Opinii

Javier Milei este stiutor de carte, este de departe, primul lucru care iti sare in ochi cand incepi sa citesti aceasta carte. La varsta de 11 ani decide sa studieze economia, iar la varsta de 18 ani se inscrie la Universitatea Belgrano pentru a studia economia. Mai face un masterat in teorie economica la IDES(Instituto de Desarrollo Economico y Social).

Imediat incepe sa lucreze ca asistent la Universidad de Buebos Aires si Universidad Argentina de la Empresa unde preda materiile: microeconomie, macroeconomie, teoria cresterii, teorie monetar si finante. Urmeaza apoi un nou masterat la Universidad Torcouta di Tella, unde aprofundeaza studiul economiei. Este autor de carti si articole care trateaza problemele economice. "Cititul si studiul economiei il fac fericit, sunt aproape obsesia lui" ne spune autorul cartii.

Ca orientare economica este adeptul "Scolii austriece", fiind preocupat de studiul operelor lui Ludwig von Mises, Murray Rothbard, Friederich Hayek, Carl Menger, Huerta de Soto. Tine prelegeri despre economie cu titlul: "Libres para aprender"- Liberi sa invatam. Si-a numit cainii sai, Conan, Murray, Milton, Robert si Lucas ultimii patru dupa numele economistilor Murray Rothbard, Milton Friedman si Robert Lucas.

"Nu sunt bani!"(No hay plata!) a fost primul lui anunt la investire, afirmand ca statul daca nu are un ban, nu-l va cheltui. Multimea l-a aplaudat pentru acest slogan. A precizat ca statul va functiona fara deficit, fara tipariri de bani, fara cresteri de taxe. A redus cheltuielile statului cu echivalentul a 6% din PIB, in primul an de mandat. Inflatia s-a prabusit de la varful ei de 289% la 32% pe an. A reusit toate acestea prin introducerea unor reforme radicale. Este promotorul unei idei care pare extravaganta: interzicerea prin lege a deficitului bugetar.

Cand vorbeste de clasa politica foloseste conceptul de "casta", aceasta doreste sa-si pastreze status quo-ul reprezentat prin enormele privilegii si "poate trai bine cu modelul actual". Clasa politica traieste pe cheltuiala cetatenilor. Si da, "sunt periculos", spune el, "periculos pentru clasa politica". Casta politica a incercat sa-i blocheze toate legile la inceputul mandatului.

Javier Milei si-a tinut promisiunea si organizeaza lunar, pe internet, o tombola cu indemnizatia sa de parlamentar, la care participa circa doua milioane de parlamentari. "Nu vrea banii contribuabililor, nu vrea sa fie un parazit".

In campania electorala s-a folosit metaforic de o drujba, simuland ca este nevoie de taierea statului obez. Este alergic la mentinerea privilegiilor si a sinecurilor.

Isi administreaza singur contul de pe platforma X, prefera sa comunice cu oamenii direct prin retelele sociale, ocolind mas-media controlata de establishment. A ajuns direct la publicul sau prin intermediul retelelor sociale. Prefera sa spuna adevaruri incomode, nu minciuni confortabile. Amabilitatea lui nu este artificiala, iar onestitatea este coplesitoare ne spune Philipp Bagus.

Despre statul asistential spune ca promoveaza un sentimental al indreptatirii. Acolo unde exista o nevoie, apare o cerere pentru satisfacerea acestei nevoi. "Justitia sociala inseamna a fura un lucru de la o persoana pentru a-l da altei persoane" ne spune Milei.

Cand vorbeste de populism da exemplul politicienilor care fac declaratii pentru a fi alesi de popor, pentru a obtine voturi cat mai multe.

Javier Milei sintetizeaza valorile unei economii de piata prin: bucuria muncii, diligenta, vocatia, castigurile, economisirea, ratiunea si caritatea. Totodata este si adeptul economiilor de scara intrucat acestea sunt metode de productie care reduc costurile de productie.

Pericolul "spiralei tacerii" din societate este comparat de Milei cu raspandirea unui monopol in cadrul opiniei publice prin teama de izolare. Teama de a fi izolat social si de a fi respins de societate il determina pe om sa taca, si sa nu-si mai exprime propriul punct de vedere. Spirala tacerii se intensifica pana cand opinia tace, iar cei care exprima o opinie majoritara devin mai vocali.

In capitolul "Razboiul cultural" ne explica despre faptul ca ideile mai bune, ideile libertatii trebuie aparate peste tot: in cultura, educatie, mass-media, inclusiv in politica. Milei a condus razboiul cultural la toate nivelurile, cu prelegeri, discursuri, interviuri, dezbateri, articole de ziar, carti, concerte rock. El vede in cultura o modalitate de a aduce schimbari in societate.

Un fapt este evident, nu tot ce a facut Milei in Argentina poate fi replicat in orice tara. Sau nu tot ce a facut el este demn de imitat. Dar ce a dat rezultate foarte bune acolo poate fi analizat si abia dupa aceea testat daca este aplicabil si la noi.

Inchei cu un citat din Jesus Huerta de Soto, economist spaniol membru al Scolii austriece, din ultimul capitol al cartii prin care acesta aduce un elogiu lui Javier Milei:" Si la fel cum niciun medic nu ar trebui sa isi exercite profesia fara sa stapaneasca medicina, niciun lider politic, parlamentar, ambasador sau inalt functionar al vreunui minister nu ar trebui sa fie autorizat sa isi desfasoare activitatea fara sa cunoasca mai intai teoria de baza a economiei, libertatii si eticii predata de Scoala austriaca".