22.10.2025, 14:56 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Start-up-ul romanesc Dyver Technologies Inc., care dezvolta o platforma AI-nativa pentru managementul datelor de produs in e-commerce, a finalizat runda de finantare pre-Series A de la grupul de investitii american FounderPartners. Anuntata anterior intr-o discutie cu Ziarul Financiar in luna septembrie, tranzactia a fost acum finalizata, marcand un pas important in strategia de expansiune globala a companiei. Nici Dyver, nici FounderPartners nu au anuntat valoarea tranzactiei. Ca parte a acordului, Keith Blackwell si Greg Scown, antreprenori cu experienta, se alatura Consiliului de Administratie al Dyver. "Suntem incantati sa avem FounderPartners alaturi de noi in aceasta calatorie. Keith si Greg aduc o experienta profunda in scalarea companiilor de tehnologie si o retea incredibila de operatori care inteleg cum se construieste valoare pe termen lung. Suntem entuziasmati sa colaboram strans cu ei pe masura ce extindem acoperirea Dyver si ne acceleram cresterea", a declarat Octavian Dumitrescu, CEO si co-fondator al Dyver. Investitia securizata este direct legata de strategia de a ataca piata americana. Dupa cum a precizat anterior fondatorul, relocarea companiei in SUA a fost o conditie discutata de la bun inceput cu investitorii, pentru ca "in felul acesta ne va fi usor sa ridicam urmatoarea runda" , planificata pentru urmatoarele 9-12 luni. Finalizarea finantarii vine intr-un moment in care Dyver.ai si-a dedicat anul 2025 consolidarii produsului, lasand pe plan secund expansiunea vanzarilor. "In 2025 am investit mai multe in produs decat in vanzari. De acum incolo incepem", spunea Dumitrescu recent in cadrul emisiunii ZF IT Generation. Compania si-a consolidat pozitia pe piata prin parteneriate cheie. La nivel local, Dyver.ai a fost inclus in reteaua eMAG Service Provider Network (SPN), o platforma prin care retailerul recomanda sellerilor din marketplace furnizori de tehnologii care sa ii ajute sa isi optimizeze operatiunile. Totodata, start-up-ul si-a intarit echipa cu experti internationali precum Alan Cunningham, specialist in vanzari enterprise din Londra, si Michael Vax, un veteran al platformelor de e-commerce Hybris (SAP) si Spryker. Viziunea pe termen lung a companiei este de a crea un sistem complet automatizat care proceseaza datele de produs si livreaza continut optimizat pentru mii de articole in doar cateva secunde. "Speram sa ajungem la o platforma in care arunci datele catre noi si iti dam exact ce ai nevoie in cateva secunde. Acesta este targetul", a mentionat fondatorul.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
22.10.2025, 16:21