28.11.2025, 18:28 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Cris-Tim Family Holding (CFH), lider pe piata locala de mezeluri si ready-meals, a raportat venituri de 853,1 milioane de lei in primele noua luni din 2025, in crestere cu 3% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Segmentul Mezeluri a avansat cu 5%, pana la 752,5 milioane de lei, iar Ready Meals a inregistrat un avans de 21%, la 89,1 milioane de lei.
Profitabilitatea companiei a crescut mai rapid decat veniturile: EBITDA a urcat cu 15%, la 143,7 milioane de lei, iar profitul net cu 30%, pana la 82,6 milioane de lei. CEO-ul Radu Timis Jr. a subliniat ca "primele noastre rezultate ca entitate listata evidentiaza o directie clara: afacerea creste, fundamentele sunt solide, iar masurile adoptate in 2025 genereaza rezultate vizibile".
Segmentul Mezeluri a continuat sa fie principalul generator de venituri si EBITDA, sustinut de volume stabile, ajustari selective de pret si cererea pentru brandurile Cris-Tim si Matache Macelaru, care a inregistrat un avans de 20%. Produsele private label au crescut cu 8%, reflectand parteneriatele stabile cu retailerii. Segmentul Ready Meals a fost condus de brandul Bunatati, cu vanzari de 56,6 milioane de lei, in crestere cu 23%, determinata de volume mai mari si extinderea distributiei. EBITDA din Ready Meals a crescut cu 9%, la 22,2 milioane de lei.
Compania a mentinut o structura echilibrata pe canale de distributie, cu comertul modern ca principal contributor si comertul traditional consolidandu-si rolul. Lansarea brandului Gratarescu in vara acestui an a adus o cota de piata de 2,8% in segmentul carnatilor pana in septembrie. Exporturile au reprezentat aproximativ 10% din cifra de afaceri, in crestere cu 1% fata de 2024.
Cris-Tim a continuat implementarea proiectului industrial Investalim, vizand extinderea capacitatii de productie si modernizarea infrastructurii de depozitare. In acelasi timp, compania a finalizat cu succes Oferta Publica Initiala la Bursa de Valori Bucuresti in octombrie si a debutat pe Piata Reglementata la 26 noiembrie, atragand capital suplimentar pentru investitiile planificate pana in 2030, potrivit CFO-ului Razvan Furtuna.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
28.11.2025, 19:25
Bursa. Ultima transa de titluri de stat Fidelis din acest an: Ministerul de Finante ofera dobanzi...