|
Accesează contul My Orange
07.09.2026, 10:00 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
¬ Spitalele acopera cea mai mare pondere a cheltuielilor din sanatate, aproape 43% pe an l In ambulatorii, acolo unde ar trebui triate cazurile mai simple, au ramas circa 18% din cheltuielil Aproape 10 mld. euro au fost cheltuielile cu spitalele in 2024.
Patru din zece lei cheltuiti in sanatatea romaneasca in 2024 au mers la spitale, din datele publicate recent de Institutul National de Statistica. In cifre, cheltuielile cu spitalele au crescut cu 15% de la an la an si au ajuns la peste 46 mld. lei (aproape 10 mld. euro).
Serviciile ambulatorii raman la sub 18% din totalul cheltuielilor si s-au apropiat in 2024 de pragul de 20 mld. lei (circa 4 mld. euro).
Un traseu eficient al pacientului in sistemul medical ar trebui sa puna spitalele in varful piramidei ingrijirii medicale si aceste unitati sa se ocupe de cazurile grave, iar restul pacientilor sa fie tratati in medicina de familie sau in ambulatorii.
Realitatea este ca accesul pacientilor la sanatate este dificil, fondurile pentru decontare se epuizeaza rapid, iar oamenii ajung direct la spital, de multe ori cand boala este deja instalata.
Pentru preventie in sistemul de sanatate se cheltuie doar 1% si nu exista programe nationale care sa depisteze din timp diverse afectiuni cu incidenta mare si care implica tratament scump.
In plus, anul 2026 a inceput cu presiuni bugetare, limitarea unor beneficii pentru bolnavii cronici, investitii puse pe asteptare si o industrie farmaceutica aflata intr-o perioada de incetinire. Spe exemplu, biletele de trimitere eliberate pentru mai multe categorii de pacienti cronici cu prioritate, numite monitor, au fost limitate de guvernul Bolojan la un singur astfel de bilet pe an. Pentru pacientii acestia, masura a venit cu o presiune uriasa sa gaseasca loc disponibil pentru investigatiile de rutina, de la analize, la imagistica - CT, RMN - pentru ca boala cronica pe care o au - diabet, boli de rinichi, de inima - sa ramana in monitorizare.
Acesti pacienti sunt nevoiti din nou sa astepte luni intregi pana se elibereaza un loc pentru investigatiile necesare.
O alta mare pondere din banii pentru sanatate merge spre industria farmaceutica, spre farmacii, pentru medicamentele care ajung la pacienti, aproape o treime din total. In 2024, circa 30 mld. lei au fost banii cheltuiti in farmacii.
Ziarul Financiar organizeaza in aceasta toamna conferinta ZF Health & Pharma, ajunsa la a 15-a editie. An de an subiectele principale din sanatate si farma sunt dezbatute de specialistii din domeniu, iar in editia din 2026 intrebarea centrala este: cum ajunge pacientul mai repede la preventie, diagnostic si tratament fara sa se piarda in sistemul sanitar si sa aleaga mai degraba sa amane vizita la medic.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
07.09.2026, 11:00
Constructiile conduc topul scumpirii fortei de munca: costurile totale cu angajatii au urcat cu...