×

Accesează
contul existent

Opinii

Sorin Paslaru, ZF. Realitatea cifrelor e nemiloasa: investitiile straine sunt la minim istoric....

Sorin Paslaru, ZF. Realitatea cifrelor e nemiloasa: investitiile straine sunt la minim istoric. Este randul capitalului privat romanesc sa intre in scena pentru investitii si relansare economica

12.09.2025, 00:06 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Dupa toate datele, Romania este la un punct de inflexiune al economiei, in care capitalul strain nu mai poate asigura accelerarea cresterii economice pana la 5% anual, de cat este nevoie pentru a trece de la 20.000 euro PIB per capita la 40.000 de euro PIB per capita in urmatorii 20 de ani.

In 2024, investitiile straine, masurate ca si capital social nou subscris, au fost de doar 600 milioane euro, fata de o medie de 1.5-2 miliarde euro in ultimii 5-6 ani.

In urma cu 10 ani, capitalul social nou subscris era de 3-4 miliarde euro pe an.

Este adevarat ca investitiile straine cu totul sunt in continuare de 4-5 miliarde euro pe an, insa cel mai important indicator aici este nivelul banilor noi atrasi din strainatate.

Conform metodologiei internationale, investitiile straine directe includ atat capital social nou atras, cat si profit reinvestit si credite intra-grup. In ultimii ani, a fost tot mai substantiala partea fluxului de investitii straine pusa in contul profitului reinvestit de catre investitorii straini - adica profitul care ar fi putut fi repatriat dar intreprinderea decide sa il reinvesteasca pe piata locala. Creditele intragrup sunt luate de sucursalele locale de la firmele-mama. De altfel, creditele intragrup, care se reflecta si in datoria externa pe termen scurt urmarita de BNR, au atins un nivel record de 50 miliarde euro. Problema cu aceste investitii prin credite intragrup este ca sunt foarte volatile, apasa asupra balantei de plati, fiind evaluate de finantatorii internationali si agentiile de rating ca o slabiciune a pozitiei investitionale externe a unei tari, iar acum vor fi lovite de noua reglementare prin care sunt declarate nedeductibile cheltuielile cu dobanzile cu afiliatii.

Pe de alta parte, in ultimii 5-6 ani avem de-a face cu un alt fenomen: cresterea repatrierilor de profituri. Conform balantei de plati publicate de BNR, in 2024 au fost repatrieri de profituri (asa numita pozitie venituri din investitii straine directe) de 11,8 miliarde euro, in 2023 de 12 miliarde euro, iar in 2022 de 12,8 miliarde euro. Practic, in ultimii 3 ani, investitorii straini au repatriat profituri de aproape 37 miliarde euro, iar de partea cealalta nu au adus bani noi decat in valoare de circa 5 miliarde euro (1,9 mld.euro in 2022, 2 mld.euro in 2023 si 0,7 mld.euro in 2024).

Este evident ca ceva se intampla, ca pe harta internationala a investitiilor Romania a trecut de la un statut de atractant de investitii straine la unul de furnizor de profituri pentru investitorii straini care au venit in anii din urma. Problema nu este ca se repatriaza profiturile, ci ca nu suntem in stare sa redevenim atractivi.

Sunt miscari in piata energiei verzi si in retail. Insa in industrie este prea putina dinamica a investitiilor straine. Sigur ca repatrierea mai accelerata a profiturilor din ultimii 3 ani, de 37 miliarde euro in 2022-2024, in crestere cu 50% fata de 2019-2021 (22 miliarde euro) are legatura si cu inasprirea fiscalitatii la dividende, care beneficiau anterior de o rata de 5% de impozit, iar acum a ajuns la 16%.

Insa este izbitor faptul ca repatrierea masiva de profituri a inceput in 2022, cand s-au ridicat la 12,8 mld.euro, cu 50% peste 2021, chiar in anul izbucnirii razboiului de la est. Incertitudinea geostrategica trebuie asumata de acum inainte, fiind evident ca marii jucatori globali evita zonele de risc.

Important este insa sa mentinem investitiile straine deja active, iar de acum inainte ar trebui gandit un program de incurajare a investitiilor locale ale capitalului privat romanesc.

Companiile locale au in banci, impreuna cu persoanele fizice, 130 mld.euro, iar creditele luate in total sunt de 70 miliarde euro. Ca nicio alta tara europeana, creditele luate de companii sunt mai mici decat depozitele companiilor la banci. Cu alte cuvinte, sistemul de companii din Romania este creditor pentru sistemul bancar, complet neuzual.

Date recente al Bancii Nationale publicate de ZF arata ca doar unu din zece credite acordate merge pentru productie. Odata cu echilibrarea bugetului, un program de incurajare a productiei locale - valabil pentru aproape orice domeniu de activitate - este absolut necesar. Daca ne uitam la balanta comerciala externa, unde deficitele cresc in fiecare an, Romania a pierdut competitivitate in ultimii 10 ani, nu numai fata de China, ceea ce ar fi de inteles avand in vedere ca si SUA sau vestul Europei sunt in aceasta situatie, dar deficitele noastre cresc cu vecinii: Bulgaria, Polonia si Ungaria. Este evident ca in aceste tari functioneaza programe de sprijin pentru productia si capitalul local. Nu avem decat sa ne inspiram de aici. Intai sa fim macar competitivi cu vecinii si apoi vom gasi solutii si pentru piete mai indepartate.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare