|
02.03.2026, 00:07 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
In timp ce robotii-oameni din China beau, danseaza si se distreaza pe scena in spectacole uimitoare si grandioase, cucerind inimi, cei ai Occidentului se pregatesc sa se lupte intre ei pentru locuri de munca in fabrici.
Hyundai Motor a inceput anul cu anuntul ca va folosi roboti umanoizi in fabricile sale incepand din 2028. Colosul industrial sud-coreean se mandreste cu Atlas, un robot cu aspect de om, adica cu cap, trunchi, doua maini si doua picioare, dezvoltat de populara firma americana Boston Dynamics, pe care a cumparat-o in 2021. Producatorul american a facut in ultimele doua decenii furori cu masinarii robotizate patrupede si bipede, cu aspect de om, caine si felina, modelele de inceput fiind mai greoaie, iar cele mai recente mai suple si mai autonome. Cu mers increzator, capabil sa alerge si sa faca salturi, Atlas, a carui mobilitate este data de motorase electrice, in locul propulsiei hidraulice de acum multi ani, pare cel mai reusit produs. Cel mai important, pare indemanatic.
Cu Atlas, Hyundai a devenit un lider mondial la roboti umanoizi. Ii va folosi la asamblarea de automobile. Robotii pot face munci repetitive fara sa se planga si fara intrerupere, atata timp cand sunt alimentati cu energie si nu se strica. Avantajul robotilor umanoizi este ca pot face munci diverse, nefiind specializati in ceva anume. Cu oamenii este mai complicat.
In Occident, Atlas are un concurent formidabil in Optimus, al companiei Tesla, condusa de miliardarul si vizionarul om de afaceri Elon Musk. Musk spune ca omenirea poate sa se pregateasca deja de viitorul in care omul nu va mai trebui sa munceasca pentru ca fabricile vor fi ocupate de roboti. El are deja un plan pentru construirea unui oras pe Luna si cucerirea de catre om a planetei Marte. Sau poate ca va fi Optimus cel care va pasi primul pe Planeta Rosie? Robotul umanoid al lui Musk este la a treia generatie. Miliardarul intentiona sa-si inroleze robotii in fabricile sale in 2025 si sa vanda primele unitati anul acesta. Insa in prezent in nicio uzina Tesla nu lucreaza vreun Optimus. Ei ar fi prezenti acolo, dar pentru invatare si instruire. Ii asteapta o batalie grea.
Analistii cred ca Atlas ii este superior tehnic lui Optimus. Are o capacitate utila mai mare, este pregatit pentru productia de masa, iar Hyundai are parteneriate strategice cu Nvidia si Google DeepMind, creatorii de inteligenta pentru roboti. Atlas va ajuta Hyundai sa reduca costurile cu forta de munca - care reprezinta aproximativ 10% din venituri - prin functionarea nonstop si prin imbunatatirea sigurantei si eficientei lucratorilor pe liniile de productie.
Hyundai este renumit ca producator de masini ieftine si fiabile, ceea ce inseamna ca Atlas (titanul din mitologia greaca care poarta pe umerii sai Pamantul) se incadreaza perfect in filosofia sa de afaceri. Desi Hyundai nu a prezentat public o strategie de preturi pentru vanzarea catre altii, Boston Dynamics a anuntat ca robotul s-ar putea vinde initial pentru 130.000-140.000 dolari - un pret care permite o rentabilitate a investitiei in termen de doi ani, scrie Bloomberg. Pretul ar putea scadea cu pana la 50% odata ce productia depaseste 10.000 de unitati, cred specialistii.
Daca pretul scade la 100.000 dolari, costul operational al Atlas ar fi de aproximativ 5,10 dolari pe ora. Ar fi un salariu mai mic decat salariul minim la nivel federal din SUA, de 7,25 dolari pe ora, si semnificativ mai mic decat salariul orar obisnuit in fabricile auto, de 20-38 dolari. Un astfel de robot umanoid ar putea inlocui intre 3 si 4 milioane de muncitori pe liniile de asamblare la nivel global cand va fi adoptat initial, in 2028.
Yoo Jiwoong, analist la Daol Investment & Securities, a remarcat ca Atlas iese in evidenta prin sarcina utila de 50 kg, comparativ cu capacitatea de 20 kg a Optimus. Rivalii chinezi duc chiar mai putin. Acest lucru il face singurul robot umanoid care poate fi implementat in toate unitatile de productie, inclusiv in fabricile de masini grele.
Totusi, Tesla are un avantaj de pret ca platforma completa care nu necesita ajutor extern, in timp ce Hyundai se bazeaza pe cipuri Nvidia si dezvoltatori terti de inteligenta artificiala.
Dar chiar daca Tesla produce 1 milion de umanoizi anual pana in 2030, nu va fi suficient pentru a satisface cererea globala. Piata are nevoie de un al doilea producator pentru a umple golul si a beneficia de efectele de propagare, iar Hyundai se afla in fruntea acestei competitii.
Cel mai recent videoclip cu Atlas revenindu-si rapid dupa o saritura esuata sau o aterizare imperfecta demonstreaza ca robotul a atins un nivel la care poate fi trimis la locatii industriale fara instruire separata la fata locului. El are capacitatea de a raspunde independent la situatii neasteptate in medii reale.
Prin urmare, Atlas il bate pe Optimus. Insa robotii umanoizi ai Chinei stiu arte martiale, stiu sa danseze, ar fi capabili sa concureze la concursurile de atletism si pe deasupra mai sunt si betivi (Drunken Master este deja un film cult chinezesc despre arte martiale), dupa cum arata spectacolele date de ei recent si care au facut inconjurul lumii. Cat de bine stiu sa munceasca robotii-oameni moderni, ramane de vazut.
Producatorii chinezi domina in prezent piata robotilor umanoizi, reprezentand marea majoritate a celor aproximativ 13.000 de unitati livrate la nivel global anul trecut, potrivit firmei de cercetare Omdia. Robotii umanoizi chinezi sunt, de asemenea, mai ieftini decat modelele fabricate in Occident, Unitree Robotics oferind cel mai recent model al sau pentru doar 4.900 dolari, iar AgiBot cerand aproximativ 14.000 de dolari pentru o versiune mai putin talentata. Spectacolele in sine cu roboti-oameni dansatori si luptatori sunt o lovitura de marketing si PR uriasa. In China, achizitiile de produse care au legatura cu robotii efectuate pe platformele de comert electronic au explodat rapid. Robotii chinezi sunt acum binecunoscuti in intreaga lume. Insa in spatele spectacolului stau tehnologie de varf, talent uman, capital si viziune in afaceri.
Prin spectacolele cu roboti cu coregrafia atent pusa la punct, televizate, dar transmise nu live, ci inregistrate, producatorii chinezi, de fapt start-up-uri, vor sa demonstreze posibile aplicatii comerciale pentru tehnologia umanoida, argumentand ca pe masura ce populatia imbatraneste robotii ar putea fi un raspuns la deficitul de forta de munca din fabrici si din sectorul serviciilor, scrie Financial Times.
Analistii avertizeaza ca acest lucru s-ar putea sa fie inca departe. Anul trecut, mai putin de 20% din roboti chinezi vanduti au fost utilizati in aplicatii comerciale, cum ar fi productia sau serviciile, a remarcat analistul Cheng Wang de la Morningstar. Majoritatea au fost folositi in divertisment, spectacole, educatie si cercetare.
"G1 de la Unitree ar putea fi cea mai buna platforma hardware si probabil modelul de robot cu cea mai buna capacitate dinamica din lume", apreciaza Marco Wang, expert la Interact Analysis, mentionand ca robotul a devenit standardul industriei pentru cercetatorii miscarii bipede.
Robotul-om argintiu prezentat de Galbot impatureste tricouri, ia o sticla de apa de pe un raft si invarte nuci in maini.
De asemenea, Galbot, sustinut de gigantul chinez al bateriilor CATL, si-a prezentat robotul ridicand cioburi de la o sticla sparta, sugerand "integrarea perceptiei, planificarii prinderii si fortei si preciziei controlate, diferentiind performanta de miscarea pur scenica", potrivit analistilor de la Morgan Stanley.
In alta parte, expunerea simultana a sute de "MagicDogs" de catre MagicLab a semnalat ca producatorul de roboti a facut progrese si in coordonare. MagicLab isi promoveaza modelele mai mari de roboti-caini ca avand utilizari industriale, laudandu-le capacitatea de a transporta incarcaturi grele si de a se deplasa pe teren dificil. Si alte companii, cum ar fi Unitree, au promovat cainii roboti in scenarii periculoase. Televiziunea de stat a difuzat imagini cu roboti-lupi folositi in exercitii militare de asalt pe plaja. Cu toate acestea, MagicLab considera ca principala posibila utilizare a acestui model este sprijinul emotional, la fel ca un animal de companie. Analistii de la Morgan Stanley cred ca patrupedele ar putea avea succes la clienti mai rapid decat umanoizii pentru ca presupun "un control mai simplu, o stabilitate mai buna si cazuri de utilizare mai clare, in special ca dispozitive de tip companion cu valoare emotionala".
Atlas, Omnius si robotii kung fu au cu totii ca punct comun faptul ca nu au fete. Nu au trasaturi umane, ci doar aspect. Vedeta unui spectacol de teatru televizat foarte popular in China este o reproducere robotica a actritei din rolul principal, o celebra comediana care interpreteaza rolul unei bunici. Sosia robotica are o fata umana realista. In aceasta schita, noteaza analistii de la Morgan Stanley, fata este adevarata inovatie, in timp ce robotul semnaleaza ambitiile de a implementa umanoizi in roluri de ingrijire si servicii. "Expresia faciala si prezenta realista ar putea deveni un factor diferentiat in scenariile casnice si de ingrijire a varstnicilor, unde empatia, confortul si tovarasia pot incuraja adoptarea la fel de mult ca performanta in indeplinirea sarcinilor."
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
02.03.2026, 00:07