Opinii

La inceputul lui 2024, Kristalina Georgieva, directoarea FMI, a scris ceva ce putini lideri au luat in serios la momentul respectiv: "Aproape 40% din locurile de munca la nivel global sunt expuse la AI. Aceasta tehnologie va adanci inegalitatile dintre tari daca guvernele nu actioneaza acum." Mai bine de doi ani mai tarziu, sunt cateva cercetari si articole care par a confirma avertismentul. Iar Romania nu a actionat mai deloc in aceste 24 de luni la capitolul AI.

Acest material nu propune previziuni dedicate unui viitor abstract al muncii sau unor scenarii SF ce implica AI. Propune, insa, un manifest ce vizeaza o tensiune care creste, constant, in call centerele din Cluj, in multinationalele din Bucuresti, in salile de sedinte din toata tara, dar si in satele si in micile orase care, din diverse motive, au fost plasate la periferia trendului de reindustrializare si tehnologizare. Au scris despre aceasta tensiune si Alexandru Danescu si Roland Kristo, intr-un raport publicat anul trecut pentru Edge Institute.

Este o continuare a apelului de acum cateva saptamani, cand subliniam ca nu avem nicio institutie care sa monitorizeze acest fenomen, sa masoare efectele sau sa il gestioneze. Pur si simplu nu exista nimeni responsabil pe subiect in "organigrama" statului roman.

Inainte sa intram in detalii, o precizare metodologica necesara: ce urmeaza nu este speculatie despre ce ar putea face AI in viitor. Este o sinteza a ce spun deja cele mai riguroase institutii de cercetare economica globala, FMI, McKinsey Global Institute, World Economic Forum, cercetatori peer-reviewed din universitatile europene de top, despre ce se intampla acum si ce urmeaza in orizontul 2026-2030. Romania nu apare in aceste analize ca o exceptie norocoasa. Apare, atunci cand apare, ca un caz de risc maxim.

Dubla capcana: expusi si lenti in acelasi timp

McKinsey are, in raportul din 2024 "A New Future of Work: The Race to Deploy AI and Raise Skills in Europe and Beyond" , un termen pentru ce i se intampla Romaniei: "double jeopardy", dubla capcana. Se aplica tarilor care sunt simultan cele mai expuse la automatizare si cele mai lente in adoptarea AI. Mecanismul e simplu si brutal: acestea pierd locurile de munca fara sa castige productivitatea. Platesc costul tranzitiei fara sa primeasca beneficiile. Pierd pe ambele fronturi in acelasi timp.

Raportul McKinsey mai estimeaza ca in Europa tranzitia nu e uniform distribuita. Tarile cu sisteme de recalificare slabe si institutii digitale fragile vor absorbi socul fara a captura beneficiile, avertizeaza explicit autorii. Aceasta previziune porneste, de altfel, de la exemple istorice valide.

Romania bifeaza toate conditiile pentru aceasta capcana. Are o structura economica concentrata in categorii cu risc ridicat de automatizare. Are unul dintre cele mai scazute niveluri de adoptie AI din UE. Are un sistem de formare profesionala subfinantat si nereformat. Si nu are nicio institutie care sa gestioneze activ tranzitia. Dubla capcana nu e un risc teoretic pentru Romania. E pur si simplu o descriere a situatiei actuale.

Mustafa Suleyman numeste aceasta dinamica in The Coming Wave (2023) "the containment problem" . Pe scurt, institutiile avanseaza cu o viteza mult mai scazuta decat tehnologia. Romania ilustreaza perfect aceasta asimetrie: tehnologia intra in economie prin sectorul privat prin cativa early-adopters, campioni locali, dar infrastructura institutionala care ar trebui sa gestioneze tranzitia ramane blocata in logica secolului XX si in arhivele prafuite pline de dosare cu sina.

Ce automatizeaza AI primul si cati romani sunt in aceasta zona

World Economic Forum, in Future of Jobs Report 2025 , cel mai complex studiu anual pe piata muncii globala, bazat pe date de la peste 1.000 de angajatori care reprezinta 14 milioane de angajati din 55 de economii, listeaza categoriile ocupationale cu cel mai ridicat risc de automatizare in orizontul 2025-2030:

Acestea nu sunt categorii marginale in economia romaneasca. Sunt o parte din coloana vertebrala a clasei de mijloc urbane construite in ultimii 20 de ani. BPO-ul si shared services-ul din Cluj, Iasi, Bucuresti si Timisoara. Back-office-ul bancar si al multinationalelor. Administratia publica centrala si locala. Firmele de contabilitate si audit care deservesc zecile de mii de IMM-uri romanesti.

Nu avem un calcul oficial al expunerii. Nimeni nu l-a facut si aceasta este in sine o problema de guvernanta, nu una tehnica. Datele INS privind structura ocupationala, puse alaturi de taxonomia WEF si de clasificarea FMI a gradului de expunere la AI pe categorii de joburi, sugereaza ca intre 1,2 si 1,8 milioane de angajati romani apartin unor categorii cu risc ridicat de automatizare in orizontul 2025-2030. Aceasta este, proportional cu forta de munca totala, una dintre cele mai ridicate expuneri din Europa Centrala si de Est.

Ce mai este de subliniat aici: a fi in zona de risc difera de pierderea automata a jobului maine. Dar natura muncii se va transforma radical si rapid, valoarea economica a acelei munci se comprima, si fara recalificare pro-activa si adoptie AI in paralel, acesti angajati devin din ce in ce mai putin competitivi fata de omologii lor din tarile care ataca activ tranzitia. Doug O'Laughlin o descrie fara menajamente: "$10-25k inlocuiesc jobul unui analist de $120.000 pe an. Asta nu inseamna ca analistul dispare maine, ci ca valoarea sa e intr-un colaps imediat."

Raportul FMI din 2024, "Gen-AI: Artificial Intelligence and the Future of Work" , elaborat de opt economisti ai Fondului, rafineaza aceasta analiza si introduce o distinctie esentiala intre economii "complementare AI" , cele cu multi knowledge workers de inalta calificare, unde AI augmenteaza productivitatea, si economii "expuse AI", cele cu o proportie mare de munca cognitiva de rutina, unde AI substituie direct productivitatea. Romania se incadreaza ferm in a doua categorie. Nu doar din cauza nivelului de educatie al fortei de munca, unul dintre cele mai folosite argumente, ci mai degraba din cauza structurii economice: am construit o economie de servicii de nivel mediu, exact segmentul pe care AI il automatizeaza cel mai rapid si mai complet.

Paradoxul adoptiei: de ce cei mai expusi adopta cel mai putin

Eurostat arata ca in 2025, 1 din 6 europeni foloseste deja AI generativ la job, in crestere semnificativa fata de anul anterior. La capatul opus al clasamentului european se afla Romania, cu aproximativ 5% utilizare profesionala a AI generativ, conform aceluiasi raport. E o cifra legata de politici publice sau mai precis de absenta lor.

Apoi, exista o logica perversa in acest paradox. Tarile cel mai expuse la automatizare sunt si cele care adopta AI cel mai lent tocmai pentru ca nu au structura de guvernanta care sa forteze si sa faciliteze tranzitia . Fara politici publice care sa stimuleze adoptia, fara programe de recalificare, fara semnale clare din partea statului ca aceasta tehnologie e o prioritate nationala, oamenii stau pe loc. Companiile amana. IMM-urile nu au resurse sa experimenteze pe cont propriu. Iar administratia publica, care ar putea fi primul motor de adoptie la scala si ar putea semnala directia pentru intreaga economie, ramane blocata in logica dosarului cu sina.

McKinsey avertizeaza ca diferenta de rezultate intre tarile europene e o consecinta a alegerilor de politica publica. "Alegerile facute astazi pot relansa cresterea productivitatii", scriu autorii, iar diferenta dintre scenariul activ si cel pasiv e de la 3% crestere anuala la 0,3%. De zece ori mai putin. Franta, Estonia, Danemarca au facut aceste alegeri. Romania inca ezita, desi performanta economica in 2024-2026 e mai degraba stagnare decat crestere.

Cercetarea publicata in aprilie 2026 de Eduardo Amaral, Mijail Naranjo-Zolotov si Fernando Bacao, primul studiu peer-reviewed care masoara AI readiness in e-guvernarea tuturor statelor membre UE, utilizand date armonizate Eurostat si European Commission eGovernment Benchmark, confirma si calibreaza acest tablou. Autorii operationalizeaza gradul de pregatire pentru adoptia AI pe doua dimensiuni: factori institutionali (stabilitatea aranjamentelor administrative, transparenta decizionala, nivelul de incredere in guvern) si factori organizationali (capacitatea de a livra servicii digitale integrate, coordonarea inter-departamentala, adaptabilitatea la noi tehnologii).

"Disparitatile institutionale si digitale dintre statele membre creeaza un teren inegal din start" , concluzioneaza studiul. "Factorii institutionali si organizationali contribuie in mod masurabil la diferentele de AI readiness intre statele UE." Romania se afla in cluster-ul de risc maxim pe ambele dimensiuni. Graficul e trist . Tocmai de aceea il lasam mai jos.

Engels' Pause, varianta romaneasca

Ati auzit probabil de Revolutia Industriala ca un exemplu clar de poveste de succes. Dar intre 1780 si 1840, productivitatea a explodat in timp ce salariile muncitorilor au stagnat sau chiar au scazut. Castigurile au mers aproape exclusiv la proprietarii de capital. Muncitorii au platit tranzitia cu decenii de stagnare. Beneficiile au venit abia mai tarziu si nu automat, ci ca rezultat al construirii unor institutii noi: sindicate, legislatie sociala, educatie publica universala. Acest episod din istoria economica poarta numele de Engels' Pause.

Doug O'Laughlin argumenteaza, in acelasi articol excelent , ca AI va produce o noua Engels' Pause, dar cu o diferenta cruciala de scara temporala si de impact social: "Salariul unui profesionist va colapsa la nivelul unui muncitor necalificat. Iar noii absolventi? Nu au nicio sansa." Viteza e incomparabil mai mare decat in Revolutia Industriala. Marea Britanie a avut 50-60 de ani sa construiasca institutiile care sa gestioneze tranzitia. Noi vom avea poate 5, spune acesta. Pentru un unghi si mai taios, substack-ul "Riding the Bomb: AI's War on White-Collar Jobs" e o paralela similara intre Engels' Pause si declaratia CEO-ului Fiverr, "Nu conteaza daca esti programator, designer, product manager, data scientist, avocat, om de customer care sau de vanzari sau finantist, AI-ul vine dupa tine."

Mai exista o a doua diferenta, mai importanta si mai specifica contextului romanesc. Marea Britanie anilor 1800 era centrul imperiului global, cu resurse, cu capital uman concentrat, si cu o clasa politica care, chiar daca a reactionat lent, a reactionat in final. A construit Corn Laws , Factory Acts , Education Act . A creat mecanismele institutionale care au transformat o pauza dureroasa intr-o tranzitie cu final pozitiv.

Romania intra in echivalentul acestei perioade fara nicio plasa institutionala. Fara institutie responsabila de AI. Fara strategie de recalificare pentru categoriile expuse. Fara program consistent de adoptie AI in sectorul public care sa semnaleze directia. Fara un singur buget dedicat tranzitiei pietei muncii in contextul AI. Pauza, in aceste conditii, poate fi mai mult decat e o etapa temporara. Poate deveni capcana din care iesirea devine din ce in ce mai dificila cu trecerea fiecarei luni de ezitare.

Exista si voci care folosesc alt ton in acest cor al pesimistilor. Emily Bender si Alex Hanna in The AI Con (2024) avertizeaza ca o parte din naratiunea catastrofica despre "disparitia joburilor" serveste interesele marilor companii tech, creeaza panica publica care justifica decizii politice pripite si bugete masive directionate spre solutii private. Mesajul nu e ca impactul AI pe piata muncii e inexistent, ci ca trebuie masurat empiric, nu preluat din comunicatele de presa ale marilor companii sau din proiectiile maximale ale consultantilor globali.

Aceasta nuanta e relevanta pentru Romania: nu avem nevoie de panica, avem nevoie de date. Din pacate datele pe care le avem deja, 70,65% expunere la automatizare, 3,07% adoptie AI in firme, 5% angajati care folosesc AI fata de aproape 15% media UE, sunt suficiente pentru urgenta fara sa apelam la scenarii apocaliptice.

Discontinuitatea institutionala ca strategie involuntara

Profesorul Bernd Wirtz de la German University of Administrative Sciences Speyer, una dintre cele mai prestigioase institutii de cercetare in administratie publica din Europa, identifica in Digital Government: Strategy, Government Models and Technology ( Springer , 2022) o capcana structurala specifica statelor cu guvernanta fragila, pe care o numeste "discontinuities due to short-term legislature orientation": intreruperea oricarei continuitati strategice la fiecare ciclu electoral, cauzata de orientarea pe termen scurt a actorilor politici./

Mecanismul e bine cunoscut in Romania, chiar daca nu avem un termen academic pentru el. Si e extrem de relevant in aceasta perioada de instabilitate politica ridicata. Fiecare guvern nou aduce o noua viziune digitala. Fiecare ministru al digitalizarii sau economiei porneste cu o foaie alba. La 1 Mai 2025, liderul acestui minister a fost Bogdan Ivan (apoi mutat la Energie), apoi Radu Miruta (mutat apoi la Aparare, dar si Transporturi, pentru a asigura un interimat), iar acum Irineu Darau, care dupa motiunea de cenzura proaspat votata nu va ramane mai mult de 45 de zile. Azi nu stim cine va fi ministru MEDAT la 1 iulie, unde va fi mutat apoi sau cat va ocupa rolul.

Drept rezultat, proiectele in curs sunt in multe cazuri abandonate, iar echipele schimbate. Strategia Nationala in domeniul Inteligentei Artificiale (SN-IA) 2024-2027 a fost aprobata in iulie 2024, un document decent, aliniat la standardele europene, dar fara buget alocat explicit si fara o structura institutionala cu mandat clar de implementare. Este, in esenta, o strategie de care nimeni, in mod explicit, nu e responsabil.

Wirtz argumenteaza ca aceasta discontinuitate nu e accidentala si nu se rezolva prin vointa politica episodica. E o problema structurala care necesita solutii structurale: institutii cu mandat multi-guvernamental, finantare protejata de ciclul bugetar anual si mecanisme de accountability care functioneaza independent de rotatia politica. "Digital government cannot be successfully implemented without long-term strategic commitment that transcends individual government mandates", subliniaza autorul.

Inainte sa consideram ca aceasta e o problema exclusiv romaneasca, merita sa privim contrastul. Estonia a construit X-Road, infrastructura care face posibil guvernul digital, pe parcursul a trei guverne si doua decenii. Nu s-a oprit cu fiecare rotatie politica. Danemarca si-a construit capacitatea AI in administratie publica pe o perioada de sapte ani, cu continuitate institutionala indiferent de culoarea politica. Aceste modele functioneaza pentru ca politicienii lor au inteles si rezolvat problema discontinuitatii prin arhitectura institutionala.

Romania nu a facut-o inca. Si, as spune, liderii de azi o inteleg in termenii de mai sus si nu vad digitalizarea, ca si alte teme, drept un capitol multi-guvernamental cu buget si echipe pe termen mediu si lung. Am vorbit indelung de nevoia unei astfel de abordari in contextul raportului "Cadrul de guvernanta digitala in Romania", realizat alaturi de expertii estonieni de la Digital Nation in toamna anului trecut. In absenta acestui tip de abordare, orice strategie nationala ramane un document bine intentionat fara sanse reale de implementare.

Fereastra care se inchide: ce arata cercetarea europeana recenta

Studiul Amaral et al. (2026) aduce o concluzie care merita citita cu atentie de catre orice actor politic: decalajul dintre state la nivel de grad de pregatire pentru era AI nu se construieste in momentul adoptarii AI, ci inainte, in perioada in care se construieste sau, in cazul nostru, nu se construieste capacitatea institutionala si digitala.

In traducere, nu mai exista o etapa viitoare in care Romania poate "sari" peste media clasamentului prin adoptarea tardiva a unor instrumente mai bune. E poate tema pe care as insista cel mai mult. Am tot folosit, cu totii, exemplul cu penetrarea cablului si al internetului prin cablu in Romania acum 2-3 decenii, care ne-a adus printre liderii Europei, de pe ultimele locuri, fiind vorba de o tehnologie si infrastructura cu totul noua. Nu aveam o "mostenire" de aparat, zice argumentul, folosit si azi.

Numai ca in cazul AI, nu sta in picioare. Capabilitatile institutionale necesare, servicii digitale integrate, coordonare interdepartamentala, capacitate de adaptare la tehnologii noi, baze de date structurate interoperabile, toate acestea se construiesc in ani, cel putin. Si fiecare an de inactiune nu e un an neutru. E un an in care distanta fata de statele care actioneaza creste exponential pentru ca volumele de date, numarul de schimburi cresc proportional peste granite, iar la noi lent.

Studiul identifica si o asimetrie importanta: statele cu AI readiness ridicat in e-guvernare genereaza un efect de spill-over in economia privata. Cand statul adopta AI in mod vizibil si la scara, semnaleaza mediului de afaceri ca tehnologia e matura si ca adoptia e strategic importanta. Stimuleaza prin exemplu, creeaza cerere pentru talentul AI local, dezvolta ecosistemul. Statele cu grad de pregatire pentru AI scazut in e-guvernare, dimpotriva, transmit un semnal negativ, ca tehnologia nu e prioritara, ca riscurile depasesc beneficiile, ca nu exista un cadru clar.

Romania transmite activ al doilea semnal. Il transmite in primul rand prin absenta, ca declaratiile publice sunt pline de buzzwords.

Cercetatorii Amaral et al. concluzioneaza ca "fereastra de oportunitate pentru reducerea decalajelor de grad de pregatire pentru AI in UE este limitata temporal". Statele care nu actioneaza in orizontul 2025-2027 vor intra in al doilea val de adoptie AI globala dintr-o pozitie structurala inferioara, cu costuri de recuperare semnificativ mai mari decat costurile actiunii preventive de acum. Pentru o tara aflata intr-o perioada cu crestere economica mai aproape de 0% si un deficit mare, acest verdict e usturator.

Leadershipul care lipseste si care conteaza mai mult decat strategia

Profesoara Miriam Lips de la Victoria University of Wellington, o voce academica recunoscuta pe tema guvernantei digitale, formuleaza direct in "Digital Government: Managing Public Sector Reform in the Digital Era" ( Routledge , 2020) o concluzie care ar trebui sa fie afisata la intrarea in orice minister din Romania: "Leadershipul este unul dintre cele mai critice domenii pentru succesul in guvernanta digitala. Managerii publici nu isi vor pierde locurile de munca din cauza AI, insa rolurile lor vor implica gestionarea unor sisteme digitale guvernamentale extrem de complexe, interconectate si ierarhic structurate."

Cu alte cuvinte: managerii din administratia centrala nu au azi nici mandatul, nici capacitatea, nici instrumentele sa gestioneze complexitatea pe care AI o introduce in sistemele pe care le coordoneaza. In primul rand pentru ca nimeni nu a definit ca asta e sarcina lor, nu exista echipe dedicate si structuri de suport, nu exista un lider la nivel national care sa fie responsabil de aceasta problema si sa raspunda de rezolvarea ei.

Lips argumenteaza ca transformarea digitala in sectorul public esueaza, cand e cazul, aproape invariabil, dar nu din cauza tehnologiei. Tehnologia exista, e disponibila, e adesea si finantata prin fonduri europene, ci din cauza "absentei unui leadership sustinut care sa integreze dimensiunile verticale, orizontale si socio-tehnice ale schimbarii". Vertical inseamna coordonare intre nivelurile de guvernare. Orizontal inseamna coordonare inter-ministeriala. Socio-tehnic inseamna integrarea nevoilor reale ale cetatenilor si ale functionarilor in designul solutiilor. Fara un lider cu mandat explicit pe toate trei, fiecare dimensiune e rezolvata pe bucati, incompatibil si ineficient.

Romania a demonstrat aceasta teorema de multiple ori in ultimii 15 ani de digitalizare ratata. Sisteme informatice care nu comunica intre ele. Baze de date paralele pentru aceleasi seturi de date. Proiecte PNRR construite pe arhitecturi incompatibile cu sisteme existente. Nu din rea vointa, o repetam si aici, ci din absenta unui lider cu autoritate si responsabilitate integrata. Regasim o concluzie izbitor de asemanatoare si in raportul nostru, realizat alaturi de Digital Nation, dar si in diversele rapoarte ale OCDE care vorbesc de guvernanta digitala in Romania.

AI amplifica exponential aceasta problema pentru ca viteza si scala transformarilor necesare depasesc complet capacitatea de coordonare ad-hoc. Ai nevoie de cineva care sa raspunda. Iar in Romania, pe aceasta tema decisiva, nimeni nu raspunde.

