×

Accesează
contul existent

Business Hi-Tech

TOKEN, fintech-ul Grupului Koc din Turcia, si-a extins licenta romaneasca de institutie de plata in...

TOKEN, fintech-ul Grupului Koc din Turcia, si-a extins licenta romaneasca de institutie de plata in 30 de state europene. Compania vizeaza Italia si Grecia ca primele piete de expansiune

04.12.2025, 16:38 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

TOKEN, furnizor de solutii de plati digitale parte a Grupului Koc din Turcia, a obtinut aprobarea Bancii Nationale a Romaniei pentru a-si translata licenta de institutie de plata in 27 de state ale Uniunii Europene si trei state din Spatiul Economic European, potrivit unui comunicat al companiei. TOKEN este acum inclusa in Registrul publicat de Autoritatea Bancara Europeana (EBA).

Compania vizeaza Italia si Grecia ca primele piete pentru expansiunea europeana, urmand sa valorifice sinergiile cu alte companii din cadrul Grupului Koc, cel mai mare holding privat din Turcia.

"Acesta este primul pas din traseul nostru spre a deveni un furnizor de servicii de plata paneuropean, prin intermediul infrastructurii de plati, atat in mediul online, cat si in cel offline. Ne concentram asupra companiilor active in cadrul Grupului Koc si vedem atat Italia, cat si Grecia ca piete de pornire pentru dezvoltarea noastra imediata", a declarat Burak Yildiran, CEO TOKEN Romania.

TOKEN si-a lansat operatiunile in Romania la inceputul anului 2023, oferind comerciantilor solutii integrate de tip "one-stop-shop" cu terminale POS marca Beko si solutii de plata digitale dezvoltate local. In 2024, compania a devenit prima institutie de plata autorizata de BNR sa accepte operatiuni si tranzactii de plata online la POS-uri fizice, conform regulamentului european PSD2.

Platforma TOKEN permite procesarea platilor prin diverse mijloace, inclusiv Apple Pay si Google Pay, si transforma terminalele POS clasice in hub-uri financiare pentru IMM-uri, sustin reprezentantii companiei.

"Permitand tuturor participantilor sa acceseze o infrastructura financiara moderna, Token contribuie activ la dezvoltarea unei economii incluzive si sustenabile. Acest angajament se extinde in special la zonele rurale mai putin deservite si la zonele urbane mici, unde accesul la serviciile financiare traditionale este adesea extrem de limitat", a spus Raluca Micu, deputy CEO TOKEN Romania.

In Turcia, TOKEN detine un portofoliu de peste 1 milion de utilizatori POS si gestioneaza aproximativ 8,5 milioane de tranzactii pe zi, conform datelor comunicate. Grupul Koc este prezent in Romania din 2003 prin marcile Arctic, Beko, Grundig, Ford, KocZer, Entek si Otokar.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare