![]() |
18.08.2025, 20:42 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Un grup de actionari ai Fondului Proprietatea (FP), care detine 6,1% din drepturile de vot, a transmis pe 14 august 2025 o solicitare oficiala catre Franklin Templeton International Services - administratorul unic al fondului - prin care cere ca auditorul financiar sa intocmeasca un raport suplimentar privind cheltuielile efectuate in procesul de selectie a viitorului administrator al FP.
Scrisoarea, redactata in baza legislatiei pietei de capital (Legea 24/2017 si Regulamentul ASF nr. 5/2018), invoca lipsa de transparenta a Comitetului Reprezentantilor in derularea procedurii de selectie si in utilizarea fondurilor alocate acestui proces.
In septembrie 2024, Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) aprobase numirea Deutsche Numis ca si consultant de selectie, cu un buget maxim de 3,8 milioane de lei. Ulterior, in aprilie 2025, Comitetul Reprezentantilor a cerut o suplimentare de aproape 1,8 milioane de lei. In total, peste 5,5 milioane de lei ar fi fost puse la dispozitie pentru proces, insa actionarii reclama ca nu au primit informatii detaliate privind modul in care banii au fost cheltuiti, ce livrabile au fost furnizate si daca acestea au respectat contractele aprobate.
"Actionarii nu au nicio informatie specifica referitoare la costul fiecarei faze a procesului de selectie, tipul de cheltuieli in fiecare faza sau, in cazul cheltuielilor cu servicii de consultanta, costul livrabilelor aprobate spre plata si masura in care aceste livrabile sunt cele avute in vedere in contractele agreate in numele Fondului".
In centrul disputei se afla raportul elaborat de Deutsche Numis - document care ar fi trebuit sa fundamenteze criteriile pentru desemnarea unui nou administrator. Actionarii reclama ca raportul nu a fost niciodata prezentat public si ca informatiile cerute in repetate randuri, atat in scris, cat si in sedintele AGA, au fost refuzate.
In mai 2025, Fondul a anuntat selectia companiei IRE AIFM HUB S.a r.l., inregistrata in Luxemburg si partener al firmei romanesti Impetum Management, ca viitor administrator preferat. Insa contestatarii spun ca nu au primit explicatii privind criteriile aplicate pentru alegerea acestui candidat.
Ce urmaresc actionarii Raportul suplimentar de audit pe care il cer acum ar trebui sa clarifice: conformitatea contractului incheiat cu Deutsche Numis; existenta si continutul documentelor livrate de consultant; corelarea dintre platile efectuate si serviciile prestate; o analiza cost-beneficiu privind utilitatea cheltuielilor; respectarea mandatului dat de AGA Comitetului Reprezentantilor. In esent, actionarii contestatari vor ca auditorul s stabileasca daca procesul de selectie s-a desfasurat conform mandatului si daca banii FP au fost utilizati in mod justificat.
Fondul Proprietatea are o capitalizare de 1,5 mld. lei dupa o apreciere de 34% a pretului actiunilor anul acesta. Solicitarea este semnata de Krivc Peter (Axor Holding), Munteanu Florian Rigelnik Matej (Equinox), Herling Ileana, Sarkany Istvan, Margarit Marian, Sebea Mihai, Visan Ciprian, Adrian Olteanu, Eugen-Petrisor, lancuta Cornel-Emanuel, Moise Andrei, Octav Visan Victor Razvan Benedek Orsolya, lancuta Liviu-Timotei, Lazar Erzsebet, Potra Voicu Bogdan, Benedek Matyas, Florea Alexandru Eugen, Doroftei Csiki lulian, Riza Marius Alin, Dica Catalin-Marian, Teodorescu Nicolae Dan, Gramada Anda Carmen
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.