Karen Hao documenteaza in " Empire of AI (2025) " ca absenta guvernantei creeaza un vacuum ocupat activ de interesele companiilor care dezvolta tehnologia. Cand statul nu are o arhitectura strategica, iar agenda AI nationala nu e scrisa de nimeni, ea ajunge sa fie implicit scrisa de furnizorii de platforme. Romania, cu 3,07% din firme care folosesc AI si fara o institutie responsabila de directie strategica, nu e in afara jocului. E in joc, dar cu cartile date de altii.

Un raport World Economic Forum din aprilie 2026, un studiu de evaluare a gradului de pregatire guvernamentala pentru adoptia AI-ului agentic, adauga o alta avertizare: Gartner estimeaza ca peste 40% din proiectele de AI agentic vor fi anulate pana in 2027 din cauza planificarii strategice insuficiente. In acest caz, problema unora poate fi o oportunitate pentru noi. Romania nu a inceput acest capitol, dar daca ia un start fara o arhitectura strategica si fara o institutie responsabila de prioritizare va produce, cu o probabilitate ridicata, exact acel tip de esec pe care il stim. Proiecte fragmentate care dreneaza resurse si erodeaza increderea institutionala in tehnologie pentru un deceniu.

Franta ofera, chiar zilele acestea, dovada ca aceasta problema nu e specifica Romaniei. La mijlocul lui aprilie 2026, Agentia Nationala a Titlurilor Securizate, institutia care gestioneaza pasapoartele, cartile de identitate si permisele de conducere ale francezilor, a suferit o bresa care a expus datele a 11,7 milioane de cetateni. Premierul Lecornu a anuntat imediat un pachet de urgenta: 200 de milioane de euro, 5% din bugetele digitale ale fiecarui minister alocate cyber, o noua autoritate digitala de stat. Reactia e rapida, resursele exista, vointa politica e vizibila. Franta are ANSSI, una dintre cele mai puternice agentii de securitate cibernetica din Europa, o strategie nationala publicata in ianuarie 2026 si un Campus Cyber cu 1.800 de experti.

Si totusi, daca Franta, cu tot acest aparat, descopera ca sistemele sale critice sunt vulnerabile, ca responsabilitatea e neclara intre ministere si ca, in cuvintele lui Lecornu, "nu e treaba ANSSI sa vegheze ca ministerele sa fie bine protejate", ce putem spune in cazul Romaniei? In prezent, la Bucuresti se construiesc simultan digitalizarea de baza, capacitatea de aparare cibernetica, iar discutia pe tema guvernantei AI abia incape, pornind dintr-un vid institutional ce nu permite luxul inactiunii nici macar pentru un trimestru. Problema franceza e o problema de executie. A noastra e de arhitectura, una in care pur si simplu executia sa aiba loc.

Niklas Lidstromer adauga in The AI Ideal (2026) o perspectiva critica complementara: "aidealism", credinta ca AI va rezolva automat problemele societale daca e lasata sa functioneze liber a colonizat discursul de politica publica in multe tari europene. Romania nu sufera de aidealism, sufera de absenta oricarei ideologii coerente despre AI. Ceea ce e, paradoxal, si mai periculos: nu poti corecta o viziune gresita daca nu exista nicio viziune. Am scris de acest context si lipsa viziunii, cu alte cuvinte, cu alte citate, cu alte referinte, acum cateva saptamani. O sa o mai facem. Atat de mare e miza.

Ce propune Edge Institute

Poate suntem previzibili in concluzie. Nu ne scuzam pentru asta. Sau cel putin nu o fac eu. Uneori lucrurile simple sunt simple pentru ca sunt adevarate.

Nu poti gestiona un risc pe care nu il masori. Nu poti masura un risc daca nu ai o institutie responsabila sa colecteze datele si sa traga concluzii. Nu poti construi o strategie de tranzitie tehnologica, daca nu ai continuitate institutionala dincolo de ciclul electoral. Si nu poti face nimic din toate acestea fara un lider cu mandat, autoritate si responsabilitate clare.

Romania nu stie cati angajati sunt in zona de risc. Nu are program de recalificare, nu are harta a joburilor vulnerabile, nu are politica de adoptie AI in IMM-uri. Si nu are o singura institutie cu mandat sa produca oricare dintre aceste lucruri. Zero.

The Optimist al lui Keach Hagey (2025), biografia lui Sam Altman si a OpenAI, ofera un avertisment indirect pentru decidentii romani: viteza cu care companiile AI isi construiesc relatii cu guvernele care actioneaza rapid (SUA, UK, Japonia, EAU) inseamna ca statele care intarzie sa-si defineasca o pozitie nationala nu primesc un loc la masa negocierilor, primesc un produs finit pe care il pot adopta sau refuza, fara capacitate de influentare. Consensul national pe AI pe care il propunem nu e o optiune strategica printre altele. E o sansa de a participa la scrierea regulilor sau la adaptarea locala a lor. Altfel, optiunea standard va ramane sa le citim dupa ce au fost scrise de altii.

FMI, McKinsey, WEF, cercetatorii Amaral et al., Lips, Wirtz au produs instrumentele de analiza. Mai sunt destule, noi am ales doar cateva pentru acest articol. Metodologia exista. Exemple de bune practici exista in Europa. Estonia, Danemarca, Finlanda, Franta au demonstrat ca tranzitia poate fi gestionata activ. Ce lipseste in Romania e vointa politica de a pune problema pe masa si de a numi pe cineva responsabil de raspuns.

Propunerea Edge Institute e aceeasi ca in articolul anterior din aceasta serie, sau ca in contextul general al transformarii digitale, dar cu o urgenta suplimentara adaugata de fiecare luna care trece:

Un Consilier AI la Administratia Prezidentiala, acolo unde mandatul natural depaseste ciclul guvernamental si unde pot fi asumate viziuni pe termen mai lung, cu rol explicit de coordonare a politicilor nationale de tranzitie ocupationala si adoptie AI, dublat de un GCIO office in echipa viceprim-ministrului dedicat digitalizarii cu mandat concret, buget alocat si responsabilitate publica fata de targeturi masurabile.

Nu in 2028, in noul program de guvernare. Nici in 2027 cand apare pe orbita unui alt nou ministru. Acum. Pentru ca fereastra pe care o descriu Amaral et al. se inchide rapid, dubla capcana a lui McKinsey se adanceste cu fiecare trimestru de inactiune si Engels' Pause in varianta romaneasca nu are niciun mecanism institutional care sa o transforme intr-o tranzitie decenta. O astfel de autoritate dedicata guvernantei AI a fost prevazuta - nu si operationalizata, insa, pana in prezent.

Nu poti pierde o cursa la care nu te-ai prezentat. Poti sa o reiei data viitoare, daca pista mai exista. Legat de AI, liderii Romaniei poate inteleg ca absenta prelungita dintr-o competitie tehnologica nu produce decat un alt loc in plutonul intarziatilor dintr-un nou clasament. Mai degraba produce o restructurare a economiei in jurul tau, fara tine, dupa regulile altora.

Astazi, 6 mai, Administratia Prezidentiala organizeaza la Cotroceni o masa rotunda intitulata " Noile arhitecturi ale democratiei digitale ". E un semn ca conversatia incepe sa existe la nivelul la care trebuie sa existe. Dar o conversatie, oricat de bine intentionata, nu inlocuieste o decizie. Romania are nevoie pe langa un nou spatiu de dialog, de primul cadru institutional in care concluziile acestor dialoguri sa devina politici cu proprietar, buget si termen. Articolul de fata vede lumina zilei exact in ziua acestui eveniment, nu intamplator, ci cu speranta ca cei care participa la el vor iesi cu mai mult decat o agenda bifata.

Absenta guvernantei e o alegere. Nu vreti sa o schimbam?

Alte tari pierd cursa. Romania nici nu s-a prezentat cu adevarat la start. Nu exista un rezultat mai greu de corectat decat absenta, pentru ca absenta nu lasa urme, nu genereaza lectii, nu produce presiune politica. Trece neobservata pana cand e prea tarziu sa mai observi ceva util.

Prin inactiune, zi de zi, minister dupa minister, strategie dupa strategie fara proprietar, cineva inchide aceasta fereastra a oportunitatilor. Absenta, azi, e o alegere. Si ca orice alegere, poate fi schimbata, dar doar daca exista cineva responsabil s-o schimbe.