×

Accesează
contul existent

Business Hi-Tech

Costin Serban, fondator Abilo - solutie ERP pentru domeniul constructiilor: Avem 2.000 de...

Costin Serban, fondator Abilo - solutie ERP pentru domeniul constructiilor: Avem 2.000 de utilizatori in Marea Britanie, prima noastra piata, iar acum vrem sa intram si pe piata din Romania. Investitia in dezvoltarea solutiei se ridica la 1,6 mil. de lire sterline

30.06.2025, 19:37 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Abilo, un business desprins dintr-o companie activa in sectorul constructiilor din Marea Britanie detinuta de antreprenorul roman Costin Serban, are in plan sa intre pe piata din Romania cu solutia sa de tip ERP (Enterprise Resource Planning) care automatizeaza operatiunile jucatorilor din domeniul constructiilor, dar si din industrii conexe. Platforma Abilo este cloud-based si a fost dezvoltata de firma romaneasca de IT, Obi Systems, investitia cumulata de pana acum ridicandu-se la 1,6 milioane de lire sterline.

"Romania este piata la care ne uitam acum. Avem nevoie de cateva luni pentru adaptarea legislatiei si schimbarea monedei, dar suntem increzatori ca nu mai dureaza mult pana intram si pe piata din Romania", a declarat Costin Serban, fondatorul si CEO-ul Abilo. Proiectul Abilo a pornit in 2012 ca un software intern dezvoltat de Obi Systems pentru firma de constructii Ser Contractor Ltd din Marea Britanie detinuta de antreprenorul roman.

In 2022 insa, observand interesul colaboratorilor pentru platforma, echipa a inceput reconstructia acesteia intr-un model SaaS modern, adaptat pentru scalare si vanzare comerciala, iar lansarea oficiala a avut loc in 2023. Solutia Abilo este construita "din santier pentru santier" - un ERP care le permite firmelor sa opereze eficient, cu doar 2-3 oameni in birou, sustin reprezentantii Abilo.

"Lucratul in constructii inseamna munca grea. Ce nu se vede insa din afara santierului este lupta zilnica cu haosul administrativ, birocratia, erorile de comunicare, calculul incorect al costurilor sau lipsa unor previziuni reale de profit. Am vazut asta cu ochii mei, pentru ca am fost acolo. Asa a aparut Abilo, o platforma ERP gandita de jos in sus, exact pe nevoile firmelor din constructii. Nu e un software generic, ci o solutie completa, creata special pentru echipele care vor sa lucreze eficient si profitabil, fara sa-si mai bata capul cu sute de tabele sau telefoane pierdute", a mentionat Serban.

In prezent, Abilo este o aplicatie ERP modulara, disponibila in intreg Regatul Unit, care le ofera firmelor din constructii un sistem integrat capabil sa gestioneze toate procesele esentiale ale afacerii. Platforma acopera intregul lant operational: de la project management, contabilitate si salarizare special adaptate pentru sectorul constructiilor, pana la inspectii, managementul echipamentelor, organizarea documentelor si contractelor. In plus, permite urmarirea costurilor in timp real, analize de tip business intelligence si estimarea precisa a profitabilitatii fiecarui proiect. Toate aceste functionalitati sunt completate de un modul dedicat managementului riscurilor si planificarii strategice, oferind o viziune completa asupra sanatatii financiare si operationale a companiei.

Cum se desfasoara insa procesul de implementare a solutiei? "Dupa achizitie, fiecarui client i se creeaza propria instanta a aplicatiei, implementarea incepe imediat, este facuta de firma care a dezvoltat-o, Obi Systems, iar configurarea dureaza in functie de pachetul ales. Instalarea se face in decurs de mai putin de o ora, iar configurarea depinde de client si de solutia de la care migreaza", a explicat el.

Aplicatia permite si personalizare white-label, ceea ce faciliteaza integrarea in fluxul de lucru al fiecarei companii.

In prezent, solutia Abilo este folosita de peste 2.000 de utilizatori, atat firme, cat si muncitori self- employed. "In functie de pachetul ales, pretul incepe de la 100 lire +TVA si poate ajunge pana la 2000 de lire + tva, in functie de cati utilizatori o folosesc. Pentru self-employeed, cu numar nelimitat de utilizatori, este 20 de lire pe luna + TVA", a precizat Serban legat de costurile asociate utilizarii platformei.

Recent, platforma Abilo s-a extins printr-un modul dedicat sectorului de transport rutier (soferi de TIR). De asemenea, echipa lucreaza activ la o serie de automatizari.

"Lucram la automatizare, pentru ca ne dorim sa fim si mai rapizi, si mai eficienti. Scopul nostru este sa transformam activitatea de business a partenerilor nostri, astfel incat sa se organizeze mai bine, sa castige timp si sa ne recomande mai departe", a punctat el.

Pentru anul acesta, Abilo si-a propus sa atraga cat mai multi utilizatori, echipa lucrand in prezent si la integrarea aplicatiei in proiecte publice, prin contracte cu administratii locale si parteneriate institutionale.

"Ne dorim sa crestem, sa ajungem la cat mai mult utilizatori. Legat de cifra de afaceri, estimam ca in 2025 vom atinge 500.000 de lire sterline, dar depinde foarte mult de cum vom scala business-ul", a conchis fondatorul si CEO-ul Abilo.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare