Opinii

Romania se confrunta cu o suprapunere de crize, de la deficitul bugetar si tranzitia energetica, la tensiunile geopolitice. Intr-un astfel de climat, intrebarea esentiala nu mai vizeaza soliditatea bancilor - care sunt, poate, excesiv de solide - ci utilitatea lor reala in solutionarea blocajelor structurale ale economiei noastre.

Sunt de parere ca in aceasta perioada dificila si provocatoare pe care o parcurge Romania bancile trebuie sa probeze ca sunt unul din principalele motoare de crestere economica. Sistemul bancar romanesc prezinta un paradox. Indicatorii de prudentialitate arata excelent si, mai presus de toate, o profitabilitate ridicata. O analiza atenta arata insa ca aceasta "sanatate" financiara ascunde, intr-o buna masura, o deconectare de economia reala. Gradul de intermediere financiara este unul din cele mai reduse din Europa. Raportat la nevoile economiei, implicarea sistemului bancar este redusa: o mare parte a economiei functioneaza fie pe credit comercial, fie pe banii actionarilor, fie in zona gri nebancabila.

Pentru multe institutii financiare, statul a devenit clientul captiv ideal. Nevoia permanenta de finantare a deficitului bugetar, combinata cu riscul suveran scazut, creeaza o zona de confort care descurajeaza bancile sa mai exploreze riscul antreprenorial, mult mai complex. Sistemul bancar de la noi are una din cele mai mari expuneri pe datoria suverana din UE. Asistam la fenomenul de crowding out : statul absoarbe resursele care, intr-o economie dinamica, ar trebui sa mearga spre inovatie si investitii private. Sa fiu bine inteles. Sustin finantarea statului, cu conditia ca cea mai mare parte a fondurilor sa fie directionata catre proiecte care aduc valoare adaugata, cresc competitivitatea si rezilienta economiei, precum si catre sanatate si educatie.

Desi bancile dispun de lichiditate si tehnologie moderna, apetitul lor pentru risc a scazut. Acestea au devenit excesiv de prudente, refuzand sa isi adapteze criteriile de finantare la realitatile specifice mediului antreprenorial romanesc. Sistemul bancar prefera adesea o strategie de refinantare a clientilor deja solvabili, in loc sa finanteze segmente noi. Prin oferte agresive de refinantare pentru corporatii si angajati cu venituri mari, bancile se bat pentru o piata finita, ignorand companiile care au nevoie de capital pentru scalare si productie. Economia reala sufera exact in punctele sale vitale: IMM-urile si infrastructura critica.

Suntem intr-un punct de inflexiune in care simpla administrare a status quo-ului nu mai este sustenabila; este imperativa o schimbare profunda de paradigma. Aceasta transformare a sistemului financiar trebuie sa iasa din zona ambiguitatii si sa se orienteze decisiv catre una dintre urmatoarele doua potentiale solutii:

Trecerea de la garantii la fezabilitate: inca se crediteaza excesiv pe baza a "ce pui gaj", nu pe baza a "cat de bun este planul de afaceri" Parteneriat in procesul de atragere de fonduri europene : succesul PNRR depinde de un parteneriat real intre stat si sistemul bancar. Pentru a atinge absorbitia record planificata pentru 2026, bancile trebuie sa dezvolte divizii specializate, capabile sa inteleaga complexitatea proiectelor europene si sa ofere cofinantarea necesara, dincolo de garantiile clasice.

Este momentul ca sistemul bancar sa renunte la mentalitatea de "contabil care pazeste seiful" si sa devina in mai mare masura "partener de investitii ". Bancherii trebuie sa depaseasca etapa analizei mecanice a cifrelor istorice si sa patrunda in profunzimea business-ului clientului. Evaluarea viabilitatii tehnice si economice a proiectelor viitoare necesita divizii specializate, capabile sa analizeze riscul in mod dinamic. Nu reinventam roata: marile banci internationale s-au restructurat deja pentru a gestiona astfel de finantari complexe.

Sunt de parere ca sistemul bancar romanesc se poate reorganiza si focaliza pe cel ptin trei axe critice si prioritare ale economiei romanesti :

Agricultura si industria alimentara: bancherul cu cizme de cauciuc

Securitatea alimentara este o problema de siguranta nationala, iar deficitul balantei comerciale pe produse alimentare este o rana deschisa. Agricultura, motorul rezilientei alimentare, ramane captiva unei analize bancare rigide. Considerat un sector imprevizibil din cauza factorilor climatici si a volatilitatii preturilor, acest domeniu este conditionat de garantii imobiliare clasice. In loc sa finanteze ciclul de productie si potentialul tehnologic, bancile prefera siguranta terenurilor si a cladirilor, limitand capacitatea de modernizare a fermierilor romani.

In banci este necesar sa isi faca aparitia inginerii agronomi - bancheri in departamentele de risc. Un astfel de specialist va intelege ca o livada de nuci intra pe rod in anul 5, deci nu poti cere rambursari de credit din anul 1. In agricultura, un sistem de irigatii nu este o simpla cheltuiala, ci o garantie reala impotriva secetei care scade profilul de risc al fermierului. Avem nevoie de produse bancare dedicate, capabile sa urmareasca ritmul naturii, nu doar termenele arbitrare de raportare contabila. Trebuie deci sa sincronizam calendarul financiar al bancilor cu ciclul biologic al economiei reale.

Energie si sustenabilitate: bancherul care face distinctia dintre KW si MW

Impartasesc parerea ca tranzitia energetica este, probabil, cea mai mare oportunitate de investitii din istoria moderna a Romaniei. PNNR, Fondul de Modernizare, cel de Coeziune pun pe masa miliarde, dar cer si co-finantari, mai ales private. Bancile sunt in mare parte reticiente la finantarea proiectelor energetice Greenfield pentru ca nu exista un istoric financiar al firmei. Evaluarea lor de risc este retrospectiva, bazandu-se exclusiv pe performanta raportata in bilanturile din ultimii trei ani. In cadrul bancilor sunt necesare departamente de Project Finance in Energie. Bancherul specialist va intelege diferenta dintre un Aviz Tehnic de Racordare valabil si unul speculativ. El intelege cum functioneaza un PPA (Power Purchase Agreement - contract de vanzare a energiei pe termen lung) si accepta acest contract drept garantie, fara a mai insista pe ipoteci. Imi vine in minte un business potential imediat si anume finantarea tehnologiei stocarii energiei, care in conditiile actuale devine obligatorie pentru echilibrarea sistemului, o garantie tehnologica ce elimina intr-o masura importanta volatilitatea preturilor si riscul de productie. Finantarea independentei energetice va proteja economia de fluctuatiile preturilor externe, reducand necesitatea importurilor costisitoare in momentele de criza sau consum ridicat.

C) Tehnologie si Inovatie: Bancherul care stie sa evalueze "aerul"

Sectorul IT romanesc trebuie sa depaseasca modelul lohn-ului digital pentru a migra catre productia de software cu valoare adaugata mare. Aceasta tranzitie necesita un nou tip de capital: finantarea proprietatii intelectuale. O firma IT nu are hale, nu are stocuri, nu are flota auto. Are doar laptopuri si creiere. Paradoxul finantarii tehnologiei este rezumat de dialogul surd dintre bancher si antreprenorul din IT: la intrebarea traditionala "Ce pui in gaj?", raspunsul firesc al viitorului - "Codul sursa" - lasa sistemul financiar fara replica. Cred ca este nevoie de expertiza bancara in evaluarea Proprietatii Intelectuale. Valoarea de piata s-a mutat dinspre activele fizice catre cele digitale. Astazi, un model de business de tip SaaS, cu venituri recurente si scalabilitate ridicata, valoreaza mult mai mult decat stocurile de marfa sau depozitele de materiale. In aceste situatii bancile pot oferi Venture Debt (imprumut pentru Start-up), analizand metrici precum rata de retentie a clientilor sau venit lunar recurent, si nu sa puna ipoteca pe cladirile din patrimoniu.

Fara asemenea specialisti tehnici atrasi in structurile bancare miliardele de Euro din fonduri europene vor ramane neabsorbite, iar economia va continua sa se bazeze pe consum si import, nu pe productie si valoare adaugata.

Daca sectorializarea este o chestiune de cunoastere - de a intelege specificul IT-ului, al agriculturii sau al energiei - asumarea riscului este o chestiune de curaj si mecanisme. In prezent sistemul bancar romanesc functioneaza uneori dupa dictonul iroinic : "Iti dam umbrela doar cind e soare si ti-o luam inapoi cand incepe ploaia". Aceasta aversiune structurala fata de risc a creat un blocaj fundamental: fetisizarea garantiilor materiale. Astept ca bancherii sa schimbe paradigma evaluarii: sa treaca de la intrebarea retrospectiva si defensiva - "Ce pot sa iti vand daca dai faliment?" - la intrebarea prospectiva si constructiva: "Ce sanse reale ai sa reusesti daca te finantez?". Aceasta schimbare de optica marcheaza trecerea de la o banca-amanet la o banca-partener. Ce solutii intrevad:

"Missing Middle" : Romania nu duce lipsa de startup-uri sau de mari corporatii, insa adevarata provocare este finantarea segmentului de mijloc. Companiile care au validat deja piata si au cifre de afaceri intre 1 si 5 milioane de euro au nevoie urgenta de capital de crestere pentru a-si scala productia si stocurile catre pragul de 10-50 de milioane de euro. Sistemul bancar trebuie sa adopte modele de Cash-Flow-Based Lending, prioritizand analiza veniturilor recurente si calitatea portofoliului de clienti. De exemplu, un contract activ cu un partener strategic precum Dacia sau eMAG ofera o garantie de solvabilitate mult mai solida decat un activ imobilizat, precum un depozit gol. Implementarea produselor de tip Venture Debt reprezinta veriga lipsa intre capitalul propriu si creditul bancar traditional. Acest instrument permite bancilor sa finanteze companii cu crestere rapida, asumandu-si un risc ridicat in schimbul unei dobanzi premium si al unui "equity warrant" (dreptul de a achizitiona actiuni la un pret preferential in viitor). Venture Debt-ul este vital intr-o economie bazata pe active intangibile. Fara acest instrument, firme de logistica sau tehnologie care valoreaza milioane, dar detin doar laptopuri in bilant, sunt condamnate fie la stagnare, fie la vanzarea prematura catre fonduri internationale, pierzandu-si astfel potentialul de campioni nationali. Trebuie sa eliminam practica "Fideiusiunii Universale", prin care bancile obliga antreprenorul sa garanteze creditele firmei cu intregul patrimoniu personal. Aceasta practica ucide inovatia la radacina: un lider care stie ca un esec in business ii poate lasa familia pe drumuri nu va lua niciodata deciziile curajoase necesare scalarii. Pentru a trece la o economie de produs si valoare adaugata, riscul trebuie asumat la nivelul proiectului, nu prin sechestrarea viitorului personal al antreprenorului. De aceea bancile ar trebui sa stie sa separe riscul companiei de riscul persoanei. Asumarea riscului nu trebuie sa fie insa un act de imprudenta, ci unul de inginerie financiara. Riscul antreprenorial poate si trebuie sa fie acoperit prin instrumente moderne - de la asigurari complexe care protejeaza recolta sau stocarea energiei, pana la scheme de garantare de stat tintite. Prin utilizarea acestor parghii, banca poate renunta la garantiile imobiliare arhaice si la fideiusiunile personale, mutand focusul pe succesul proiectului, nu pe executarea antreprenorului. Parteneriat real cu fondurile de garantare, inclusiv garantia statului. De exemplu daca statul preia 80% din riscul unui credit pentru o uzina noua, banca trebuie sa isi asume restul de 20% ca risc pur comercial, fara ipoteci asupra unor active ale antreprenorului.

Asumarea riscului antreprenorial nu inseamna ca bancile sa arunce banii in proiecte fanteziste. Inseamna profesionalizarea analizei de risc astfel incat potentialul viitor sa cantareasca la fel de mult ca istoricul. Intr-o economie de criza, a finanta doar pe cineva care dovedeste ca are deja banii (prin active imobiliare) este o inutilitate economica. Adevarata functie bancara este identificarea antreprenorilor capabili sa-si multiplice capitalul, sa creeze plusvaloare. Aceasta este diferenta dintre o banca ce doar pastreaza valoarea si una care creeaza valoare.

Care este rolul BNR ?

Strategia BNR este definita de doua componente majore: stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara. BNR a reusit sa protejeze sistemul bancar de turbulentele majore si a pastrat o stabilitate, zic remarcabila, a cursului de schimb.

In contextul actual, marcat de incertitudini interne si internationale, rolul BNR evolueaza catre cel de catalizator strategic. Aceasta transformare are loc prin sprijinirea stabilitatii si rezilientei economice, fara a depasi limitele stricte ale mandatului sau legal.

Politica Macroprudentiala ca Mecanism de Directionare Conditionata

Consider ca instrumentele macroprudentiale ale acestei institutii centrale ar trebui mai mult folosite in directia stimularii directionale a creditarii sectoarelor strategice. In conditiile obligatiei de a aloca capitalul pe tipuri de credite in functie de risc, multe banci aleg calea cea mai usoara si anume finantarea titlurilor de stat. BNR ar putea sa solicite ponderi de risc mai mici pentru creditele acordate proiectelor Greenfield sau de eficienta energetica (care lupta direct cu criza energetica). Sau sa aplice ponderi de risc mai mari pentru creditele de consum sau pentru creditele care stimuleaza exclusiv importurile. Efectele pozitive ale acestor investitii se vor reflecta, in timp, in mentinerea inflatiei pe un trend anticipat si reducerea deficitelor - indicatori care, in prezent, genereaza costuri de interventie masive si recurente. Ajustarea acestor parghii nu reprezinta o imixtiune in autonomia bancilor comerciale, ci o recalibrare a stimulentelor. Oferind avantaje de capital bancilor care isi asuma riscuri in sectoare de interes national, statul foloseste reglementarile pentru a ghida piata catre o dezvoltare sustenabila.

Cursul de schimb (am abordat mai pe larg aceasta tema in Contributors, Noiembrie 2025)

BNR a reusit sa mentina stabilitatea cursului de schimb Leu/Euro, transformand-o intr-o ancora de incredere esentiala pentru mediul de afaceri. O miscare brusca a cursului poate declansa spirala inflationista si ar afecta debitorii in Euro. Insa, asa cum s-a vazut, o astfel de politica a fost acompaniata de costuri. BNR a mentinut relativ ridicata Rata Dobanzii de Politica Monetara (DPM) si in acest fel a reusit sa atraga capitaluri si sa le mentina in Romania. Transparenta si claritatea mesajului BNR sunt componente tot mai evidente si necesare in contextul in care inca ne confruntam cu deficite bugetare care nu au atins stadiul de sustenabilitate, deficite ce necesita finantare continua. Sa avem in vedere realitatea ca stabilitatea cursului sau mentinerea DPM la nivelul actual nu pot fi "inghetate" la nesfarsit in astfel de conditii.

Modernizarea Pietei Financiare

BNR se implica constant in aceasta directie. Am in vedere masurile luate pentru un cadru de reglementare echilibrat care incurajeaza intrarea pe piata financiara a noi jucatori (Fin Tech-uri, banci digitale), dar fara a compromite obiectivul de baza al stabilitatii financiare. Consider ca acesti participanti aduc inovatie, reduc costurile operationale si pot servi acele nise de IMM-uri care nu ar intra in "campul de interes" al bancilor mari. Totodata am in vedere si Digitalizarea Raportarii care ar putea reduce costurile de compliance pentru bancile comerciale.

Continuarea dialogului activ cu Guvernul

Indiferent de contextul global, coordonarea permanenta intre politica monetara a BNR si politica fiscala a Guvernului este vitala. Sincronizarea acestor doua parghii este singura cale de a asigura stabilitatea macroeconomica si o crestere economica sustenabila.

Cel mai periculos scenariu este decuplarea politicilor macroeconomice: o relaxare prematura a dobanzii de catre BNR, suprapusa peste o accelerare a cheltuielilor publice neproductive. Acest dezechilibru ar genera o spirala inflationista si deficite nesustenabile, pedepsind tocmai sectorul productiv care, in loc sa primeasca capital pentru investitii, va trebui sa suporte costul unei economii supraincalzite si instabile. Dialogul BNR - Guvern se poate concentra pe prioritizarea investitiilor publice, cu sustinerea proiectelor care au un impact direct asupra cresterii ofertei producatorilor interni ( productie, logistica, energie). Cheia succesului o reprezinta gasirea unei formule de echilibru prin care sa unim si sa punem la lucru triunghiul de aur : capitalul,tehnologia si forta de munca.

In rezumat, pentru iesirea din crizele suprapuse, Romania are nevoie de banci care sa supravietuiasca acestor crize, dar care sa si ajute cu solutii la procesul de iesire din aceste dificultati. Trebuie sa evitam paradoxul toxic al unui sistem bancar excesiv de solid care prospera intr-o economie aflata in cvasi-stagnare. Soliditatea bancilor nu trebuie sa fie un zid de protectie impotriva economiei, ci fundatia pe care se construieste cresterea acesteia. Fara o schimbare profunda de mentalitate - de la prudenta de lichidare la curajul finantarii viabilitatii - riscam ca stabilitatea financiara sa devina doar martorul neputincios al unui declin structural. BANI AVEM, DAR NE LIPSESTE CURAJUL de a-I pune la treaba acolo unde conteaza. Trebuie sa acceptam un adevar fundamental: o banca nu este doar un furnizor de servicii, ci o investitie pe termen lung in economia nationala. Succesul sistemului bancar este indisolubil legat de prosperitatea si rezilienta pe termen lung a companiilor pe care le finanteaza. Continuitatea activitatii bancii pe un trend sustenabil si profitabil este direct legata de trendul sustenabil si rezilient al economiei reale care include toti stakeholderii bancii si care este sursa principala de venituri pentru aceasta. Responsabilitatea unei institutii bancare trebuie sa probeze in practica principiul echitabil de "giving back", principiu care intareste increderea in aceasta institutie pe piata locala si consolideaza parteneriatul cu societatea romaneasca.