenerabile in zonele Dobrogea si Banat, urmand ca pana in 2027 sa fie disponibili aproximativ 5.000 MW suplimentari in aceste regiuni.

Pe termen mediu, planul de dezvoltare al retelei electrice de transport include investitii in cresterea capacitatii de interconectare, digitalizare si dezvoltarea retelelor inteligente, in contextul tranzitiei energetice.

Actiunile transportatorului national de energie electrica s-au apreciat de la inceputul anului cu 23,7%, pe un rulaj de 85 milioane lei.

Grupul are o capitalizare de 6,8 miliarde de lei.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare