×

Accesează contul My Orange

Opinii

Cosmina Coman, Learning Pro: Workfluencer-ii, oamenii pe care clientii si candidatii ii cred si pe...

Cosmina Coman, Learning Pro: Workfluencer-ii, oamenii pe care clientii si candidatii ii cred si pe care AI-ul ii citeaza. De ce vizibilitatea pe LinkedIn face parte din strategia de business

03.11.2026, 10:52 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Dupa creatorii de continut de beauty, parenting si gaming, a venit randul unei categorii mai "la costum". Financial Times i-a dedicat saptamana trecuta un articol amplu si i-a dat un nume: workfluencer-i .

Sunt profesionistii care vorbesc public despre munca lor, de la recrutori, ingineri si bancheri pana la consultanti si antreprenori. Unii o fac cu umor, altii pe ton de thought-leadership , iar tot mai multi sunt platiti pentru asta de branduri, de platforme sau de propriul angajator. Daniel Shapero, CEO-ul LinkedIn, numeste fenomenul "noul side hustle ".

Convingerea mea, dupa ani de training-uri de LinkedIn in companii din Romania, este ca vizibilitatea profesionala a devenit o competenta . Se invata si se exerseaza, asa cum se invata vorbitul in public.

Am scris despre asta chiar aici, in Ziarul Financiar, la inceputul lui 2025, in articolul "Influencerii corporativi. Cum transforma angajatii-vedeta comunicarea companiilor" .

In articolul FT, Dan Roth, vicepresedinte pentru continut la LinkedIn, le recomanda companiilor sa isi caute oamenii care isi construiesc deja credibilitatea si sa ii activeze, chiar daca vocea lor nu suna exact ca brandul. Sfatul presupune un pas pe care multe companii din Romania nu l-au facut inca: sa isi incurajeze explicit angajatii sa posteze despre job.

Am pregatit ambasadori pentru companii din Romania care isi platesc workfluencer-ii de peste cinci ani. Programele lor au un punct comun: permisiunea a venit de sus, de la leaderi. Oamenii din aceste programe au devenit vizibili pentru ca au primit un cadru si un mandat.

De aici pozitia mea pentru liderii romani . Strategia de a fi vizibil este o decizie de management, la fel de importanta ca bugetul de marketing, iar cea mai puternica tactica de a activa angajatii este prin propriul exemplu. Un CEO care posteaza rar si impersonal le transmite oamenilor, fara sa le spuna prin cuvinte, ca vizibilitatea e riscanta.

Daca oamenii tai nu posteaza, AI-ul ii va cita pe ai concurentei

Clientul care cauta un furnizor intreaba astazi tot mai des ChatGPT sau Google AI Mode. Iar modelele AI citeaza masiv LinkedIn. Un studiu Meltwater, realizat pe 9,5 milioane de citari din sase modele AI, plaseaza LinkedIn pe locul doi intre sursele citate in domeniile B2B.

75% dintre citarile LinkedIn provin din continuturile postate de catre profilurile individuale ale profesionistilor, si nu din cele publicate de catre Paginile LinkedIn de Companie. Mai mult de jumatate apartin unor autori cu sub 10.000 de urmaritori. Iar printre cele mai citate functii sunt CEO, fondator, director tehnic si director de produs.

AI-ul nu cauta influenceri. Cauta oameni care stiu despre ce vorbesc, adica exact expertii pe care companiile ii au deja in interior.

Clientul cumpara cand vrea el

95% dintre clienti nu sunt pregatiti sa cumpere in momentul in care vad o reclama. Cumpara atunci cand trebuie sa schimbe un furnizor sau sa faca o achizitie, conform unui studiu LinkedIn.

O campanie de publicitate te pune in fata clientilor sau candidatilor timp de cateva saptamani. Un creator extern - doar pe durata contractului. Angajatii tai, pregatiti sa comunice pe LinkedIn, tin insa mesajul viu in mintea potentialilor clienti tot timpul. Aceasta este comunicarea "always on" pe care niciun buget de publicitate sau campanie de employer branding nu o poate cumpara.

Si antreprenorii ce sa faca?

In firmele mici, workfluencer -ul este, de cele mai multe ori, fondatorul. Un studiu comandat de ING Romania, publicat saptamana trecuta, arata ca 94% dintre antreprenorii romani cred ca vizibilitatea personala aduce companiei incredere si credibilitate. Si totusi, peste 1 din 5 se considera invizibil.

Ghidul LinkedIn pentru Fondatori arata ce pierd. Startup-urile ai caror fondatori posteaza de cel putin zece ori pe an genereaza cu 33% mai multe lead-uri, iar tranzactiile se inchid cu 22% mai repede cand cumparatorul simte ca il cunoaste pe cel din spatele companiei. Zece postari pe an . Mai putin de una pe luna.

Vizibilitatea se invata

Nimeni nu se naste stiind sa vorbeasca in fata a sute de oameni, de aceea companiile isi trimit de ani buni managerii la cursuri de prezentare si Public Speaking. Vizibilitatea pe LinkedIn merita aceeasi abordare: un plan, exercitiu, feedback si rabdare. Mai ales pentru ca prin LinkedIn poti ajunge nu doar la sute de oameni, ci la mii sau chiar zeci de mii.

Daca as fi CEO-ul unei companii mari, as incepe cu cateva lucruri simple:

As posta eu insami prima, constant si in numele meu. As cauta oamenii din organizatie care scriu deja, i-as incuraja si i-as recunoaste public. As introduce vizibilitatea profesionala pe LinkedIn in planurile de training, alaturi de abilitatile de prezentare sau de Public Speaking. As da putine reguli, dar clare, despre ce se poate spune. As masura conversatiile si oportunitatile pe care le aduc postarile.

Pentru un antreprenor, lista e mai scurta: o postare pe luna, despre o problema reala a clientilor, scrisa cu propria voce.

Workfluencer-ii asteapta un semn

Companiile din Romania au deja workfluencer-i. Multi dintre ei asteapta de la lideri doar sa li se spuna ca au voie, sa fie pregatiti, sa fie sprijiniti printr-un cadru activ si sa vada ca CEO-ul lor a facut primul pas.

Cosmina Coman este Managing Partner al companiei Learning Pro , specializata in programe de Employee Advocacy, Social Selling si prezenta pe LinkedIn pentru companii, lideri si antreprenori.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare