×

Accesează contul My Orange

Burse

Cosmin Nicula, membru Directorat, CFO Transelectrica: Investitiile pe care le-am prioritizat in...

Cosmin Nicula, membru Directorat, CFO Transelectrica: Investitiile pe care le-am prioritizat in functie de solicitarile pe care le-am avut din piata si, in special, cele pe partea de interconexiune pe granita de vest a tarii, toate sunt din fonduri europene, pe Fondul de Modernizare.

25.09.2026, 15:01 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Investitiile pe care le-am prioritizat in functie de solicitarile pe care le-am avut din piata si, in special, cele pe partea de interconexiune pe granita de vest a tarii, toate sunt din fonduri europene, pe Fondul de Modernizare, a spus Cosmin Nicula, membru Directorat, CFO Transelectrica, in cadrul ZF Piata de Capital 2026.

"Pe granita de est a Romaniei, investitiile sunt din fonduri proprii. Daca avem interconexiuni cu Republica Moldova, in special, nefiind o tara membra a Uniunii Europene, nu ne este permis sa investim din fonduri europene sau sa accesam fonduri europene pe astfel de proiecte. In schimb, pe fonduri europene inchidem cercul national de la Gherla, din judetul Cluj, la Suceava si avem inchis inelul de 400. De acolo putem pleca si in externa, si in intern", a mai explicat Cosmin Nicula.

Ce a mai spus Cosmin Nicula, membru Directorat, CFO Transelectrica:

Transelectrica face bine si astazi pot sa spun cu mandrie ca avem 20 de ani de cand suntem listati la bursa. Pe 29 august 2006 a fost prima zi cand Transelectrica a fost listata la bursa.

O evolutie corecta si pragmatica spune ca de la plecare, undeva la 16,9 lei per actiune, in 2007 a avut un varf de sarcina pe vreo 70 de lei per actiune, urmand o traiectorie destul de complicata in 2008, perioada cand a fost criza financiara, a ajuns undeva la 11 lei per actiune.

Perioada de consolidare de dupa, unde Transelectrica a pastrat un echilibru, ca si marile companii, cred foarte bine stabilizate din punct de vedere financiar, iar din 2024 actiunea a inceput sa creasca, am avut un varf de 113 lei per actiune, astazi suntem undeva la 96 de lei per actiune.

Piata este cea care stabileste pretul. Si cred ca indiferent de ce ne-am dori noi in companie, actiunea creste sau scade in functie de reactiile care sunt percepute de actionari si nu numai de cei care ne urmaresc din punct de vedere media si nu numai, inclusiv politic. Fac aici o paranteza si imi place sa dau un exemplu, un exemplu negativ, daca se poate, ca sa intram si intr-o logica pragmatica.

Anul acesta, la un moment dat, ne-au fost respinse situatiile financiare. Ma rog, actiunea in perioada respectiva a scazut undeva cu 10 lei, iar la intalnirea pe care am avut-o la vremea respectiva la guvern, le-am spus ca tocmai cei care au respins situatiile financiare au decapitalizat compania cu 73 de milioane de lei.

Motivul nu l-am inteles atunci, pentru ca componenta ca anexa a situatiilor financiare, si anume raportul de sustenabilitate, stiti ca fiecare companie este obligata sa faca un raport de sustenabilitate, care este anexa a situatiilor financiare, acea anexa a fost aprobata si toate celelalte 18 puncte de pe ordinea de zi, mai putin situatiile financiare.

Unul dintre proiectele noastre foarte importante, la care tin enorm de mult, este partea de digitalizare si, bineinteles, transparentizare a activitatii noastre.

Digitalizarea am inceput-o deja. Este un proces extrem de complex si care va presupune un aport de resursa umana si, bineinteles, si financiar consistent si considerabil.

Dar este obligatoriu, mai ales in perioada aceasta, sa putem sa o facem cat se poate de responsabil.

Totusi, vorbim de o companie cum este Transelectrica, strategica la nivelul intregului stat roman, si acest proces de digitalizare, imperios necesar in perioada in care ne aflam acum, sa fie facut cat se poate de transparent, corect, pragmatic si, ca parteneri, sa avem pe toti colegii nostri si nu numai, toate companiile unde noi suntem actionari majoritari, la OPCOM, profit de faptul ca este si doamna director sefa aici, si de la Teletrans, Smart, astfel incat in intregul nostru sa putem sa aratam tuturor persoanelor interesate ca Transelectrica este cat se poate de transparenta, corecta si ca politica pe care noi o ducem este in interesul statului roman si al actionarilor majoritari si al actionarilor minoritari, bineinteles.

Si la masa chiar am discutat atunci foarte clar si am spus ca aceste situatii financiare nu vor fi modificate nici peste o saptamana, nici peste trei saptamani. Ele vor fi depuse la Ministerul de Finante conform graficului, in aceeasi forma aprobata de catre Consiliul de Supraveghere, de catre directorat si auditata de catre Deloitte. Ei, actiunea a scazut, dupa care si-a revenit si, din acest punct de vedere, orice reactie din piata influenteaza actiunea, categoric.

Investitorii, in primul rand, vor sa vada o stabilitate. Stabilitate inseamna automat si o garantie ca situatiile financiare sunt corect intocmite, ca reflecta realitatea din piata, ca programul de investitii pe care il avem este respectat ca si termene de executie, ca politica de dividend este cea corecta si undeva cat se poate de sustenabila, ca profitul companiei, chiar daca noi suntem o companie reglementata, ca si colegii de la Transgaz, profitul companiei este stabil si ca noi, ca si companie, predominant actionariat statul roman, nu vom intra niciodata pe piata.

Asta doresc actionarii sa vada: o stabilitate si ca programul de investitii este respectat si ca valoarea companiei creste in fiecare an prin politica pe care noi o aducem. Si aici, un rol foarte important, daca imi dati voie, il are bursa.

Inainte de Transelectrica, doi ani de zile am fost vicepresedinte la Curtea de Conturi a Romaniei si, printre altele, am vazut cam tot ce se intampla din punct de vedere al modului in care este gestionat banul public in Romania.

Consider astazi ca bursa, cel putin din punct de vedere al companiilor listate la bursa, este un fel de Curte de Conturi a tuturor companiilor listate si nu numai.

Mi-as dori ca majoritatea companiilor sa ajunga sa fie listate la bursa, in primul si in primul rand pentru partea de transparenta si de corectitudine a intocmirii documentelor financiare si, bineinteles, a procedurilor si regulamentelor interne, care trebuie sa fie cat se poate de transparente si duse la cunostinta fiecarui actionar, care 0,1%, sau in cazul nostru, cum avem 58,68%, fiecare trebuie sa cunoasca in acelasi timp realitatea din teren.

Si, din acest punct de vedere, credeti-ma ca majoritatea angajatilor, majoritatea directorilor devin cat se poate de responsabili cand vorbim de transparenta.

Din punctul meu de vedere, cea mai buna este listarea la bursa, da, categoric, dar sa fim foarte atenti in momentul cand gandim si facem acest lucru, pentru ca sunt foarte multe companii strategice din punct de vedere al statului roman, unde trebuie sa fim extrem de atenti in modul in care ajungem sa facem acest lucru.

De exemplu, in 2020, Transelectrica si-a prioritizat investitiile 100% din fonduri proprii. In 2026 suntem undeva la 64%, fonduri europene.

In ceea ce inseamna partea de reparatii, mentenanta, toate sunt din fonduri proprii. Nu avem credite bancare luate, doar din fonduri proprii si suntem cu contractele la zi.

La ora actuala pot sa spun ca tot ceea ce avem pe Fondul de Modernizare, pe fonduri europene, pana la data de 31 decembrie 2030 le vom inchide, iar capacitatea de interconexiune, care astazi se afla undeva la 4.500 de megawati, va ajunge la 100%, si anume la 7.000 de megawati, pe care Romania si-a asumat pana in 2030.

Suntem in grafic, contractele sunt semnate, sunt pe fonduri europene, monitorizate din toate punctele de vedere si sunt convins ca, prin politica pe care o avem, ele vor fi realizate, astfel incat toti solicitantii nostri sa aiba posibilitatea sa se raporteze atat pe regenerabile, fotovoltaice, eoliene, si storage, mai ales in ultima perioada extrem de important, tinand cont de evolutia in ceea ce priveste productia de energie electrica din Romania.

Noi suntem categoric reglementati si avem un tarif. Asta este si motivul pentru care monitorizarea la care suntem supusi este cat se poate de exigenta, iar actionarii nostri cunosc indeaproape toata situatia, sunt obisnuiti cu acest lucru.

Cum as explica eu, in primul rand, consumatorilor? Ca asta este o intrebare la care fiecare consumator, ca vorbim de consumator industrial sau consumator casnic, trebuie sa se gandeasca: la 100 de lei factura finala la consumatorul final, impactul tarifului de transport al Transelectrica este de 3,6%.

Deci, din 100 de lei, 3,6% reprezinta tariful prin care Transelectrica, in parcursul unui an calendaristic, financiar sau pe o perioada mai lunga de timp, face toata partea de investitii, mentenanta, reparatii, retehnologizari sau modernizari de statii. E mult, e putin? La nivelul Romaniei este foarte putin, la nivelul Europei suntem in mijlocul clasamentului.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare