|
Accesează contul My Orange
19.06.2026, 11:43 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Nu-i asa ca v-au scazut incasarile in ultimul timp? Majoritatea afacerilor sufera. Sunteti constienti ca nu depinde de noi 100% cum merge propriul business, dar putem sa avem si noi o strategie/voce comuna? Macar acum in ceasul al doisprezecelea, pana nu ajunge tara in ''junk''.
Stiu, intr-o criza apar oportunitati. Si eu le caut permanent, dar daca vom ajunge sa cautam in gunoi va fi mai greu sa le gasim. Afacerile mici se vor multumi daca vor supravietui. Cand ma duc la magazin sa fac cumparaturi, permanent vad oameni care traiesc din ''oportunitati'' gasite pe strada, in tomberoane, respectiv din colectarea sticlelor reciclabile. Tot respectul pentru ei!
Nu ar fi exclus ca, daca tara ajunge in ''junk'' sa cautam acelasi gen de ''oportunitati''. Sigur, unii care vor citi aceste randuri se vor amuza. Altii vor intelege mesajul profund. Oportunitatile intr-o perioada de prosperitate economica sunt mai multe decat in criza.
Aceste randuri nu sunt scrise impotriva clasei politice cu care ne-am obisnuit. Sunt un apel la liderii autohtoni din diverse domenii de afaceri, care au influenta in economie si reprezinta o voce in toata tara. Sa nu mai dam vina numai pe politicieni cand tara se blocheaza si afacerile sufera in mai toate domeniile. Undeva gresim si noi, antreprenorii.
In orice tara care se respecta exista voci din mediul privat care rezoneaza in comunitati mari sau au ecou in toata societatea. In opinia mea, antreprenorii romani nu-si respecta statutul de promotori ai economiei de piata libere, ai mediului privat, desi sunt contributori de baza la bugetul statului. Exista multi oameni puternici financiar care daca ies la televizor vor depasi audientele in fata politicienilor, dar prefera sa taca. Nicio televiziune nu a promovat oameni de succes care ar face diferenta.
Tac pentru ca le e bine, pentru ca au strans capital suficent, pentru ca le e frica sa vorbeasca sau nu vor sa se expuna. E dreptul lor. E o alegere. E un fapt constatat in orice perioada tulbure. Apoi, cand ajung si ei sa aiba probleme, se vaita in grup peste tot sau se duc sa se caciuleasca la guvern pentru diverse facilitati. Chiar nu ne invatam lectia si nu schimbam nimic? Si in afaceri, preventia e mai buna decat boala si sigur ne-ar costa mai putin.
Acest articol nu e un apel la lupta impotriva nimanui. E o chemare la constiinta individuala a fiecarui antreprenor care a facut ceva pentru el si, platind taxele si impozitele, a facut un bine si statului. Nu mai pun la socoteala zecile, sutele sau miile de angajati pe care unii lideri de business i-au dus in ''spate'' in ultimii 35 de ani. Chiar nu va mai pasa de ce urmeaza?
Exista sute de organizatii, asociatii, patronate, consilii, camere de comert,etc., peste tot in tara. Ce-au facut? In afara de Concordia, tacere. Cine reprezinta IMM-urile la nivel national? Existam pe undeva in aceste zile? O sa faceti lobby la guvern dupa ce vom fi in categoria ''junk''? Va fi prea tarziu, gunoiul il producem si noi, prin neimplicare.
Numai o mana de oameni de afaceri au vrut si sau implicat temporar in politica. Stam si criticam politicienii din toate partidele, dar cand e vorba sa le dam o mana de ajutor, tragandu-i de urechi din interiorul partidelor, ne facem ca ploua, ca sa nu pierdem ceva. Cu aceasta atitudine, e o gluma sa asteptam respect din partea clasei politice. De fapt, avem ce meritam. Ignorare!
Cuvintele mele nu sunt un strigat de disperare. Nu ma plang, doar exprim un gand colegilor antreprenori care pot mai mult si nu fac nimic sa progresam ca tara. Tot vorbesc cu prietenul meu, Dragos Damian, si-i spun ca degeaba scrie despre industria romaneasca ajunsa in pragul colapsului pentru ca din cauza costului energiei nu ai cum sa fi competitiv. Pana cand Romania nu va avea energie ieftina, nu va avea industrie puternica si treaba asta tine de guvern, indiferent de culoarea politica.
Traim in armonie cu inflatia si deficitul. Dormim linistiti cand milioane de romani au plecat din tara. Cautam oameni buni printre cei putini ramasi in tara. Consumam timp, energie, nervi, bani, etc. pentru orice acord, aviz, aprobare, document care ni se cere. Nu e normal sa nu avem un cuvant de spus cand sanatatea noastra se duce pe drepturile noastre nerespectate.
In activitatea mea de 35 de ani in mediul privat am intalnit oameni de afaceri cu principii si valori puternice. Unde sunteti, dragilor?
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
19.06.2026, 11:43