×

Accesează
contul existent

Opinii

Dorel Goia, TeraPlast: "Romania reala nu este cea de care auzim in fiecare zi, zugravita in criza,...

Dorel Goia, TeraPlast: "Romania reala nu este cea de care auzim in fiecare zi, zugravita in criza, teama, dezbinare. Cand unii vorbesc de instabilitate, noi - antreprenorii romani - vorbim de productie, de export, de cresterea afacerilor. Aceasta este Romania mea si nu doar a mea"

14.05.2025, 19:45 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Traim intr-o perioada in care se vorbeste aproape exclusiv despre lucruri care ii pot descuraja chiar si pe cei puternici: deprecierea leului, cresterea dobanzilor, instabilitate fiscala, tensiuni geopolitice, valuri de emigratie sau polarizare politica. Mesajul general e de teama, de ezitare, de dezbinare. Toate sunt reale, insa Romania mea e mult mai mult decat atat.

De aceea, vreau sa aduc in aceasta conversatie un pic de realism si, mai ales, de echilibru. Nu suntem intr-un colaps. Suntem intr-o perioada complicata, dar nu fara oportunitati. Ceea ce conteaza acum este sa nu ne lasam dusi de valul negativismului si sa nu uitam sa ne concentram pe ceea ce putem construi - in afaceri, dar si ca oameni.

In timp ce unii filosofeaza despre lucruri pe care nu le stapanesc si nu le controleaza, altii isi termina de construit halele, isi instaleaza liniile de productie si semneaza contracte de export. De multe ori, aceste voci constructive nu se aud. Dar ele sunt acolo. Am vazut asta de nenumarate ori: oamenii care fac diferenta sunt cei care isi pastreaza curajul, viziunea si stapanirea de sine. Nu ignora contextul, dar nici nu se lasa incremeniti de el. Isi adapteaza planurile la realitatile in schimbare, dar nu le abandoneaza. Ei gasesc oportunitatile acolo unde altii vad doar riscuri inflamate de discursuri sterile, pareri neavizate si frica de ceea ce urmeaza.

Vorbesc din experienta. Fac business de peste 30 de ani, iar problemele de azi - pe care le consideram "crize" si care revolta mare parte din popor - sunt mai degraba provocari gestionabile fata de ceea ce am trait in anii '90. Atunci, totul era complet incert. Stateam la cozi la viza si in vama, ca apoi sa ajung in Vest sa stau intr-un lagar de refugiati pentru ca nu isi permitea nimeni sa inchirieze o camera de hotel. Circulam cu un Oltcit care nu avea doua cauciucuri la fel, dar era un progres fata de perioada anterioara in care aveam doua ore de televizor seara si intreruperi programate la alimentarea cu energie electrica. Astazi, avem acces la fonduri europene, piete deschise, investitori, tehnologie, libertate de circulatie a oamenilor, a bunurilor si a capitalurilor. Avem toate sansele, dar intrebarea e daca avem si curajul si perseverenta de a profita de ele.

Romania industriala nu mai e o poveste din trecut. Va dau exemplul Grupului TeraPlast. Din cele peste 100 de milioane de euro pe care le-am investit in ultimii 7 ani, peste 63 de milioane de euro au fost in fabrici moderne, cu tehnologie de varf, pe care le-am realizat cu subventii din fonduri europene si programe guvernamentale de ajutor de stat. Acestea din urma se ridica la peste 25 de milioane de euro. Am cumparat fabrici in alte tari europene, cu peste 35 de milioane de euro, pentru ca nu cred ca trebuie sa fim doar antreprenori romani. Trebuie sa devenim antreprenori europeni, care construiesc nu doar aici, ci si in Franta, Germania sau Polonia. "Made in Romania" si "Made in Germany" inseamna de fapt acelasi lucru: "Made in EU" - un standard de calitate, nu doar o eticheta de origine.

Ne plangem des de deficitul comercial si de importuri, dar nu actionam suficient pentru a produce mai mult aici. Avem oameni capabili, avem capacitate industriala, avem piete. Ce ne mai trebuie? Claritate legislativa, poate. Viteza administrativa, fara indoiala. Dar si mai multa determinare din partea noastra, a mediului privat. Noi stim sa implementam. Excelurile noastre se traduc in produse, locuri de munca si exporturi, nu in prezentari idealiste si frumos colorate. Fabricile nu se fac cu discursuri mobilizatoare, ci cu sute de ore de munca in planificare si implementare.

Am platit peste 100 de milioane de euro taxe in Romania in ultimii 5 ani. Nu pentru ca cineva ne-a fortat si nici de frica Fiscului, ci pentru ca asa este firesc. Sa contribui. Sa dai, nu doar sa ceri. Sa construiesti o economie sanatoasa in care si statul, si antreprenorul, si angajatul castiga. Vreau ca Romania sa absoarba mai multe fonduri europene, pentru ca sunt bani care ni se cuvin. Dar pentru asta, trebuie sa depunem proiecte, sa le urmarim, sa le implementam. Doar asa putem avea un cuvant de spus in Europa. Nu doar cu opinii emanate din frustrari, ci cu rezultate. Nu cu dezbinare si pareri neavizate, ci cu planuri si rezultate concrete.

Dezvoltarea inseamna munca, investitie, viziune si perseverenta. Nu e doar treaba statului. Este si responsabilitatea noastra, a celor care conducem afaceri. Nu avem nevoie de discursuri motivationale, ci de actiune. De oameni care stiu sa tina o fabrica in picioare, nu doar sa tina un microfon. In fabrici, oamenii nu se uita doar la diplome si de unde sunt acestea, ci la cum folosesti cunostintele pe care le ai prin diploma ca sa obtii rezultate. Se uita daca linia merge, daca salariul vine la timp, daca exista siguranta. Aceasta este responsabilitatea reala a unui antreprenor. Am ajuns la o cifra de afaceri care va depasi 200 de milioane de euro in 2025, avem peste 1.200 de angajati si produsele noastre ajung in 20 de tari europene. Asta nu s-a intamplat pentru ca am fost norocosi, ci pentru ca nu ne-am oprit atunci cand altii spuneau "nu e momentul". Pentru noi, momentul e mereu acum. Cand majoritatea romanilor stateau inchisi in case din cauza pandemiei, noi am facut una dintre cele mai mari tranzactii ale anului 2020. Cand peste tot se discuta despre atacul Rusiei asupra Ucrainei, noi construiam fabrici in Bistrita si negociam in Wienner Neustadt achizitia unui grup austriac. Nu vreau sa minimizez importanta evenimentelor. Vreau sa va dau exemple de cum in vremuri tulburi se intampla si lucruri pozitive.

In timp ce unii politicieni tot promit sa ne dea un brand de tara, noi, antreprenorii, construim Tara. Cu fapte, nu cu vorbe. Avem multe de facut, pentru ca suntem capitalisti de doar 35 de ani, dar am trecut prin intemperiile comunismului si ale tranzitiei, iar asta ne-a calit. Sa avem, asadar, curaj si incredere in noi. Capitalul romanesc are un viitor, nu doar un trecut. Si acest viitor se scrie zi de zi, in fiecare fabrica in care inca mai credem. In fiecare realizare care va convinge un roman sa se angajeze la o firma detinuta de un alt roman in Europa sau, si mai bine, sa il faca sa se intoarca acasa, sa isi creasca aici copiii.

Aceasta este Romania mea si nu este doar a mea. As dori ca toti cetatenii ei sa se identifice deschis cu ea, cu problemele si bucuriile ei. E Romania antreprenorilor curajosi, a guvernantilor pe care ni-i dorim responsabili si profesionisti, a oamenilor care vor sa munceasca, a copiilor care vor sa invete. Este o Romanie mai buna si mai adevarata decat cea pe care o vedem la televizor in fiecare zi. Inca nu este Romania perfecta, poate nu va fi niciodata, dar este Romania pentru care trebuie sa muncim ca sa o construim pentru noi si pentru urmasii nostri.

Dorel Goia este principalul actionar al Teraplast Bistrita, companie listata la Bursa.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare