×

Accesează
contul existent

Eveniment

Cazul exploziei din Rahova: "Tevile distribuitorului sunt pana la bloc, mai departe nu este...

Cazul exploziei din Rahova: "Tevile distribuitorului sunt pana la bloc, mai departe nu este responsabilitatea sa. Oprirea sau pornirea gazului nu este limitata pentru ca sunt multe cazuri in care este necesara interventia de urgenta"

21.10.2025, 00:07 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

¬ Una dintre intrebarile care persista privind explozia de vineri din blocul din Rahova, sectorul 5, Bucuresti este de ce nu au fost luate masurile necesare astfel incat nimeni sa nu poata da drumul la gaze pana la repararea problemelor constatate de echipa distribuitorilor cu o zi inainte de explozie.

Filmul evenimentelor care au dus la tragedia de vineri, 17 octombrie, de la un bloc de pe Calea Rahovei, Bucuresti, este urmatorul, potrivit datelor oficiale de pana la momentul actual. "In data de 16 octombrie, in jurul orei 07:08, in Centrul de Apeluri si Depanaj Urgente Gaze al Distrigaz Sud Retele s-a primit o sesizare despre existenta mirosului de gaze in imobilul de la adresa mentionata mai sus. Echipele de interventie ale companiei s-au deplasat imediat la fata locului, unde au constatat, cu aparatele de specialitate, prezenta gazului natural in respectiva scara si au luat ca masura de siguranta sistarea alimentarii cu gaze naturale a imobilului respectiv, sigiland robinetul de bransament la ora 09:18, in aceeasi zi de 16 octombrie, in conformitate cu legislatia in vigoare", au anuntat reprezentantii Distrigaz Sud Retele, parte a grupului francez ENGIE Romania, la finalul saptamanii trecute. "In dimineata zilei de 17 octombrie 2025, ora 08:44, Centrul de Apeluri si Depanaj Urgente Gaze al Distrigaz Sud Retele a fost sesizat din nou, cu privire la prezenta unui miros de gaze naturale la acelasi imobil. Echipele de interventie ale companiei au ajuns la fata locului in momentul producerii exploziei. In acelasi timp, au ajuns la fata locului si pompierii, iar agentul de interventie al Distrigaz Sud Retele a constatat sigiliul rupt de pe robinetul inchis in ziua precedenta."

Inca de vinerea trecuta, Ziarul Financiar a trimis catre Distrigaz Sud Retele urmatoarele intrebari: Cum stiti ca acel sigiliu a fost rupt si nu spulberat de explozie? Scurgerea de gaze era posibila si dupa punerea acelui sigiliu? Ulterior punerii acelui sigiliu, ce pasi ar fi fost necesari? Care sunt etapele dupa ce se sigileaza o instalatie? De ce interventia nu a inceput imediat dupa punerea acelui sigiliu? Care sunt in pasi si in termene actiunile dupa punerea unui sigiliu?

In acest moment, nu exista raspunsuri la toate intrebarile, dar este un plus de informatie fata de saptamana trecuta.

Raspunsul oficial al Distrigaz Sud Retele la intrebarile de mai sus este urmatorul:

"In conformitate cu legislatia in vigoare, obligatia distribuitorului de gaze, in speta Distrigaz Sud Retele, este de a interveni in caz de urgente gaz si de a intrerupe alimentarea cu gaze naturale pentru siguranta consumatorilor. Odata realizata aceasta actiune, clientul in cauza este informat in legatura cu obligatia de a contracta un operator economic autorizat de ANRE pentru a remedia neconformitatile/defectele, de a efectua revizia tehnica a instalatiei de utilizare si a transmite catre Distrigaz Sud Retele toate documentele justificative in baza carora se poate relua alimentarea cu gaze in conditii de siguranta, de catre operatorul de distributie" , au raspuns oficialii companiei la solicitarea ZF.

Potrivit informatiilor oficiale, sigiliul nu a fost rupt de explozie pentru ca acesta se afla intr-o zona a conductei care era protejata de o firida.

Mai departe, la intrebarea daca scurgerile de gaze ar fi putut continua si dupa punerea acelui sigiliu si inchiderea alimenarii, raspunsul oamenilor din industrie este clar negativ. Alimentarea cu gaze a fost intrerupta.

O alta intrebare este de ce acest sigiliu si maneta de unde se putea relua alimentarea sau oprirea acesteia erau intr-un loc accesibil. De ce sa ai un astfel de punct foarte sensibil care poate fi operat de persoane externe?

"Nu poti sa pui lacate pe aceste manete exact pentru existenta situatiilor de urgenta. In cazul interventiei unor pompieri sau daca exista alte pericole, oprirea gazului trebuie sa poate fi facuta si de persoane externe", explica un jucator din domeniul distributiei de gaze. Astfel, in contextul in care oprirea alimentarii cu gaze este o certitudine, ar rezulta ca motivul pentru care a avut loc explozia de saptamana trecuta este pornirea neautorizata a gazului.

"Dupa contor, eu ca si companie de distributie nu mai am treaba. Responsabilitatea mea fata de tevi se opreste la bloc. Eu nu intru in casa omului. Noi, la randul nostru, avem mii de astfel de situatii in care inchidem alimentarea si apoi vedem ca aceasta este reluata fara acordul nostru. Poate ca singurul lucru pe care puteau sa il faca era sa puna un om de paza, dar ar fi fost o masura aproape exagerata", explica o alta companie din piata de profil.

Potrivit unei comunicari a Distrigaz Sud Retele, clientului ii revin urmatoarele obligatii: sa intretina si sa exploateze in conditii de siguranta instalatia de utilizare a gazelor naturale, sa asigure efectuarea verificarilor si reviziilor tehnice periodice ale instalatiei de utilizare a gazelor naturale, sa asigure remedierea defectiunilor in functionarea instalatiei de utilizare numai prin intermediul operatorilor economici autorizati de ANRE, sa foloseasca exclusiv aparate consumatoare de combustibili gazosi care respecta cerintele legislatiei in vigoare si sa efectueze verificarea si repararea acestora, prin intermediul unor operatori economici autorizati de organisme abilitate.

"Partea de revizii este din nou relativ complicata ca flux pentru ca presupune integrarea unor baze de date. Astfel, distribuitorul de gaze anunta furnizorul daca un client se apropie de termenul legat privind realizarea unei inspectii. Mai departe, furnizorul il avertizeaza pe consumator. Daca respectivul consumator nu realizeaza revizia in termenul legal, atunci furnizorul trece la sistarea alimentarii cu gaze."

Pentru reluarea alimentarii cu gaze naturale de catre Distrigaz Sud Retele a clientilor afectati este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii, mai spune compania.

"Contractarea, de catre clienti, a unui operator economic autorizat ANRE pentru remedierea defectelor si efectuarea reviziei tehnice a instalatiei interioare de utilizare, transmiterea catre Distrigaz Sud Retele a documentelor justificative intocmite de catre respectivul operator economic. Distrigaz Sud Retele colaboreaza cu organele de ancheta prin punerea la dispozitie a tuturor informatiilor solicitate de acestea."

In acest moment, marea dilema ramane cine a rupt acel sigiliu si a reluat alimentarea cu gaze, in contextul in care locatarii acuza firma care a fost chemata pentru reparatii, iar firma repectiva neaga ca ar fi rupt sigiliul si reluat alimentarea. Potrivit informatiilor publicate de Hotnews.ro, firma care ar fi trebuit sa repare instalatii blocului din Rahova se numeste Amproperyconstruct SRL (AMPCgaz). Aceasta are 3 angajati, o cifra de afaceri de 0,6 mil. lei si pierderi de 83.500 lei, arata datele pe 2024 de pe Termene.ro.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare