×

Accesează
contul existent

Opinii

George Ureche, PwC: Cum pregatim o tranzactie de succes? Ce ar trebui sa stie antreprenorii romani?

George Ureche, PwC: Cum pregatim o tranzactie de succes? Ce ar trebui sa stie antreprenorii romani?

18.05.2026, 10:49 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Intr-o piata aflata in plina transformare, tranzactiile strategice si majorarile de capital remodeleaza rapid raporturile de forte intre competitori. Pentru companiile antreprenoriale, urmarirea atenta a activitatii de M&A devine esentiala atat pentru a anticipa miscarile concurentei, cat si pentru a-si asigura un avantaj real in noul context.

Fuziunile si achizitiile sunt un instrument relevant pentru antreprenorii care urmaresc atat vanzarea totala sau partiala a afacerii, cat si atragerea de capital pentru accelerarea planurilor de dezvoltare. Succesul unei tranzactii nu este determinat numai de alegerea unui "moment favorabil", ci mai ales de nivelul de pregatire al companiei inainte de demararea procesului.

Este compania pregatita de o tranzactie?

Antreprenorii care initiaza pregatirea companiei cu 6-12 luni inainte de lansarea tranzactiei beneficiaza de un avantaj competitiv semnificativ, aceasta perioada permitand consolidarea elementelor care sustin evaluarea. Aceste fundamente, ce includ situatii financiare corecte, rapoarte de management care urmaresc dinamica operationala si financiara a companiei reconciliate cu situatiile financiare statutare, o baza diversificata de clienti si furnizori, relatii comerciale sustinute de contracte solide din perspectiva juridica, o echipa de management consolidata, trebuie construite cu mult inainte de intrarea in procesul de vanzare. Existenta a cel putin doi-trei ani de situatii financiare auditate este o conditie necesara pentru validarea corectitudinii inregistrarilor contabile. La acestea se adauga normalizarile de EBITDA cu ajustari clare si bine documentate, care sa permita o analiza facila de tip Quality of Earnings, cu scopul de a reduce frictiunea din due diligence-ul cumparatorului si de a construi increderea in raportari.

Un rol determinant intr-un proces de tranzactie il are echipa de consultanti - financiari, fiscali si juridici - iar implicarea acestora din stadiul incipient al procesului este esentiala. In special in industriile reglementate, sunt esentiali specialisti capabili sa anticipeze obstacolele si principalele riscuri identificate din analiza diagnostic. Consultantii colaboreaza cu angajatii-cheie ai companiei care trebuie implicati in procesul de tranzactie, iar rolul acestora dupa inchiderea financiara (post-Closing) trebuie clarificat din timp pentru a evita surprizele de ultim moment.

Un alt element esential il reprezinta claritatea obiectivelor strategice ale antreprenorului si a alternativelor posibile. O tranzactie poate lua forma unui exit complet, a unei vanzari partiale sau a atragerii unui partener pentru dezvoltare prin majorare de capital. Obiectivele vor modela procesul si tipul de investitor vizat, fiecare scenariu implicand o structura distincta de pret si o repartizare specifica a riscurilor si beneficiilor. Definirea clara a parametrilor de evaluare a celei mai bune alternative la un acord negociat - pret, nivel de control, implicare post¬tranzactie, garantii, continuitatea si dezvoltarea afacerii - consolideaza pozitia antreprenorului in procesul de negociere.

La fel de importanta este o abordare proactiva, nu reactiva, a procesului de due diligence. Pregatirea si analiza informatiilor cheie - de la actele constitutive, structura actionariatului, scadentare datorii, contracte, cesiuni/drepturi de utilizare a proprietatii intelectuale (IP), documente de conformitate si contracte de munca - permite adresarea din timp a potentialelor "semnale de alarma". Astfel de riscuri includ concentrarea pe un singur client sau furnizor, dependenta de persoane-cheie, litigii sau relatii comerciale fara baza contractuala. Identificarea acestor riscuri inaintea cumparatorului este cruciala, intrucat surprizele descoperite pe parcurs pot duce la ajustari de pret sau chiar la esecul tranzactiei.

Afacerea trebuie condusa ca si cum vanzarea este iminenta, cu o disciplina constanta in operatiunii si in gestionarea contractelor. Aceasta abordare presupune si reducerea dependentei de o persoana-cheie, astfel incat afacerea sa poata functiona fara fondator. Procesele trebuie documentate, iar la nivelul companiei trebuie format un management credibil, care sa isi demonstreze autonomia. In mod ideal, veniturile sunt diversificate si securizate prin contracte multianuale, acolo unde este posibil. Totodata, contractele trebuie mentinute in ordine, din perspectiva posibilitatii de cesiune sau transfer si a clauzelor de schimbare a controlului (change-of-control), iar proprietatea intelectuala relevanta pentru business trebuie sa fie detinuta si controlata de companie.

Este momentul potrivit?

Conditiile de piata raman relevante, iar tendintele macro si micro trebuie monitorizate continuu. Perspectivele pentru 2026 indica o activitate robusta in zona de M&A, sustinuta de lichiditatea disponibila din partea cumparatorilor de tip private equity, de dobanzile in scadere si de focusul pe active de calitate. In acelasi timp, tensiunile geopolitice, riscul de instabilitate politica, consolidarea fiscala, inflatia si presiunea pe consum raman factori relevanti pentru mediul de business.

Investitorii analizeaza tot mai atent capabilitatile de inteligenta artificiala (AI), infrastructura de date si maturitatea digitala a companiilor vizate pentru achizitie. Pentru a evita discounturi de evaluare, este esentiala definirea si documentarea pozitionarii privind AI si adoptarea unor tehnologii de ultima generatie, relevante pentru operatiunile si raportarea business-ului.

Totodata, setarea realista a asteptarilor este critica. Povestea companiei trebuie pusa in context si sustinuta de date concrete: crestere sustenabila, venituri recurente, marje stabile, adoptie tehnologica si o echipa de management solida. Acestea reprezinta fundamentul unui plan de afaceri credibil, sustenabil si bine documentat, capabil sa evidentieze potentialul de dezvoltare in scenarii realiste. Evaluarea trebuie ancorata in multipli de piata relevanti si sustinuta de sinergii tangibile pentru potentialii cumparatori, in baza planului de afaceri elaborat.

Tranzactiile trebuie sa tina cont si de reglementarile specifice sectorului - este necesara pregatirea pentru analizele de reglementare (investitii straine, concurenta), schimbari de politici comerciale si aprobari necesare, specifice sectorului sau tranzactiilor transfrontaliere.

In orice proces de M&A trebuie prezentate date credibile inca de la inceput, care sa fie validate pe tot parcursul procesului, inclusiv in analiza diagnostic. Ofertele angajante, fie ca sunt exprimate sub forma de Term Sheet, Memorandum of Understanding sau Binding Offer, sunt conditionate de rezultate favorabile ale analizei diagnostic. Orice ipoteza care a stat la baza Ofertei Indicative si este invalidata in analiza diagnostic conduce la discount-uri.

Divizarile in contextul unei tranzactii sunt tot mai frecvente: vanzatorii isi separa tot mai des activitatile non-core, ceea ce impune o separare financiara atenta si o prezentare "standalone".

Lipsa succesiunii alimenteaza fluxul de tranzactii si restrange universul investitorilor la cumparatori strategici, din sector, care detin know-how-ul necesar pentru a asigura rapid continuitatea si cresterea afacerii. O echipa de management experimentata, autonoma si cu putere de decizie, independenta de fondator, reduce dezavantajele lipsei succesiunii din perspectiva abordarii tranzactiei.

Pregatirea pentru tranzactie prevaleaza asupra "timing-ului" pietei. Antreprenorii care investesc din timp in structura, guvernanta si transparenta sunt cei care reusesc sa capteze valoarea maxima. Cei care amana decizia in asteptarea momentului perfect risca, in multe cazuri, sa rateze oportunitati relevante.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare