![]() |
18.01.2026, 17:45 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
2025 este un an paradoxal pentru piata muncii. In timp ce valurile de restructurari, bugete taiate si reorganizari fac multi angajati sa ramana acolo unde sunt din siguranta, nu din convingere, exista si oameni care aleg sa ramana unde sunt pentru ca chiar le place locul unde lucreaza - nu pentru ca nu au alternativa.
"Booking Holdings Romania ocupa primul loc in "Top Angajatori Undelucram.ro 2025", un clasament care nu este influentat de PR, de campanii de employer branding sau de perceptie publica, ci 100% de evaluarile reale ale angajatilor. "Pe Undelucram.ro, utilizatorii isi evalueaza angajatorii in functie de cinci criterii: oportunitati de avansare, pachet salarial, timp la birou vs. timp liber, management, proceduri si valori. Compania aflata pe primul loc a obtinut cele mai bune scoruri la toate aceste capitole", descrie Costin Tudor, fondator si CEO Undelucram.ro, metodologia realizarii acestui clasament. 70% din scor este nota generala acordata de angajati, iar restul de 30% provine din evaluarea celor cinci criterii. Clasamentul include doar companii cu minimum 200 de recenzii anonime in perioada analizata - 16 octombrie 2024 - 15 octombrie 2025.
Compania care a castigat simpatia celor mai multi dintre angajati anul acesta, Booking Holdings Romania, reprezinta centrul local de excelenta al celui mai mare furnizor global de servicii turistice online. Acesta deserveste operatiunile Booking Holdings in zone precum securitate cibernetica, dezvoltare software, analiza de date, optimizare financiara si servicii globale de business. "Din comentariile lasate de utilizatori reiese ca sunt foarte apreciate echilibrul intre viata profesionala si cea personala, relatia cu managementul si claritatea valorilor organizationale. Sunt aspecte care conteaza tot mai mult atunci cand oamenii decid unde sa se angajeze si daca merita sa ramana intr-o companie", descrie Costin Tudor, fondator si CEO al platformei Undelucram.ro, rezultatul obtinut de compania cu origini americane.
Pentru anul 2024, Booking Holdings Romania a raportat o cifra de afaceri de aproximativ 179,9 milioane de lei, avand 277 angajati, reiese din datele publice existente. Booking Holdings este una dintre cele mai mari 500 de companii din lume potrivit revistei Fortune si a intrat pe piata locala in 2021, potrivit articolelor anterioare ZF.
Cititi continuarea pe www.businessmagazin.ro
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
19.01.2026, 00:07
Cum a ajuns o fabrica din Piatra-Neamt sa ii imbrace pe printesa Kate Middleton, pe Meghan Markle...