×

Accesează
contul existent

Profesii

Interesul romanilor pentru joburile din strainatate scade. eJobs: doar 6,3% dintre candidati au un...

Interesul romanilor pentru joburile din strainatate scade. eJobs: doar 6,3% dintre candidati au un plan concret de a pleca la munca in afara tarii. Domeniile vizate, transport si logistica, turism sau retail

11.03.2026, 10:49 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Aproape 28.000 de aplicari pentru joburi din strainatate au fost inregistrate pe platforma de recrutare eJobs de la inceputul anului si pana in prezent, reprezentand circa 1% din totalul aplicarilor, pe fondul unui context international tot mai incert.

Datele celui mai recent sondaj realizat de eJobs arata ca nici pentru restul anului nu sunt asteptate schimbari semnificative: doar 6,3% dintre candidati spun ca au deja un plan concret de a pleca sa lucreze in afara tarii. Alti 21,2% iau in calcul aceasta optiune doar daca nu vor reusi sa gaseasca un loc de munca satisfacator in Romania.

Majoritatea respondentilor, respectiv 60,1%, spun ca nu au niciun plan de a pleca din tara, in timp ce 12,5% ar accepta sa lucreze pentru un angajator din strainatate doar daca ar putea face acest lucru remote, fara relocare.

Cele mai multe aplicari pentru joburi din afara tarii au fost inregistrate pentru Germania, Olanda, Bulgaria, Grecia, Cipru, Emiratele Arabe Unite, Suedia si Franta. Totusi, dupa 1 martie, odata cu izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, preferintele candidatilor au inceput sa se modifice.

"Daca facem insa o disociere intre date si ne uitam strict pe ce s-a intamplat in piata de la 1 martie, de cand a izbucnit razboiul in Orientul Mijlociu, vedem o scadere semnificativa in topul destinatiilor preferate de romani pentru Cipru, care coboara de pe pozitia a 6-a pe pozitia a 12-a si una minora pentru Emiratele Arabe Unite, de pe pozitia a 7-a pe pozitia a 9-a. Urca, in schimb, in preferintele romanilor destinatii precum Spania, Italia ori Grecia, considerate mai sigure din punct de vedere geopolitic sau, pur si simplu, centre in care candidatii se pot integra mai usor datorita comunitatilor mari de romani deja existente acolo", spune Ana Calugaru, Head of Communications in cadrul eJobs, principala platforma de recrutare din Romania.

Romanii care iau in calcul munca in strainatate se orienteaza in principal catre domenii precum transport si logistica, turism sau retail. Asigurarile sunt un sector intrat recent in topul preferintelor si reuseste, in prima parte a anului, sa depaseasca domenii traditionale precum serviciile, constructiile, industria alimentara sau agricultura.

"Strainatatea continua sa ramana o optiune luata in calcul in primul rand de catre candidatii din segmentul de varsta 25 - 35 de ani si apoi de cei foarte tineri (18 - 24 de ani). Nevoia de stabilitate si aversiunea la o schimbare atat de mare se resimte tot mai pregnant pe masura ce avanseaza in varsta, astfel incat candidatii care au peste 45 de ani sunt si cei care aplica cel mai putin", comenteaza Ana Calugaru.

In functie de nivelul de experienta, cei mai activi aplicanti sunt candidatii cu 2-5 ani de experienta, urmati de cei entry-level (0-2 ani). Seniorii cu peste cinci ani de experienta sau persoanele fara experienta aplica cel mai putin pentru joburi din afara tarii. In ceea ce priveste nivelul studiilor, pe primele locuri se afla doua categorii diferite: muncitorii calificati si absolventii de studii superioare.

Desi interesul candidatilor pentru joburi in afara tarii este in scadere, angajatorii straini continua sa recruteze romani. De la inceputul anului au fost publicate aproape 2.000 de joburi pentru strainatate, cele mai multe pentru Germania, Olanda, Ungaria, Austria, SUA, Bulgaria, Irlanda si Grecia.

Angajatorii cauta in special candidati pentru domenii precum constructii, sanatate, industria auto, productie, industria alimentara, servicii si turism, iar nivelurile de experienta cerute sunt similare cu cele ale candidatilor care aplica cel mai des - entry level si mid level.

Sondajul a fost realizat in luna ianuarie pe un esantion de 950 de candidati si angajati. In prezent, pe platformele eJobs sunt disponibile aproximativ 22.000 de locuri de munca pe eJobs si 8.000 pe iajob.ro, dintre care aproximativ 1.000 sunt pentru strainatate.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare