Opinii

Daca ne uitam la contextul global actual si la unele pozitii exprimate la Davos anul acesta, cred ca este important sa fie intelese mai bine 3 aspecte principale.

In primul rand, numeroase evolutii pe plan international in ultimul timp, precum si multe pozitii exprimate la Forumul Economic de la Davos, reflecta faptul ca SUA este concentrata pe pastrarea fie a suprematiei in lume, fie a unei pozitii suficient de solide incat sa nu existe o alta tara care sa para clar mai puternica.

Pentru ca miscarea conservatoare americana considera si in prezent in aceasta privinta ca democratii au pierdut un timp pretios raportat la China (singura forta vazuta de SUA ca avand potentialul sa o concureze global), se misca in continuare repede, subsumand aproape orice alt aspect rezultatelor pe termen scurt, chit ca efectele de tip bumerang se acumuleaza.

Pare probabil ca graba sa aiba legatura, macar in parte, si cu analize de genul TIDALWAVE, reflectata pe site-ul Heritage Foundation, principalul think tank conservator american, care mentioneaza ca un conflict cu China (initiat de aceasta) ar fi estimat de numerosi analisti ca fiind posibil chiar si in 2027 si ca aliatii SUA nu ar putea influenta major evolutiile.

In acest context, ignorarea mai oricarui aspect de multilateralism, dar si a unor aspecte de checks & balances in interiorul SUA care ar putea duce la intarzieri in descurajarea Chinei sau in intarirea americana pe termen scurt ar fi vazuta ca necesara.

Desigur, si orice regim mai autoritar ar putea folosi rationamente similare pentru intarirea propriei pozitii si ideea nu este deloc aceea de a justifica unele decizii sau abordari.

De asemenea, modul de a pune problema al unor reprezentanti americani a fost de destule ori excesiv sau inutil de dur chiar si raportat la contextul mentionat.

Dar a pune fondul majoritar a ceea ce se intampla pe nebunie, narcisism sau impolitete ar fi foarte superficial. Pare ca exista un plan si ca acesta este urmat pe mai tot ce este important pentru SUA, doar ca dintr-o perspectiva de termen foarte scurt (in care termenul mai lung e mult mai putin relevant).

Numeroasele baze militare finalizate, preluate sau in constructie in zona Asia-Pacific (doar in Filipine sunt vreo 4 noi) [ii] , unele demonstratii internationale de forta militara, unele modificari in Africa in puncte nodale pentru controlul transportului de petrol si de alte resurse, sustinerea unui climat instabil in Iran (tara cu un rol mare in cei aproximativ 40% din nevoile Chinei de petrol de import) sau avansarea celui mai mare buget militar american din istorie pentru 2026 [iii] - par, toate, menite sa pregateasca si consolideze cat mai rapid pozitiile SUA si sa descurajeze abordari de forta din partea Chinei, facandu-le mai riscante.

Tot in registrul respectiv s-ar inscrie si presiunea majora pentru preluarea din nou a controlului asupra canalului Panama (care intrase in gestiunea unei companii din China dupa expirarea tratatului care il lasase in gestiunea SUA pentru 100 de ani) [iv] , finantarea unor instalatii portuare in Peru la cativa zeci de km de cel mai mare port operat de China in America de Sud [v] , schimbarea lui Maduro (Venezuela beneficiind anterior de aproximativ 50% din investitiile Chinei din America de Sud) [vi] , anuntarea doctrinei "Donroe", preluarea sub control american a algoritmului Tik Tok folosit in SUA, amenintarea recenta a Canadei cu tarife de 200% in cazul semnarii unui acord strategic cu China, menajarea Rusiei si analizele succesive in sensul ca Rusia e mult mai expusa fata de China pe termen mediu decat fata de Occident [vii] etc.

Pe de alta parte, investitiile enorme demarate in SUA pentru producerea de microcipuri de inalta tehnologie [viii] , precum si alte evolutii sugereaza si un puternic "plan B" - in care s-ar promite Chinei oarecum mana libera in Taiwan (avand in vedere si One China Policy si dificultatea majora pentru China de a renunta la acesta raportat la pozitiile publice asumate de mult timp).

