Zf 24

Ideea saptamanii de lucru de patru zile starneste dezbateri aprinse in multe tari. Sustinatorii ei o considera o solutie la oboseala cronica, inegalitati sociale si chiar la reducerea poluarii. Criticii, in schimb, o vad drept o amenintare la adresa economiei si a disciplinei de munca.

In loc sa ramanem prinsi in ipoteze, un exemplu concret vine chiar din Europa: Olanda. Tara a reusit sa implementeze, fara mare tam-tam international, un model de munca flexibil, care in multe cazuri se apropie de celebra saptamana de patru zile, informeaza Business Times.

Conform datelor Eurostat, olandezii cu varste intre 20 si 64 de ani lucreaza, in medie, doar 32,1 ore pe saptamana, cel mai mic numar din Uniunea Europeana. In plus, tot mai multi angajati isi comprima orele in patru zile, in loc de cinci. "Saptamana de patru zile a devenit extrem de comuna", spune Bert Colijn, economist la ING. "Eu muncesc cinci zile si, uneori, sunt privit ciudat pentru asta."

Fenomenul a inceput in anii '80 si '90, odata cu intrarea masiva a femeilor pe piata muncii, in special in regim part-time. Sprijinit de un sistem fiscal si de beneficii care a incurajat acest model, programul redus a devenit ulterior atractiv si pentru barbati, mai ales pentru tatii cu copii mici.

Cei care se tem de prabusirea economica ar putea fi surprinsi: Olanda este printre cele mai prospere economii din UE, in pofida programului redus. Secretul consta in productivitatea ridicata pe ora si in faptul ca o mare parte a populatiei active este angajata. La finalul lui 2024, rata de ocupare in randul persoanelor apte de munca era de 82%, mult peste Marea Britanie (75%), SUA (72%) sau Franta (69%).

De asemenea, olandezii ies relativ tarziu la pensie, iar implicarea ridicata a femeilor pe piata muncii contribuie semnificativ la acest echilibru.

Totusi, tabloul nu este perfect. Inegalitatea de gen ramane vizibila: femeile lucreaza part-time intr-o proportie mult mai mare decat barbatii, ceea ce le incetineste ascensiunea profesionala. Doar 27% dintre manageri sunt femei, arata un raport OECD.

Un alt punct sensibil este lipsa de personal in sectoare cheie, precum educatia. Aceasta problema duce la instabilitate in scoli si complica programul parintilor, ceea ce face dificila extinderea timpului de lucru chiar si pentru cei care si-ar dori.

Experienta Olandei arata ca reducerea programului de lucru nu este nici utopie, nici catastrofa economica. Este o chestiune de compromisuri: mai putine ore lucrate inseamna redistribuirea muncii in societate si, adesea, mai mult timp pentru familie si pentru sine.

Un detaliu care nu ar trebui ignorat: copiii olandezi sunt considerati cei mai fericiti din lumea dezvoltata. Poate ca adevarata miza a unei saptamani mai scurte de lucru nu este doar economia, ci si calitatea vietii.