Opinii

Toate calculele arata ca Romania va trebui sa ajunga pe excedent primar in urmatorii ani, adica sa aiba venituri la bugetul general consolidat mai mari decat cheltuielile, pentru a putea tine sub control datoria publica, ceea ce foarte probabil va sufoca cresterea economica.

Avand in vedere nivelul cheltuielilor cu dobanzile in PIB de 3%, excedentul primar inseamna o povara fiscala care va impiedica relansarea mult-aseptata de mediul de business. In 2026 spre exemplu vrem un deficit de 6% din PIB, ceea ce inseamna cheltuieli mai mari decat venituri de 3% din PIB. Deci deficit primar de 3% din PIB care plus 3% cheltuiala cu dobanzile ne da deficitul bugetar de 6% din PIB.

In 2027 vrem 5,7% deficit, deci deficitul primar sa fie si mai redus, de 2,7% din PIB, daca cheltuielile cu dobanzile raman la 3% din PIB. In 2028, 2029 deja ar trebui sa ajungem la cheltuieli egale cu veniturile ca deficitul sa fie doar pe seama cheltuielilor cu dobanzile.

Ce inseamna asta? Ca in fiecare an de acum incolo trebuie sa avem un nivel al cheltuielilor in PIB tot mai redus, in conditiile in care exista slabe sanse sa crestem veniturile cu capacitatea actuala de colectare iar taxe mai mari sau noi ar sufoca si mai mult cresterea.

Dupa 3 ani de crestere economica de sub 1% si posibil recesiune anul acesta, mai rezista economia cu inca 2-3 ani cel putin de stagnare/crestere zero in conditiile in care deficitul bugetar trebuie redus an dupa an?

Cheltuielile cu dobanzile au devenit impovaratoare atat din cauza cresterii stocului datoriei, cat si din cauza nivelului ridicat al dobanzilor, de 7%, cele mai mari din Europa, mai mari si decat in Serbia, care nu e membra a NATO si UE.

Ca sa poti sa mentii stocul datoriei sub control, rata de crestere economica ar trebui sa fie mai mare decat rata dobanzilor la care te imprumuti, cu alte cuvinte sumele imprumutate sa "lucreze" si sa asigure activitatea economica din care sa rambursezi datoria.

Este clar ca nu poti avea crestere de peste 7%. Si atunci, singura sansa pentru a capata o gura de oxigen este sa micsorezi cheltuiala curenta cu dobanzile. Adica sa nu fii nevoit sa tai din cheltuieli si in anii urmatori cum s-a intamplat in primele patru luni din 2026 si sa obtii macar un 1% din PIB pe an (circa 4 mld. euro) spatiu fiscal din scaderea cheltuielilor cu dobanzile.

Pe primele patru luni din 2026, cheltuielile la bugetul general consolidat au scazut cu 3,2%, la o inflatie de 10% anuala, cu consecinte rapide in scaderea nivelului de trai si consumului si cu impact in mediul de business. Este cea mai dura ajustare de la criza din 2009-2010 incoace, de 14% practic in valoare reala. Spre exemplu, prin inghetarea salariilor si prin reducerea numarului de salariati bugetari cheltuielile cu salariile au scazut cu 3% pe primele patru luni, iar pensiile cu 2%.

Ca urmare, automat PIB-ul a scazut la T1 cu 1,2% fata de anul trecut si este asteptat ca si in T2 sa fie la fel.

Cresterea stocului de datorie publica in conditiile scaderii PIB este o combinatie care trebuie evitata cu orice pret. Cum se poate obtine o gura de oxigen in speranta unei relansari economice care va permite "stapanirea" datoriei publice prin crestere economica?

Prin obtinerea unei depresurizari temporare. Aceasta ar putea proveni din schimbarea unei parti din datoria statului care vine in 2026 si 2027 la scadenta cu un imprumut de 20-30 miliarde de euro pe 30-40 de ani la dobanzi mici de la UE sau chiar bilateral de la un stat bogat, precum Germania sau Franta, care are interese mari aici. Din 220 miliarde de euro cat e datoria publica, sa arunci peste 30 de ani scadenta la 30-40 miliarde de euro ar fi avantajos.

Fiind la marginea UE, cu cea mai lunga granita cu Ucraina, UE a inventat pentru Romania si Polonia programul SAFE de finantare pe termen lung pentru investitii in inarmare: 18 miliarde de euro cu dobanda de 3% pe an, pe 45 de ani si cu perioada de gratie de 10%, adica perioada cand nu platesti dobanzi. De ce nu am putea aranja un imprumut, SAVE, de la salvarea cresterii economice, in aceleasi conditii, pentru relansarea economiei?

Prietenul la nevoie se cunoaste. Sigur ca Romania a facut greseli, ca a apasat prea tare pedala salariilor bugetarilor si a pensiilor cand a crezut ca isi poate permite. Dar o tara periferica, cu jumatate din populatie in mediul rural, care are poate cele mai mari diferente de dezvoltare pe toate nivelurile fata de Europa de Vest, incearca solutii. Salariile in educatie trebuia marite dupa ce decenii profesorii au ramas ultimii bugetari ca importanta, altfel riscam depopularea scolilor. In sanatate, majorarile au contat, au dat un suflu nou corpului medical per ansamblu.

Structura economiei este de asa natura incat a fost cea mai lovita din UE de razboi, prin cresterea pretului energiei, incetinirea investitiilor straine si impactul asupra agriculturii.

Cei mai buni economisti ai Romaniei, profesionisti cu zeci de ani experienta, s-au pus ieri de acord la Banca Nationala de exemplu ca modelul de crestere de pana acum s-a epuizat si ca avem nevoie de altceva ca sa ne relansam. Ca ne-ar trebui o crestere de maxim 2,5-3% pe an cu un deficit bugetar de maxim 3% pe an ca sa nu ajungem iar in dezechilibru. Ca salariile au crescut mai repede decat productivitatea, ca pretul energiei ne micsoreaza competitivitatea, ca avem nevoie de cercetare - dezvoltare pentru a prinde din nou tractiune.

Corect. Insa ceea ce lipseste din acest tablou al deznadejdii este faptul ca economia si tara cu totul functioneaza pe incredere in viitor, pe initiativa antreprenoriala si pe ideea ca trebuie sa gasim solutii sa mergem mai departe, nu sa ne invinovatim la nesfarsit. Sa pornim si de la premisa ca ceea ce s-a facut s-a facut pentru oameni, pentru a mentine corpul societatii in functiune si ca dincolo de aceste deficite si fluxuri financiare sunt familii, elevi, profesori, medici sau pensionari care au dreptul la un nivel de trai mai bun dupa ce in anii '80, anii '90, si chiar pana prin 2004-2005, a fost sumbru.

Economia nu iarta derapajele, la sfarsitul zilei acoperirea necesarului de cheltuieli este obligatorie. Dar daca ne-am mai si intreba: de ce nu se vede recordul absorbtiei de fonduri europene din 2026 in crestere economica, care este multiplicatorul unei investitii de 1 euro, oare sunt chestiuni structurale care ar trebui corectate? Care sunt fortele care te tin in chingile unei cresteri aproape de zero in ultimii trei ani cand ai aruncat cu datorie suplimentara de 15% din PIB in economie si ai decontat zeci de miliarde de euro de la UE?

De ce avem o crestere de doar 30% a valorii adaugat brute in industrie alimentara in ultimii zece ani cand in retail, in comert, avem o crestere de

10 ori mai mare, de 300% in aceasta perioada? De ce bancile si-au redus creditarea catre companii de la 15% din PIB in 2015 la 11% din PIB in 2025? Cum sa cresti cand orice bani suplimentari in economie se duc in import? Cum sa te transformi intr-o economie de productie dintr-una de import cum suntem acum?

Cand o sa primesc pe e-mail in fiecare zi comunicate de presa despre abatoare, carmangerii, microberarii sau brutarii cum primesc despre zilnic despre magazine Lidl? Ieri, s-au mai deschis doua, unul la Patarlagele in Buzau si unul pe strada Tony Bulandra in Bucuresti. Foarte bine. Dar oare vor creste si vanzarile fabricii de paine Popica SRL din Patarlagele odata cu noul Lidl? Ca pe Tony Bulandra sigur nu e nici o carmangerie sau microberarie.

O economie la periferie, slaba, cu industrie asa cum este, cu educatia pe care ne-o permitem, sigur ca este la brelocul unei mari puteri si a unor mari investitori precum grupul Schwarz din spatele Lidl sau Delhaize cu Mega Image care deschid precum tractorul cate un magazin in fiecare orasel si cartier.

Dar in aceasta viteza, in aceasta goana dupa consumator, dupa resurse, oare nu ne putem si noi aseza asa in cerc sa ne intrebam, cei mai cu experienta, cei care au citit mai mult, cei cu posibilitati mai mari si cei mai mici: ce facem, cum o scoatem la capat, inainte sa se stinga lumina?