×

Accesează
contul existent

Profesii

BRIO, platforma digitala romaneasca pentru educatie, s-a clasat pe locul 53 in topul global al...

BRIO, platforma digitala romaneasca pentru educatie, s-a clasat pe locul 53 in topul global al celor mai bune 350 de companii EdTech, realizat de TIME

20.05.2025, 13:36 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

BRIO, platforma de teste digitale standardizate pentru elevii romani, fondata de Dragos Iliescu, s-a clasat pe locul 53 in topul Time Magazine la categoria companii de EdTech, alaturi de giganti globali, precum Duolingo, Kahoot sau Google Education.

Aflat la cea de-a doua editie, clasamentul "Cele mai bune companii EdTech din lume in 2025" , realizat de TIME si Statista, include cele mai bune 350 de companii EdTech la nivel global.

"Pentru mine si pentru echipa BRIO plasarea intr-un clasament ca cel al Revistei TIME este confirmarea faptului ca si din Romania se pot construi solutii de tehnologie care schimba in bine vietile copiilor. BRIO a pornit ca un vis nascut dintr-o ingrijorare profesionala - aceea ca, in Romania, elevii sunt evaluati prea des pe nedrept, arbitrar sau superficial. Ca profesor am simtit nevoia unui sistem care sa le arate copiilor nu doar unde gresesc, ci, mai ales, unde si cum pot corecta", explica Dragos Iliescu, fondator BRIO.

Compania este singura din Europa de Est care se regaseste in primele 100 de companii ierarhizate de revista TIME.

Potrivit clasamentului, Statele Unite au avut cele mai multe companii EdTech cu punctaje ridicate - 138 la numar, reprezentand 39,4% din clasamentul general - in timp ce India s-a clasat pe locul al doilea, cu 33 de companii (9,4%). China a ocupat locul al treilea, cu 23 de companii, ceea ce reprezinta 6,6% din total.

"Astazi, recunoasterea din partea TIME ne arata ca aceasta idee are ecou nu doar in scolile din Romania, ci si in peisajul global al educatiei. A fost un drum lung, plin de obstacole, construit impreuna cu o echipa mica, dar extraordinara. Faptul ca ne aflam pe acest loc, inaintea unor companii internationale mult mai cunoscute, dar poate cu mai putin impact social, ne emotioneaza si ne responsabilizeaza. E dovada ca se poate si ca Romania are resurse extraordinare de creativitate", adauga Dragos Iliescu.

Topul, realizat de Statista, companie de cercetare si analiza de date, pentru revista TIME, a evaluat peste 7.000 de companii din domeniul tehnologiei educationale pe baza unei varietati de indicatori-cheie de performanta, inclusiv soliditatea financiara (70%) si impactul in industrie (30%), acoperind un total de unsprezece categorii.

Sistemul de Testare Brio este un produs stiintific conceput pe baza programei scolare din Romania, conceptualizat de o echipa de profesori si experti internationali in testare si psihometrie.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare