Opinii

Exista o senzatie ca businessul romanesc a ajuns intr-un punct de blocaj si tot mai multa lume se intreaba ce se poate face pentru a inainta. La aceasta senzatie contribuie atat cei trei ani de cand cresterea economica s-a injumatatit, precum se diminueaza gradul de radioactivitate la un element, cate 1/2 in fiecare perioada, astfel incat acum a ajuns la zero si chiar cu minus, cat si situatia haotica de pe scena politica, unde partidele nu se inteleg pentru un guvern si presedintele nu e in stare sa puna piciorul in prag.

Acum, conjunctura negativa traversata de economia romaneasca este amplificata de situatia complicata de pe pietele financiare internationale, care se confrunta cu revenirea inflatiei, cu dobanzi mai mari si cu o scena politica internationala in continuare tulbure, ca urmare a imprevizibilitatii presedintelui american Donald Trump.

In aceste zile, la Bucuresti, cursul, bursa si titlurile de stat dau semne de nervozitate. Nu este exclus ca situatia sa dureze.

Ceea ce este important este insa altceva. La nivelul anului 2026, puterea in business este detinuta de o serie de executivi si antreprenori care si-au inceput cariera sau afacerile acum 20 sau 25 de ani. Mindsetul lor a fost in toata aceasta perioada: crestere, deschidere, scalare, castigarea de oportunitati. Foarte bine. Ei au dus Romania de la 100 mld. euro la 400 mld. euro PIB.

Dar foarte putin a fost atent in aceasta perioada leadershipul romanesc de business la dezechilibrele din economie. Bineinteles, reclama in ultimii ani tot mai aprig dezechilibrul bugetar, si pe buna dreptate.

Insa dezechilibrul ascunde in realitate un dezechilibru de adancime care nu poate fi cu una, cu doua corectat, si anume: dezechilibrul intre productie si consum.

Romania, ca tara, este din punct de vedere macroeconomic de foarte multi ani prizoniera deficitelor gemene: deficitul de cont curent, adica cel cu exteriorul, si bugetar, adica cel al statului.

Aceste deficite se hranesc unul pe altul si economistii stau de zeci de ani la masa sa-si bata capul care pe care determina.

Insa este de bun-simt sa constati ca nu poti merge la infinit cu importuri mult mai mari decat exporturi si prin acoperirea deficitului valutar si financiar creat de aceasta diferenta din imprumuturi de pe pietele internationale. Nici macar intrarile de fonduri europene nu justifica, spre exemplu, stabilitatea cursului in toti acesti ani, in care se acumuleaza deficit bugetar si de cont curent de peste 6-7% din PIB.

Nu ai cum. La un moment, banii pentru importuri se termina. Si atunci te intorci la economie si iti pui problema cum poti sa devii dintr-o economie de consum si de import o economie de productie si export. Esti nevoit sa o faci.

Din pacate, de-abia acum liderii de business si bancari au inceput sa se uite la aceasta problema pe care Ziarul Financiar a pus-o pe masa de multi ani.

Aici nu mai e vorba de nationalisme si de paseism. Aici e vorba pur si simplu de raspuns la intrebarea de unde sa ai bani sa consumi daca nu produci. Asta intelege oricine.

Din acest punct de vedere, din pacate, toate luarile de pozitie ale diverselor asociatii de business, care incep sa aiba intr-adevar o voce in economie fata de butaforiile fata de acum 10-15 ani, nu au ajuns sa adreseze problema principala a Romaniei: cum sa produci mai mult, mai eficient si pentru export pentru a creste nivelul PIB per capita.

Si cand spunem productie, spunem productie de la un covrig care totusi are mai mare valoare adaugata decat sa exporti grau curat, cum facem astazi, pana la un utilaj de 50 de metri diametru folosit in rafinarii, pe care il fabrica astazi Comes din Neamt. Productie si export inseamna si export de soft, si de turism, si servicii stomatologice, si educatie pentru studenti straini. Toate inseamna export si productie.

In acest context, la toate aceste adunari de oameni destepti din ultima perioada, cu o mare capacitate de a conduce si de a crea companii, sa nu pui o problema vitala, spre exemplu, care e ca un turnesol pentru situatia Romaniei de astazi, precum situatia de la Santierul Naval Mangalia, este exemplificativ pentru modul de gandire insuficient de indraznet si strategic al clasei de business din Romania.

Nu numai guvernul, care este actionar la Santierul Naval Mangalia, ar trebui sa fie interesat de soarta acestui santier, care este emblematic pentru industria navala din Romania, ci si toate asociatiile de business.

Nu se poate sa nu existe piata pentru acest santier, care pana acum cativa ani livra si repara nave de zeci de mii de tone deadweight, in coordonarea coreenilor de la Daewoo si apoi a olandezilor de la Damen.

Cand in stramtoarea Ormuz sunt zilnic bombardate zeci de nave, iar cererea de transport la nivel mondial este in continua crestere, este greu de crezut ca un astfel de santier, bine condus, bine finantat si cu forta de munca deja calificata in zona, nu poate sa aiba un viitor.

Oare liderii de business ai Romaniei, nu neaparat cei guvernamentali, nu-si dau seama ca inchiderea unui astfel de business inseamna un minus in afacerile lor? Ca inseamna 1.000 de familii care nu mai consuma electrocasnice, mobila, apartamente, mancare sau caiete pentru copii la scoala?

Ca o astfel de inchidere e un cerc vicios care creeaza in amonte si in aval minusuri?

Dincolo de taxe, de cresteri si scaderi de TVA, de CAS, de stabilitate fiscala, progresul economiei nu se poate face decat prin productie si export. In servicii de IT, in turism, in automobile.

Exemplul Japoniei, al Coreei de Sud, al Turciei in zilele noastre ne arata clar ca doar prin castigarea de piete externe, prin competitivitate, prin preturi mai mici la export daca vreti, prin branding poate prospera o tara.

Nu merge altfel.

Acumularea de datorie publica si privata are scadenta. Se stie foarte bine ce a patimit Romania in anii '80, cand n-a mai reusit sa-si plateasca datoria externa din cauza dobanzilor mari si apoi a venit nebunia reducerii la zero a datoriei externe prin infometarea populatiei, in deceniul de gheata 1981 - 1989. Romaniei i-au trebuit 20 de ani sa-si revina dupa acel deceniu. Abia acum se refac hoteluri sau fabrici construite in anii '70. Acumularea de dezechilibre costa.

Nu se poate sa stai sa te uiti si sa nu iti asumi ce se intampla cu Santierul Naval Mangalia, cu Sidex Galati, cu alte si alte obiective industriale ale Romaniei care au posibilitatea sa isi revina cu management, finantare si competenta.

Apropo, poate cineva ar trebui sa se uite mult mai atent, inclusiv organele statului, la ce s-a intamplat la Liberty Galati, fostul Sidex, in ultimii ani inainte de a intra in insolventa/lichidare, cand au fost adusi la conducerea companiei diversi avocati care nu aveau nimic de a face cu siderurgia si apoi totul s-a prabusit. Cum a ajuns statul roman sa sprijine cu sute de milioane de euro Liberty Galati si apoi banii s-au evaporat? Ceva nu se leaga acolo si lucrurile trebuie lamurite, responsabilitatile trasate.

Nu ai cum si cui sa vinzi mancare, caiete, computere, telefoane, apartamente sau perdele daca cei care trebuie sa le cumpere nu produc ceva la randul lor: masini, otel, tabla, nave, geamantane Louis Vuitton sau bomboane Ferrero Rocher. Nu ai cum. Dezechilibrele sapa, sapa, pana cand se surpa tot ceea ce credeai ca ai cladit.

Cu cat mai devreme reusim sa revenim pe traseul corect, cu atat va fi mai usoara revenirea.