Banci si asigurari

Intai de toate fac o marturisire: atunci cand mi se pune in fata un formular de date personale, mereu ma trezesc incurcat cand trebuie sa completez rubrica "Ocupatie". Ce sa trec aici: cu ce ma ocup efectiv (manager ... suna aiurea!), ceva din domeniul de activitate in care activez ("administrator de active financiare (asset manager)"... asta e si mai greoaie) sau profesia de baza (am inceput ca macroeconomist, dar nu stie nimeni ce e ala...)? De obicei ajung sa completez "economist", ceea ce in ochii lumii se traduce cel mai adesea prin "contabil". M-am tot gandit la asta si pot sa inteleg ca oamenii vad mereu latura practica a oricarei meserii si a oricarui domeniu, asa ca nu ii prea poti invinovati. Iar daca ma gandesc la modelele macroeconomice complicate pe care le-am studiat in facultate si pe care am si incercat sa le implementez cu ajutorul unor specialisti cu experienta, alaturi de o echipa de colegi inteligenti si oameni deosebiti, imi e adesea greu sa identific filonul practic al "epsiloanelor" (vorba domnului Guvernator BNR) care se perindau pe ecranele calculatoarelor. Si totusi, scopul principal era sa prognozezi inflatia, un fenomen extrem de practic, perceput poate chiar si prin durere fizica atunci cand ajungi la casa de marcat la supermarket, cand alimentezi cu combustibil la pompa sau cand primesti o factura de utilitati sau de alte servicii prestate.

Mai mult, importanta practica a inflatiei depaseste perimetrul natural al perceptiei consumatorilor, penetrand adanc si domeniul financiar. Astfel, orice plasament financiar, orice investitie pleaca de la un minim obiectiv de baza care inseamna prezervarea puterii de cumparare a capitalului investit, ceea ce se traduce prin faptul ca orice investitor se asteapta sa obtina un randament minim egal cu rata inflatiei. Tot rata inflatiei este reperul principal si atunci cand bancile centrale stabilesc ratele de dobanda principale din economie, referinta inflatiei facand dobanzile sa fie "real pozitive" (daca sunt peste rata asteptata a inflatiei), respectiv "real negative" (daca, dimpotriva, rata asteptata a inflatiei le depaseste). Si totusi, in ciuda importantei acestui indicator 1 , sau mai bine spus, fenomen, sentimentul meu este ca atentia acordata intelegerii si mai ales combaterii lui nu se ridica la nivelul insemnatatii reale a acestuia. De ce cred asta? Pai, spre exemplu, pentru ca in continuare entitatea considerata aproape unic raspunzatoare pentru lupta cu inflatia este banca centrala, in ciuda evidentelor care arata ca o (tot mai) mare parte a surselor inflatiei si a resorturilor prin care aceasta poate fi combatuta se afla in afara controlului acestei institutii - si ma refer aici nu doar la Banca Nationala a Romaniei, care are oricum o marja de manevra simtitor redusa de statutul Romaniei de economie mica si deschisa, ci inclusiv la banci centrale mult mai puternice, cu un bilant expandabil teoretic la infinit, precum banca centrala a SUA (pe care cu totii o stim sub acronimul de Fed). Cateva exemple in acest sens, fara a incerca sa fac o demonstratie riguroasa si exhaustiva. In primul rand, daca vorbim de episodul recent de accelerare a inflatiei, primul lucru care ne vine in minte tuturor este cat de mult s-a scumpit benzina, motorina si, in mod generic, energia. Vizual, impactul acestor scumpiri este evident si in Graficul 1, care reprezinta inflatia din Zona Euro si componentele ei, pe sectoare de servicii, de bunuri, respectiv pe bunuri energetice. Valoric, inflatia bunurilor energetice explica grosso modo aproape 60% din variabilitatea inflatiei Zonei Euro din ultimii 10 ani 2 , cifre semnificative putand fi citate si pentru multe alte tari. Evident, influenta unei banci centrale, oricare ar fi ea, asupra pretului petrolului si gazelor naturale sau asupra evenimentelor geopolitice care stau in spatele penuriei de astfel de produse, nu poate fi decat extrem de limitata (in esenta, doar pe partea de cerere agregata din economie, care eventual, dar intr-o proportie infima, ar putea afecta cererea de produse petroliere). Grafic 1: Evolutia indicilor anuali ai inflatiei din Zona Euro, pe categorii mari de bunuri si servicii

Sursa datelor: Eurostat

O alta sursa inflationista extrem de influenta este cea a impozitelor si taxelor care impacteaza direct preturile, iar aici exemplul nefericit apartine episodului recent al majorarii cotelor TVA si accizelor din Romania, care a creat "cocoasa" inflationista din ultimele 12 luni. Din nou, influenta minima a BNR asupra masurilor fiscale cu pricina, dupa cum banca centrala nu avea cum sa influenteze nici scumpirea energiei electrice din iulie 2025 ce a decurs din liberalizarea pietei de energie electrica, care a reprezentat o alta sursa inflationista majora din ultimul an. Grafic 2: Evolutia ratei anuale a inflatiei din Romania

Sursa datelor: INSSE

Un al treilea exemplu poate fi legat de articolul-campion al scumpirilor din Europa din ultimul an, care, nu o sa ghiciti, au fost... Pa-bam!... produsele care inglobeaza chip-uri de memorie flash (ex. stick-uri sau carduri de memorie). Preturile acestora au crescut, conform Eurostat, in medie cu 50,1%, iar explicatia acestei cresteri e cel mai probabil legata de penuria de astfel de produse ca urmare a reorientarii producatorilor (putini si specializati) de chip-uri de memorie catre satisfacerea nevoilor de stocare din cadrul infrastructurii aferente Inteligentei Artificiale. Sigur, ponderea unor asemenea produse in cosul de consum este infima si impactul acestor scumpiri nesemnificativ, dar daca extrapolam la scala mai mare si tinem cont ca tendinta tehnologica a AI-ului e raspunzatoare pentru investitii anuale estimate doar in SUA sa depaseasca in 2027 cifra de 1.000 de miliarde de dolari (adica aproape 3% din PIB-ul SUA), vom putea sa ne dam seama ca impulsul de cerere si de preturi pentru tot ce are de-a face cu aceste investitii devine relevant. Din nou, insa, o banca centrala nu poate - si probabil nici nu vrea - sa impiedice in vreun fel aceasta goana dupa nobilul obiectiv al construirii "Dumnezeului digital", cum numesc unii Inteligenta Artificiala Generala. Exemplele de mai sus nu sunt insa exhaustive si nu inseamna ca o banca centrala nu poate avea impact in economie si asupra preturilor. Doua exemple si in aceasta directie. Unul tot din Europa de Vest, unde inflatia sectorului de servicii este o componenta importanta a fenomenului inflationist, atata vreme cat serviciile reprezinta aproape 50% din cosul de consum, iar aceasta componenta a inflatiei este destul de strans legata de evolutia salariilor din sectorul privat (a se vedea Graficul 3). Aceasta din urma este influentata de conditiile de pe piata muncii, care la randul lor sunt afectate intr-o anumita masura si in timp de conditiile monetare (dobanzi, lichiditate, credite, curs valutar, preturi active financiare) asupra carora Banca Centrala poate exercita o anumita influenta mai directa. Un alt exemplu, de aceasta data romanesc, este influenta asupra preturilor pe care o poate avea cursul de schimb al leului, mai ales in contextul in care o componenta majora a cosului de consum are la baza fie bunuri importate, fie bunuri sau servicii ale caror preturi sunt de facto cotate in EUR (si intr-o masura mai mica, in USD). Dupa cum stim de ceva ani buni, Banca Nationala a Romaniei e si constienta de acest impact, dar si capabila sa exercite o influenta importanta asupra pietei valutare in scopul mentinerii presiunii de curs la cote care sa evite deraierea masiva a fenomenului inflationist. Grafic 3: Evolutia ratei anuale a inflatiei serviciilor din Zona Euro, contrapusa evolutiei anuale a salariilor din sectorul privat

Sursa datelor: Eurostat

Chiar si in cazul acestor exemple de influenta mai directa dinspre politica monetara inspre inflatie trebuie sa recunoastem ca puterea bancilor centrale este totusi limitata. Spre exemplu, fenomenul cresterilor salariale poate fi semnificativ influentat de decizii administrative, precum majorarea salariului minim, majorari salariale semnificative din sectorul public (cazul Romaniei) sau implicarea sindicatelor in procesul de negociere colectiva a contractelor de munca (cazul unor tari precum Germania sau Japonia). La randul sau, cursul de schimb poate fi "aparat" doar in masura existentei unor rezerve valutare consistente si a unor presiuni limitate dinspre capitalurile care pot parasi liber piata si activele romanesti, indiferent de magnitudinea lor. Mai mult, exista astazi teorii din ce in ce mai influente care atribuie un rol mult mai mare politicii fiscale in determinarea inflatiei 3 , in vreme ce unii vorbesc chiar de o dominanta fiscala in politica monetara 4 , in sensul in care o banca centrala se vede adesea nevoita sa subordoneze obiectivul de combatere a inflatiei nevoii de stabilitate financiara, in conditiile si in economiile in care nivelul ridicat al datoriei si deficitelor publice nu poate fi finantat sustenabil la dobanzi compatibile cu obiectivul anti-inflationist 5 . Cert este ca inflatia din perioada post-pandemica pare sa-si fi schimbat natura si sa-si fi pierdut ancorele din deceniile anterioare, sub impactul unei serii de socuri de preturi ale resurselor primare (cunoscute in terminologie macroeconomica ca "socuri de oferta") si cu concursul unor politici fiscale relaxate, care intr-o anumita masura au descumpanit, daca nu chiar dezancorat, si politicile monetare. Isabelle Weber si Jens Van't Klooster 6 numesc acest regim inflationist "socflatie" si argumenteaza ca resorturile transmiterii impulsurilor inflationiste dinspre "preturile semnificative sistemic" sunt mult mai complexe decat in lumea (imaginara?) in care inflatia provenea doar dintr-un exces de cerere fata de oferta si putea fi combatuta exclusiv prin strangerea suruburilor monetare de catre banca centrala. In acest context, cei doi economisti sustin o "guvernanta" mai ampla a combaterii inflatiei la nivelul Uniunii Europene, cu implicarea, alaturi de Banca Centrala Europeana, a unor politici sectoriale tintite si coordonate care sa atenueze socurile provenite dinspre resursele cu importanta sistemica (exemplu, energie, dar mai nou, si semiconductori) si sa impiedice propagarea lor la nivelul inflatiei "mari" din sistemul economic. Daca la nivelul Uniunii Europene subiectul este actual, in conditiile in care cea mai recenta rata a inflatiei se situeaza la 3,2%, pentru noi care ne confruntam cu o rata a inflatiei aproape dubla ca magnitudine, subiectul ar trebui sa fie si mai arzator. Astfel, clasa politica ar putea sa inteleaga ca e foarte posibil ca publicului larg sa ii pese prea putin de galceava interpartinica si sa savureze prea putin atacurile personale care sageteaza media clasica si media "sociala", precum atacurile cu drone de pe frontul de est, si ca votul cetatenilor e probabil sa ramana un "vot al buzunarului" si nu unul doctrinar si poate nici chiar unul afiliat unor personalitati politice individuale. Inflatia si preturile ridicate sunt o problema reala pentru fiecare consumator, o povara pentru dobanzi si, implicit, si pentru bugetul statului care aloca acestora tot mai multe resurse, dar si pentru antreprenorii care vor sa investeasca in cresterea economiei romanesti. Combaterea ei nu este deloc usoara intr-o lume a "socflatiei", dar asta nu inseamna ca trebuie sa cadem in depresie si sa renuntam la lupta. Provocarea cea mai mare este ca, de fapt, nu avem de-a face cu o lupta, ci cu un adevarat razboi contra inflatiei, iar asta presupune ca e nevoie de o organizare complexa si o mobilizare generala a armelor, respectiv a inteligentelor (umane). Prima regula pentru depasirea depresiei este ... sa vorbim despre depresie. Sa vorbim, asadar, despre inflatie. Si despre ce putem face sa o depasim.