![]() |
01.09.2025, 00:06 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Bursa de actiuni de la Varsovia inregistreaza cea mai rapida crestere de ani de zile. Cu toate acestea, investitorii marunti nu se inghesuie sa profite. Sunt patiti. In repetate randuri s-au ars din cauza fluctuatiilor mari ale cotatiilor actiunilor si de aceea prefera sa-si pastreze banii sub forma de cash. Considera ca este mai sigur asa, scrie Bloomberg.
Inainte de 2025, indicele de referinta WIG20 al pietei de capital din Polonia a stagnat in cea mai mare parte a ultimelor doua decenii, incapabil sa revina la nivelurile atinse in boomul pietelor emergente de la inceputul anilor 2000. Asadar, desi Bursa are o revenire surprinzatoare din acest an, cu indicele WIG20 in crestere cu aproximativ 45% daca valoarea este calculata in dolari, investitorii individuali locali au ramas in mare parte in afara pietei, ratand avutia pe care o creeaza aceasta.
"Este trist, dar majoritatea prietenilor mei evita piata bursiera", spune Mateusz Juroszek, din Varsovia, care gestioneaza active de 8 miliarde de zloti (1,9 miliarde de euro). "Nu exista nicio convingere ca acesta este un loc sigur pentru investitii, asa ca polonezii privesc de pe tusa cresterea actuala, chiar daca perceptiile in schimbare asupra riscurilor geopolitice fac piata poloneza mai atractiva."
In ciuda cresterii cotatiilor, investitorii individuali si-au redus expunerea la fondurile de actiuni. Aproape 1 miliard de zloti au fost retrasi din planurile de investitii in actiuni poloneze in perioada ianuarie-iulie, in timp ce 22 de miliarde de zloti au fost investiti in fonduri de piata monetara si de obligatiuni, conform datelor de la IZFiA, un grup de lobby pentru administratorii de active.
Guvernul incearca sa atraga oamenii inapoi catre investitiile in actiuni - lucru pe care il considera crucial pentru sustinerea cresterii economice a Poloniei. Ministrul finantelor, Andrzej Domanski, fost administrator de fonduri de actiuni, a dezvaluit luna aceasta stimulente fiscale bazate pe un model suedez, urmarind sa creeze o "cultura a actiunilor".
"Planul este un avantaj pentru investitorii individuali", a declarat Andrzej Bieniek, director de investitii la fondul mutual Esaliens TFI SA, cu sediul la Varsovia, care are in administrare active de 4,8 miliarde de zloti. "Speram ca acest lucru va face piata de actiuni mai atractiva si va declansa un flux treptat de capital din depozitele bancare catre actiuni."
La fel ca omologii lor din intreaga UE, oficialii din Varsovia incearca sa deblocheze banii pusi de populatie deoparte prin incurajarea achizitiilor de actiuni. Conform unor indicatori, neincrederea in actiuni este severa in Polonia, unde gospodariile isi pastreaza 52% din economii in numerar si depozite, cea mai mare pondere din UE.
Domanski, ministrul de finante care obisnuia sa gestioneze actiunile pentru unitatea locala a KBC Group NV, se asteapta ca pana la 100 de miliarde de zloti sa fie directionati catre conturile cu impozite reduse in termen de trei ani.
Tendinta din prezent este o inversare a sentimentului observat pentru prima data la inceputul anilor 1990, cand polonezii s-au inghesuit la bursa dupa prabusirea unei economii centralizate. Simbolic, piata de actiuni din Varsovia a inflorit in sediul defunctului partid comunist.
Un program de privatizare in masa si vanzari mari de actiuni au atras investitorii, interesul local atingand un varf acum 15 ani, cand un numar record de 323.000 de persoane au participat la oferta publica initiala a chiar bursei de actiuni.
Entuziasmul s-a disipat in etape. In primul rand, sistemul de pensii a fost revizuit, prin eliminarea a aproximativ jumatate din activele fondurilor si reducerea fluxurilor catre actiunile locale. Cativa ani mai tarziu, Polonia a obligat o serie de companii de stat sa isi modifice statutele si sa acorde prioritate obiectivelor politice in dauna celor corporative, diminuand simultan standardele de guvernanta si dividendele.
Toate acestea se observa in preturi. Chiar si cu avansul din acest an, WIG20 este inca cu 30% sub maximul sau din 2007, in timp ce indicele de referinta al pietelor emergente a revenit de mult la nivelurile de dinainte de criza financiara globala.
Actiunile din Varsovia au un istoric de fluctuatii mari. WIG20 a scazut cu 4,6% pe 22 august, dupa ce guvernul a propus cresterea taxelor asupra bancilor si a deteriorat sentimentul dupa anuntul lui Domanski privind conturile de economii. Piata a scazut cu 7,2% fata de maximul din aceasta luna.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.