Opinii

Intr-un articol recent, Jo Ellison, editor la Financial Times , scrie ca s-a saturat sa fie definita prin apartenenta la o generatie. Argumentul ei este usor de inteles: etichetele generationale sunt adesea folosite superficial, reduc oamenii la clisee si dau impresia ca anul nasterii ar explica automat valori, comportamente sau alegeri de viata. Cu aceasta critica sunt de acord. Concluzia ei - ca ar trebui sa renuntam la ideea de generatie - mi se pare insa prea grabita.

Problema nu este existenta conceptului de generatie, ci modul in care este folosit. O generatie nu este o identitate personala si nu ar trebui tratata ca atare. Dar este un cadru de intelegere care ne permite sa plasam experientele individuale intr-un context comun, fara a le uniformiza sau reduce la stereotipuri. Ne ajuta sa vorbim despre experiente traite in paralel, despre schimbari rapide si despre felul in care contextul ne modeleaza vietile - de la modul in care am crescut cu sau fara internet, pana la felul in care ne-am format asteptarile legate de munca, relatii sau viitor.

A ne identifica, uneori, ca apartinand unei generatii nu inseamna a ne reduce la o eticheta, asa cum subliniaza Jo Ellison. Inseamna a recunoaste ca am fost formati intr-o anumita "lume". Tehnologia, normele sociale, felul in care comunicam sau ritmul vietii nu sunt doar alegeri individuale, ci rezultatul unui mediu comun - fie ca vorbim despre copilaria fara smartphone, despre adolescenta petrecuta online sau despre maturizarea intr-o perioada de incertitudine globala. A ignora acest lucru inseamna a muta intreaga responsabilitate pe individ si a pierde din vedere fortele (reale) care ne influenteaza pe toti.

Ellison pare sa respinga ideea de "experienta comuna" ca pe o simplificare artificiala. Si, desigur, experientele difera enorm in functie de clasa sociala, geografie, gen sau cultura. Dar diferentele nu anuleaza complet "punctele de intalnire". Faptul ca anumite evenimente, tehnologii sau schimbari sociale sunt traite simultan - de la digitalizarea accelerata la izolarea din timpul pandemiei - creeaza un limbaj comun, chiar daca impactul lor nu este identic pentru toti.

Mai mult, pentru multi oameni, vorbitul despre generatie nu este un act de auto-definire narcisista, ci o forma de orientare. Intr-o lume care se schimba rapid, generatia ofera un reper: o modalitate de a intelege de ce anumite tensiuni, anxietati sau asteptari sunt impartasite de mai multi, nu traite in izolare.

Renuntarea completa la ideea de generatie risca sa duca nu la mai multa nuanta, ci la mai multa confuzie. Fara aceste repere, diferentele dintre varste tind sa fie interpretate ca defecte personale sau ca esecuri individuale, nu ca efecte ale unor contexte diferite.

Critica lui Jo Ellison este utila ca avertisment impotriva stereotipurilor. Dar generatiile nu trebuie abandonate, ci folosite cu mai multa atentie - nu ca identitati rigide, ci ca instrumente flexibile de intelegere a felului in care traim impreuna, in momente diferite ale aceleiasi lumi.