Strategia nationala de aparare publicata pe 23 ianuarie 2026 de Pentagon [ix] merge si ea oarecum in aceasta directie. China nu mai este mentionata ca principala amenintare strategica, Taiwan nu mai este mentionat deloc, iar documentul este concentrat pe emisfera vestica, chiar daca mentioneaza explicit ca obiectiv si protejarea intereselor SUA si aliatilor sai in orice alta zona.

Ideea este, probabil, aceea a unei convietuiri negociate care sa nu se mai opuna unificarii Chinei, dar in cativa ani, la un moment la care Occidentul nu ar mai depinde de microcipurile din Taiwan, un al doilea cerc de baze militare ar fi deja in functiune, iar calea arctica de navigatie ar oferi o alternativa unui eventual "bullying" in Marea Chinei de Sud prin care trece in prezent aprox. 24% din comertul global de marfuri si aprox. 45% din cel de petrol brut. [x]

Aici ajungem si la Groenlanda. Nu are rost sa dezbatem daca e frumos sau nu sa se procedeze cum s-a procedat - nu e deloc frumos, dar asta nu ajuta in sine analizele. Pe fond, nu merita zabovit nici asupra ideii ca ar fi o toana infantila. Raman trei variante - fie, chiar e important strategic pentru SUA si asta tot pe termen foarte scurt, fie e o manevra menita sa faciliteze sau sa deturneze atentia de la alte planuri mai importante (asa cum bombardarea complexului nuclear iranian si rapirea lui Maduro au fost acoperite anterior de mult zgomot pe alte subiecte), fie e vorba de un mix.

Pentru ca SUA au avut deja 17 baze militare operationale in Groenlanda in timpul Razboului Rece (fata de una cunoscuta in prezent), nu este plauzibil sa fi fost vreo dificultate in a avea din nou un acord similar.

Diferenta dintre a avea baze militare pe solul altei tari si a avea suveranitate asupra acelui sol poate fi, insa, importanta pe cateva paliere.

De exemplu, suveranitatea ar oferi posibilitatea de a avea propria mare teritoriala in zona si de a impinge cu forta, daca e necesar, submarinele si platformele altor tari in afara acesteia (in prezent, acest lucru ar putea repezenta automat un act de razboi, submarinele americane trecand la fel de legitim pe acolo ca si cele chineze sau ruse). Zona economica exclusiva ofera si ea unele avantaje.

De asemenea, in perspectiva deschiderii largi pentru comert a culoarului arctic, a avea vectori de control atat dinspre Alaska, cat si dinspre Groenlanda, ar oferi o pozitie unica de forta (destul de similara celei pe care ar avea-o China in Marea Chinei de Sud daca ar controla si Taiwanul).

Posibilitatea mai generala de a face intr-o zona cu suveranitate cam ce vrei, fara a fi nevoie, de exemplu, de autorizatii de constructie de la tara gazda (si cu excluderea altor investitii straine), ar fi utila si ea pentru baze de alimentare, porturi, fabrici, centre de date, reversarea pozitiilor unor concurenti pe acolo etc. (tratatul anterior cu Danemarca fiind, insa, oricum, foarte permisiv pe acest subiect).

Foarte importanta este si posibilitatea de a restrange si controla folosirea spatiului aerian aferent.

Si mai important este, probabil, faptul ca Groenlanda are si o pozitie foarte favorabila pentru lansarea de sateliti, atacarea acestora si interceptarea mai din timp a rachetelor intercontinentale ale altor forte [xi] .

Avand in vedere cele de mai sus, este foarte posibil ca preocuparea securitara a SUA sa fie reala si tot de termen foarte scurt (inca o data, nu e vorba ca ar fi legitima fata de Danemarca sau UE). Partea de minerale/resurse poate fi si ea de interes, dar cred ca este un aspect, intr-adevar, mai degraba secundar, SUA avand destule alte optiuni.

Acordul de principiu cu privire la Groenlanda anuntat laconic recent [xii] sugereaza ca solutia de compromis ar putea, de fapt, implica un regim oarecum apropiat de suveranitate in privintele relevante securitar. Va mai dura pana sa se ajunga la un acord final, dar directia este catre ceva peste ce a fost pana acum.

Dar ciudatul episod groenlandez, chiar daca a afectat semnificativ puterea simbolica a SUA, a mai avut niste avantaje posibile pe termen scurt din perspectiva lui Donald Trump. Ostilitatea afisata fata de state NATO faciliteaza solutii de pace in Ucraina, atat presedintele ucrainian, cat si cel rus capatand o marja in plus de a accepta compromisuri legat de NATO, pe ideea ca nu ar mai insemna ce obisnuia sa insemne.

De asemenea, perspectiva de a obtine drepturi suplimentare fata de un stat UE faciliteaza compromisuri in Donbas (reducand simbolica unor cedari sau a altor acorduri mai putin standard).

Distragerea atentiei de la Ucraina a crescut in sine presiunea asupra acesteia pentru un compromis. Rusia intelege, probabil, si ea ca e mai sigur sa ajunga la un acord pana in alegerile americane "midterm" (asteptate in toamna) si ca Donald Trump nu se va mai grabi sau nu va mai putea proceda chiar la fel dupa.

Episodul respectiv poate sugera si Chinei ca disponibilitatea SUA de a fi agresiva pentru interesele sale principale e mare, de vreme ce se manifesta asa si fata de aliati vechi.

Cele intamplate imping si UE spre o accelerare a inarmarii, strategia publicata recent de Pentagon dand un "branci" suplimentar UE pe subiect. Mentionam cu o alta ocazie ca depacificarea UE este foarte dificila, asa cum se intampla, de obicei, cand o societate ajunge "prea domesticita". Expunerea la forta bruta e cel mai rapid mod de a cobori pe un nivel al piramidei lui Maslow compatibil la scara mare cu lupta. Sa speram ca nu ajungem acolo. Secretarul General al NATO a incercat sa reduca din efectul de alienare, transmitand recent mesajul ca se poate conta in continuare pe SUA si ca o independenta totala a UE ar costa enorm.

In orice caz, desi foarte riscanta pentru UE, este probabil ca politica americana sa ramana destul de similara in urmatorii ani indiferent de rezultatele alegerilor "midterm" si chiar ale celor de peste 3 ani. Stilul conteaza mult, dar, pe fond, ar fi prudent ca politicile europene sa fie deja adaptate, in loc sa se intarzie multe reforme in asteptarea unei victorii democrate. Cel putin intarirea militara si cresterea competitivitatii sunt, oricum, necesare UE.

Un al doilea aspect important reflectat si de Forumul Economic de la Davos este escaladarea diferentei de viziune dintre concentrarea pe intarirea statelor nationale si continuarea globalizarii cam in liniile anterioare.

Este ceva partial legat de aspectul securitar. Dupa cum mentionam si cu o alta ocazie, miscarea conservatoare americana considera ca doar o componenta puternica nationala ofera rezilienta necesara pentru a face fata unei accelerari de concurenta cu forte comparabile.

Sunt destule argumente in acest sens, cel putin pe termen scurt si mediu. Dezvoltarea sistemelor automate de armament nuanteaza acest aspect, dar nu suficient.

Desigur, revitalizarea de tip national vine cu propriile problematici. De exemplu, va trebui o mult mai mare atentie la diferenta dintre patriotism (iubirea de ai tai) si nationalismul de tip extremist (ura fata de altii).

Dar nu sunt nici cine stie ce alternative pentru ca e foarte greu de crezut ca se poate trece in prezent direct la o identitate militara europeana fara una solida de tip national in spate.

Daca doar 32% din europeni ar lupta cu arma si pentru propria tara [xiii] (procentul la tineri fiind semnificativ mai mic), e improbabil sa fie suficiente forte dispuse sa lupte in alta tara. Ezitarile Coalitiei "of the willing" legat de trimiterea de trupe in Ucraina sunt, din pacate, destul de lamuritoare in aceasta privinta.

Mai ales ca noi toti tindem sa vedem mai greu ca este, de regula, mai avantajos de sustinut forte departe de propria tara decat de asteptat sa colapseze cei de mai departe si sa ajunga razboiul chiar la tine.

Or, suveranitatea nu poate exista cat de cat fara posibilitatea de a apara cu forta ce e al tau, iar Romania are, oricum, nevoie de aliante regionale, precum UE sau NATO pentru a fi prospera chiar si asa.

In orice caz, pentru ca Uniunea Europeana nu a raspuns inca suficient asteptarilor americane pe subiectul intaririi factorului national (inclusiv prin progrese mici pe componenta securitara si pe cea culturala), presiunea SUA a crescut. Miscarea conservatoare americana vede aspectul relevant partial si pentru dinamicile politice din interiorul SUA in apropierea alegerilor parlamentare "midterm".

Aceasta tensiune va continua.

In al treilea rand, a fost clara si divergenta dintre protectionismul national si reducerea in continuare a barierelor din calea comertului dintre state.

Aici este, totusi, de asteptat o apropriere graduala a blocului occidental, dar cu nuante importante.

De exemplu, SUA este de asteptat sa devina ceva mai putin protectionista, urmand probabil distinctia facuta la Davos de CEO-ul JP Morgan, Jamie Dimon (protectionism total pentru orice aspect securitar, tarife si alte masuri pentru partea care nu e securitara, dar care reflecta o concurenta neloiala prin subventii sau alte masuri din partea altor state si comert liber in rest). Apropos de Jamie Dimon, interviul sau a parut unul de viitor candidat.

Aceasta flexibilizare se va produce probabil curand pentru a reduce din daunele politicilor unilaterale americane si a impiedica o reorientare prea mare a unor aliati catre alte zone (chit ca cuplata, din cand in cand, cu masuri de constrangere in sens opus, cum se intampla in prezent in relatia cu Canada).

Pe de alta parte, cred ca UE va deveni mai protectionista decat acum, dar selectiv. Astfel, va trebui sa faca mai mult comert cu unele zone atat din perspectiva de de-risking/diversificare, cat si pentru a avea mai multe resurse cu care sa acopere costurile in crestere cu apararea si reformele economice si sociale. Dar va creste protectionismul fata de alte zone cu care nu poate concura bine in prezent.

Diferentele recente de discurs la Davos dintre Germania si Franta reflecta si aspecte de fond (dincolo de chestiunea cu Mercosur) si vor fi speculate pentru evolutii nationale de divizare, nu de intarire a ansamblului. Nicio tara europeana nu poate fi, insa, influenta global decat impreuna cu altele. Desigur, faptul ca liderii Frantei si Germaniei (si UK) au un suport politic intern minoritar nu va ajuta, dar nici nu sunt multe optiuni pentru oricine va veni in loc.

Protectionismul va facilita acomodarea partiala a miscarilor de tip national, dar va trebui gestionat cu grija pentru a nu costa mult mai mult decat aduce. Fara limitarea sa la zonele cu adevarat importante si fara abordari de tip geometrie variabila, nu este sustenabil la nivel mai larg pe termen lung pentru marea majoritate a tarilor (inclusiv Romania).

In concluzie, sunt tensiuni importante in cadrul Occidentului, dar tipurile de politici vor fi mai convergente in urmatorii ani decat pare cu privire la majoritatea pilonilor.

Cel mai greu de conciliat momentan este pilonul ideologic - stat national versus globalism ideologic.

Contextul va favoriza in urmatoarea perioada mai mult miscarile de tip national din UE chiar daca Partidul Democrat va castiga alegerile americane "midterm" sau pe cele de peste 3 ani. A nu se intelege ca e acelasi lucru cu favorizarea unor partide anume sau a unor conduceri ale unor partide.

Sunt mai multe motive pentru aceasta tendinta. Unul major este acela ca nu se poate construi o Europa puternica militar, fara o identitate europeana culturala puternica si aceasta nu se poate atinge pe termen cel putin mediu sarind nivelul national, ci doar dublandu-l. De asemenea, presiunea bugetara mare, expansiunea noilor tehnologii, razboaiele comerciale si razboaiele hibride vor impinge si ele in aceeasi directie, chiar daca in tonalitati foarte diferite.

Pentru ca intarirea componentei nationale nu este incompatibila in sine cu deschiderea si cu integrarile regionale mai aprofundate, cooptarea partiala ar fi mai eficienta si mult mai putin riscanta social, favorizand abordarile de tip patriotism (iubirea de ai tai) versus cele de tip nationalist extremist (ura fata de altii).

Continuarea marginalizarii cam in bloc in UE a componentelor ideologice nationale (si nu doar a celor cu adevarat nocive pentru interesul general) este dezechilibrata si va da apa la moara zonelor de ura fata de altii, facilitand cresterea in dimensiuni a miscarilor radicale.

Pozitionarile americane pe o serie de subiecte ar trebui sa ingrijoreze europenii (si Romania), dar mai putin din perspectiva stilului (de destule ori, regretabil) sau a unor derapaje, cat a semnificatiilor si implicatiilor pe fond. SUA pare foarte preocupata de un potential conflict global pe termen scurt.

Din perspectiva importantei si pentru UE ca Occidentul sa-si pastreze o pozitie globala majora, multe din pozitionarile respective pot avea, de fapt, efecte pozitive in pasul doi, chiar daca nici China, nici alte state, nu vor sta cu mainile in san si vor incerca sa isi foloseasca atuurile.

Contextul actual ofera UE si numeroase oportunitati de pozitionare ca putere, de fapt, in ascensiune. Grija pentru o imagine de actor echilibrat si corect, precum si accelerarea masurilor concrete de militarizare si reformare, pot genera rezultate bune destul de rapid.

Dar o aprofundare a integrarii europene fara o politica clara culturala, sociala si de distribuire echilibrata geografic a oportunitatilor economice care sa tina cont de nivelul national doar ar mari efectele contradictiilor semnificative actuale.

In Romania trebuie sa se inteleaga ca resetarea sau recalibrarea unor abordari si mecanisme structurale, precum si reducerea semnificativa a numarului de aiureli, chiar sunt aspecte de securitate nationala in noul context.

*******

[i] Articolul are in vedere discursuri sau interviuri implicandu-i pe Mark Carney, Christine Lagarde, Jamie Dimon, Niall Ferguson, Ursula von der Layen, He Lifeng, Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Donald Trump, Volodimir Zelenski etc.

[ii] https://www.congress.gov/crs-product/R47589 ; https://www.bbc.com/news/world-asia-64479712 ; https://www.abc.net.au/news/2025-10-10/united-states-military-presence-pacific-guam-palau/105861216

[iii] https://www.overtdefense.com/2025/07/11/us-record-1-01-trillion-defense-budget-for-fy2026/

[iv] Pentru unele detalii cu privire la situatia actuala a se vedea https://www.maritimenews.com/panama-canal/panama-supreme-court-canal-port-control . Canalul Panama este indicat explicit in Strategia nationala de aparare a Pentagonului publicata pe 23 ianuarie 2026 ca fiind de interes strategic pentru SUA.

[v] https://thedefensepost.com/2026/01/19/us-peru-naval-base/

[vi] https://www.cfr.org/backgrounders/china-influence-latin-america-argentina-brazil-venezuela-security-energy-bri

[vii] A se vedea, de ex., analizele lui Sarah Palin.

[viii] https://www.commerce.gov/news/press-releases/2025/06/president-trump-secures-200b-investment-micron-technology-memory-chip

[ix] https://media.defense.gov/2026/Jan/23/2003864773/-1/-1/0/2026-NATIONAL-DEFENSE-STRATEGY.PDF . https://www.newsweek.com/pentagon-reveals-2026-defense-strategy-4-key-takeaways-11411386

[x] https://atlasinstitute.org/the-5-3-trillion-question-how-south-china-sea-tensions-are-rewriting-global-trade-rules/

[xi] A se vedea, de ex., "Viitorul Geografiei. Cum ne vor schimba lumea puterea si politica spatiala" de Tim Marshall.

[xii] https://eu.usatoday.com/story/news/politics/2026/01/22/trump-greenland-deal-framework/88298173007/ . https://www.aljazeera.com/news/2026/1/22/trumps-greenland-framework-deal-what-we-know-about-it-what-we-dont

[xiii] https://www.gallup-international.com/survey-results-and-news/survey-result/fewer-people-are-willing-to-fight-for-their-country-compared-to-ten-years-ago

Despre Lucian Bondoc

Lucian Bondoc este avocat, absolvent al cursurilor Facultatii de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Roman de Studii Europene (1998), ciclului international lung al Ecole Nationale d'Administration (2000) si masterului in afaceri europene organizat de ENA si universitati partenere (2000). Lucian Bondoc a lucrat in cadrul administratiei publice in perioada 2000-2001, iar din 2008 este Managing Partner al unei cunoscute case de avocatura din Bucuresti. In afara domeniului juridic, este interesat, in principal, de politici publice/buna guvernanta, studii comportamentale si viitorologie.