Opinii

In mai putin de o luna, Romania va intra in al XX-lea an de apartenenta la Uniunea Europeana, perioada caracterizata printr-o convergenta accelerata a productivitatii si veniturilor, dar si prin acumularea unor dezechilibre macroeconomice in ultimii ani. Astfel, deficitele bugetare si comerciale ridicate, respectiv, majorarea costurilor salariale unitare, contribuie la ingustarea marjei de interventie a decidentilor de politici publice, reduc rezilienta economiei la socuri si afecteaza capacitatea viitoare de recuperare a decalajelor. Vulnerabilitatilor interne li se adauga un context economic extern caracterizat atat prin provocari tehnologice digitale, in special AI, cat si prin incetinirea cresterii economice, ceea ce afecteaza comenzile externe pentru bunurile si serviciile produse autohton. In consecinta, discursul unora dintre reprezentantii mediului de afaceri din Romania s-a schimbat treptat de la o abordare relativ optimista, cu planuri de extindere, la una orientata spre controlul mai eficient al costurilor, inclusiv prin disponibilizari de personal. Salariile din mai multe sectoare economice sunt considerate a fi prea mari, iar anumite companii planuiesc relocarea activitatii catre India, Maroc sau Bulgaria.

Daca acum 20 de ani, productia de tip lohn din textile si incaltaminte si-a pierdut suflul odata cu aderarea la UE, pare ca suntem in pragul momentului in care lohn-ul de rit nou, sub forma externalizarii operationale si functionale (platforme de asamblare a componentelor auto, IT outsourcing sau servicii pentru afaceri de tip BPO/SSC) isi poate pierde masiv din relevanta. Daca acum doua decenii, o parte dintre echipamentele industriale erau transferate catre tari cu salarii relativ mai reduse decat Romania, precum Vietnam sau Bangladesh, in prezent, relocarile de servicii vor ingloba tot know-how-ul cu care a contribuit personalul din Romania.

Conform cadrului schitat anterior, pare ca modelul de convergenta economica al Romaniei risca sa intre intr-un blocaj competitiv , caracteristic capcanei venitului mediu . Conform Raportului Bancii Mondiale ( The Middle-Income Trap , 2024), economiile ajunse intr-o zona intermediara de dezvoltare tind sa inregistreze randamente tot mai reduse pe masura ce pierd avantajul costurilor (salariale) reduse . Pentru a depasi aceasta etapa, trebuie accelerata tranzitia catre un model de competitivitate bazat pe factori precum calitatea capitalului uman, capacitatea de inovare, sofisticarea tehnologica si specializarea in producerea de bunuri cu valoare adaugata ridicata, intr-un cadru al consolidarii capitalului autohton.

Pe de o parte, Romania se claseaza pe locul 26 al celor mai complexe economii la nivel global, ca urmare a diversificarii exporturilor ( The Atlas of Economic Complexity, Universitatea Harvard, 2025 ), ceea ce favorizeaza imbunatatirea competitivitatii non-cost. Pe de alta parte, ecosistemul de inovare din Romania este cel mai putin dezvoltat din Uniunea Europeana ( European Innovation Scoreboard, Comisia Europeana, 2025 ), ceea ce demonstreaza o slaba capacitate de adaptare la un nou model de convergenta. Companiile multinationale au constituit vectorii imbunatatirii complexitatii, importul serviciilor mai avansate (proiectare, inginerie, dezvoltare software etc.) fiind inlocuit partial cu prestarea acestora in cadrul unor filiale localizate autohton. Totusi, evitarea capcanei de stagnare la un nivel mediu de dezvoltare presupune nu doar transfer de tehnologie, ci si construirea unei baze tehnologice autohtone capabila sa sustina activitati cu valoare adaugata ridicata.

Nu se poate nega rolul investitiilor straine in transformarea structurala a economiei si in cresterea complexitatii exporturilor, dar nu toate genereaza o dezvoltare economica sustenabila. Astfel, o parte dintre investitii au vizat activitati cu valoarea adaugata redusa in care a contat exclusiv avantajul salariilor mai reduse, caz in care efectele de antrenare asupra furnizorilor locali au fost limitate. Influenta capitalului strain asupra convergentei economice a fost decisiva, dar strategiile corporative nu sunt intotdeauna concordante cu provocarile actuale de dezvoltare ale economiei Romaniei. In contextul reducerii intrarilor de investitii straine si al plafonarii randamentelor acestora, decizia strategica dominanta pare a fi aceea a extragerii valorii din configuratia tehnologica existenta. Astfel, repatrierile de profituri obtinute in Romania si platile interne pentru servicii externe de management, consultanta, juridice si pentru proprietate intelectuala au crescut cu aproximativ 50% cumulat in 2023 si 2024 relativ la precedentii doi ani, in timp ce profiturile reinvestite s-au redus. Prin urmare, majorarile salariale nu mai au corespondent in cresterea eficientei, generand presiuni asupra costurilor medii de productie si erodand competitivitatea externa.

In conformitate cu experienta altor tari ECE, rezulta ca procesul de convergenta economica trebuie sa se fundamenteze nu doar pe capital strain, ci si pe consolidarea unei baze antreprenoriale interne , inclusiv prin facilitati fiscale si sprijin pentru extinderea afacerilor in afara tarii.

Din sinteza evolutiilor mentionate anterior, rezulta un risc relativ ridicat de apropiere a economiei Romaniei de zona vulnerabila a capcanei venitului mediu . In acest sens, prezentul articol propune o analiza diagnostic preliminara a componentei de cost salarial a competitivitatii externe , prin raportare la debutul integrarii europene si la evolutiile altor sase tari ECE. Articolul este structurat pe baza concluziilor obtinute din analiza convergentei productivitatii si salariilor, respectiv a evaluarii competitivitatii axate pe costul salarial unitar. Analiza extinsa se regaseste in cadrul publicatiei DEPE Report , o initiativa a Centrului de Analiza si Politici Economice din cadrul Departamentului de Economie si Politici Economice al Facultatii de Economie, ASE.

Avand in vedere caracterul multidimensional al competitivitatii, o parte dintre componentele non-cost ale acesteia - transformarile tehnologice, gradul de complexitate a bunurilor exportate si tranzitia catre activitati cu valoare adaugata ridicata - vor fi abordate intr-o analiza ulterioara, complementara prezentei diagnoze .

Consider ca ne aflam intr-un punct de inflexiune al modelului de convergenta economica, deoarece Romania nu mai este atat de ieftina din perspectiva costurilor salariale pentru a concura economiile emergente, dar nici suficient de competitiva pentru a se apropia si mai mult de standardele economiilor dezvoltate . In acest context, devine esentiala realizarea unui Proiect de tara , fundamentat pe evaluarea riguroasa a stadiului actual al convergentei economice si pe identificarea mecanismelor capabile sa asigure sustenabilitatea cresterii economice, accelerarea transformarilor structurale si sporirea rezilientei la socuri, astfel incat sa evitam intrarea in capcana venitului mediu.

1.Romania a inregistrat cea mai rapida crestere a productivitatii orare a muncii (in PPS) din UE

Exprimarea productivitatii muncii si a costurilor salariale in standardul puterii de cumparare (PPS) elimina diferentele dintre nivelurile de pret ale economiilor UE si permite compararea acestora din perspectiva convergentei economice.

Intrarile masive de capital in tarile ECE, ca urmare a investitiilor straine directe si fondurilor structurale, precum si integrarea acestora in lanturile globale de valoare, au impulsionat cresterea productivitatii muncii dupa aderarea la UE. Ritmurile cele mai ridicate s-au inregistrat in economiile mai putin eficiente in urma cu doua decenii (Romania si Bulgaria), in timp ce Slovenia, Cehia si Slovacia au evoluat intr-un ritm mai moderat, in concordanta cu mecanismul clasic al beta convergentei. Romania a consemnat o crestere medie anuala de 6,2%, care i-a permis sa avanseze de la 40% din media europeana in 2007 la 74% in 2024, depasind valorile din Ungaria si Polonia.

Rata de crestere a costurilor salariale orare (PPS) a fost superioara celei a productivitatii muncii, pe fondul unor tensiuni persistente pe pietele muncii din tarile ECE, precum migratia externa, restrangerea ofertei interne de forta de munca si deficitul de competente. Costul salarial orar din Romania a crescut in medie cu 6,6% pe an, de la 33% in 2007 la 66% in 2024 din media UE, puterea de cumparare a salariului depasind valorile din Ungaria si Polonia (aproximativ 58%). In 2024, Romania s-a caracterizat printr-un raport favorabil intre eficienta si remunerare salariala, astfel ca la un cost salarial de 1 euro (PPS) a rezultat o productivitate de 1,74 euro (PPS), superioara mediei europene ( Tabelul 1 ).

2. Competitivitatea prin cost a Romaniei s-a deteriorat semnificativ in ultimii 10 ani, mai sever in sectorul manufacturier decat in sectorul TIC

Procesul de convergenta economica presupune nu doar reducerea decalajelor privind puterea de cumparare, evaluata pe baza PPS, ci si consolidarea competitivitatii externe, prin majorarea cotei de piata externe, diversificarea si sofisticarea exporturilor, respectiv prin cresterea valorii adaugate interne incorporate in bunurile si serviciile exportate. Acest proces este influentat atat de factori non-cost , precum transformarile tehnologice si capacitatea de inovare, cat si de evolutia preturilor relative ale bunurilor , dimensiune a competitivitatii asupra careia ma voi concentra in cadrul acestui articol.

Indicatorul standard utilizat pentru a evalua presiunile asupra competitivitatii prin cost este costul salarial unitar ( unit labour cost , ULC), calculat ca raport intre costul salarial orar nominal si productivitatea reala orara a muncii (volume, in preturile din 2020). Acesta reflecta cate unitati monetare (nationale) de cost salarial sunt necesare pentru a produce o unitate de valoarea adaugata . Daca dinamica salariilor o depaseste pe cea a productivitatii, costul salarial unitar se majoreaza, indicand ca fiecare unitate produsa devine mai costisitoare din perspectiva contributiei lucratorilor. Conform Comisiei Europene ( Alert Mechanism Report 2026 ), costul salarial unitar al Romaniei a inregistrat in perioada 2022-2024 cea mai mare crestere din UE (de 51%), ceea ce semnaleaza deteriorarea semnificativa a competitivitatii prin cost pe fondul socurilor inflationiste recente.

Totusi, acest indicator este calculat la nivelul intregii economii si include si sectoare care nu sunt expuse direct concurentei internationale, precum administratia publica sau constructiile. Prin urmare, am decis sa concentrez analiza exclusiv asupra sectoarelor concurentiale ( tradable ), in cazul carora avantajul relativ de cost este relevant. Am selectat cele mai reprezentative sectoare tradable pentru bunuri si servicii - sectorul manufacturier, care genereaza 87% din exporturile de bunuri, si sectorul TIC, responsabil pentru 27% din exporturile de servicii ale Romaniei.

2.1 In Romania, salariile orare din sectorul TIC au fost in 2024 de 3.1 ori mai mari decat in sectorul manufacturier, relativ la un diferential european de 40%

Costurile salariale orare au fost exprimate in monedele nationale, iar dinamica acestora a fost evaluata in functie de nivelul de referinta din 2006, calculat in euro si comparat cu media UE. In ambele sectoare analizate s-a manifestat un proces de convergenta a salariilor, mai accentuat in tarile ale caror costuri erau initial de cel mult 30% din media europeana, precum Romania si Polonia ( Figurile 1a si 1b ). Salariile din sectorul TIC al Romaniei au crescut, in medie, cu aproximativ 10.5% pe an, depasind ritmul din sectorul manufacturier, chiar daca nivelul din 2006 era relativ mai ridicat in raport cu media UE. Astfel, costul salarial orar s-a majorat de la 22.7 lei in 2006 la 137.5 lei in 2024, comparativ cu un cost actual de 44.2 lei in sectorul manufacturier. Cresterile salariale din sectorul manufacturier au fost rezultatul migratiei externe, deficitului de forta de munca, inclusiv al celei calificate, majorarilor succesive ale salariului minim si indexarilor in functie de rata inflatiei. In sectorul TIC, intensiv in capital uman, au contat suplimentar eficienta marginala mai ridicata a muncii, rigiditatea ofertei de specialisti si concurenta globala pentru talente.

2.2. Productivitatea reala a muncii din sectorul TIC al Romaniei este cea mai ridicata dintre tarile ECE analizate, reprezentand 80% din media UE (in euro, preturile din 2020)

In sectorul manufacturier, intensiv in forta de munca, productivitatea reala a muncii creste relativ mai lent, fiind dependenta de noi investitii in capital fix si in tehnologie, respectiv de repozitionarea pe segmente cu valoarea adaugata mai mare in cadrul lanturilor globale. In absenta acestor transformari structurale, companiile vor deveni mai vulnerabile la cresterile salariale . In schimb, sectorul TIC este intensiv in capital uman, iar nivelul si dinamica productivitatii sunt superioare datorita competentelor avansate ale angajatilor, implementarii rapide a noilor tehnologii digitale si capacitatii sporite de valorificare a rezultatelor inovarii.

Dinamica productivitatii reale a muncii confirma ipoteza beta convergentei, intr-o masura usor mai pronuntata in sectorul manufacturier, intrucat economiile cu un stoc mai redus de capital si de tehnologie in 2006 au avut ulterior rate de crestere relativ mai ridicate ( Figurile 2a si 2b ). Cresterea stocului de capital si transferul de know-how au favorizat cresterea puternica a eficientei in subsectoarele manufacturiere integrate in lanturile de valoare coordonate de catre companii germane, tendinta vizibila in majoritatea tarilor ECE, mai putin in cazul Ungariei. Romania reprezinta un caz particular in regiunea ECE, intrucat castigurile de productivitate din sectorul TIC au depasit cu 77% pe cele din sectorul manufacturier. De altfel, productivitatea reala a muncii din sectorul TIC autohton s-a triplat relativ la 2006, ajungand la 80% din nivelul mediu al UE.

2.3 Cursul de schimb a compensat partial deteriorarea competitivitatii prin cost a Romaniei, generata de cresterea costului salarial unitar relativ la UE

Cresterea costurilor salariale unitare din tarile ECE (exprimate in moneda nationala) peste nivelul din UE, scumpeste relativ bunurile exportate, apreciaza cursul real de schimb efectiv si erodeaza competitivitatea externa. Totusi, acest efect poate fi compensat intr-o anumita masura prin deprecierea monedei nationale, care ieftineste exporturile de bunuri si servicii autohtone exprimate in valuta. Prin urmare, cursul real de schimb efectiv pe baza ULC relativ (REER-ULC) este considerat a fi cel mai adecvat indicator pentru a evalua, in dinamica, pierderile sau castigurile de competitivitate externa .

Am construit acest indice pentru ambele sectoare tradable , utilizand datele Comisiei Europene ( Price and Cost Competitiveness Data Section ) referitoare la cursul nominal de schimb efectiv (NEER). Spre deosebire de cursul valutar bilateral standard, NEER este creat pentru fiecare tara a UE pe baza unui cos de cursuri valutare bilaterale, ponderat cu structura comertului unei tari in functie de partenerii comerciali din UE.

In tarile cu regimuri valutare fixe sau cvasi-fixe, precum Slovenia, Slovacia si Bulgaria, cresterea costului salarial unitar relativ la UE s-a transmis aproape integral in aprecierea cursului real de schimb , ceea ce a scumpit in termeni relativi produsele exportate si a amplificat presiunea asupra competitivitatii externe ( Figurile 3a si 3b ). In schimb, in tarile ECE in care moneda nationala s-a depreciat pe parcursul celor trei subperioade analizate (2007-2012, 2013-2019 si 2020-2024), precum Ungaria si Romania, ajustarea cursului nominal a neutralizat partial majorarile de salarii peste productivitate , ceea ce a limitat aprecierea reala si a atenuat pierderea de competitivitate externa.

Castigurile initiale de productivitate, impreuna cu efectele crizei financiare asupra pietelor muncii din tarile ECE, au temperat cresterea costului salarial unitar intre 2007 si 2012, manifestandu-se ieftinirea in termeni reali a bunurilor manufacturate in Polonia, Romania si Cehia, respectiv a serviciilor TIC in Romania si Cehia.

Incepand cu anul 2013, toate tarile ECE, cu exceptia Slovaciei, au manifestat o tendinta de apreciere reala in sectorul manufacturier, pe fondul cresterii relative a ULC si al unei volatilitati valutare reduse. Intrarile de investitii straine directe, de fonduri europene si de remitente, precum si reducerea aversiunii globale la risc timp de zece ani, au sustinut stabilitatea monedelor nationale si au limitat deprecierea nominala, chiar si in economiile cu deficite comerciale persistente, precum Romania si Polonia. In plus, accentuarea integrarii economiilor ECE in segmentele backward si forward ale lanturilor globale de valoare amplifica reactia competitivitatii externe atat la aprecierea, cat si la deprecierea cursului de schimb, astfel ca reducerea volatilitatii de pe piata valutara pare a constitui o strategie optima pentru mediul de afaceri .

Sectorul TIC a urmat o traiectorie similara celei din sectorul manufacturier, in sensul cresterii costurilor unitare relative in raport cu UE, insa amplitudinea variatiei REER-ULC a fost diferita. Intre 2007 si 2012, aprecierea reala a fost mai accentuata in Bulgaria, Cehia si Polonia, datorita cresterilor salariale semnificative in raport cu castigurile reduse de productivitate. Dupa 2020, sectorul TIC a inregistrat o apreciere reala mai moderata decat in sectorul manufacturier, in special in Romania si Ungaria, unde cresterea eficientei a atenuat majorarea ULC si, implicit, presiunea de apreciere reala a serviciilor exportate.

2.4 Romania detine inca un avantaj structural de cost (salarial) relativ la UE si la celelalte tari ECE, mai pronuntat in cazul sectorului TIC

Acum doua decenii, majoritatea tarilor ECE aveau un avantaj de cost salarial relativ la Uniunea Europeana, avantaj care s-a erodat treptat din cauza deteriorarii competitivitatii, precum am explicat in precedentele sectiuni.

Aceasta evolutie este absolut fireasca daca este judecata in contextul corectiei decalajelor initiale, al deficitului de forta de munca specializata, al convergentei salariilor, al fluxurilor de investitii straine, al transformarilor tehnologice si al orientarii catre activitati cu valoare adaugata mai ridicata. Prin urmare, cresterea costului salarial unitar nu reprezinta o fatalitate structurala pentru acele economii care au realizat o tranzitie accelerata catre competitivitatea non-cost.

Totusi, pierderea avantajului de cost ramane o provocare pentru acele tari in care companiile au mizat predonominant pe o competitivitate prin pret, nu pe inovare si pe specializare in produse cu valoare adaugata ridicata. In consecinta, presiunile salariale nu mai au corespondent in transformari structurale consistente care sa sustina cresterea productivitatii, internalizarea costurilor in crestere si mentinerea competitivitatii externe.

Pentru a stabili daca economiile ECE mai detin un avantaj de cost in prezent, am exprimat costurile salariale unitare in euro, asigurand astfel comparabilitatea la nivel european, dupa care, le-am raportat la nivelul din UE (=100). In sectorul manufacturier, costurile salariale unitare au crescut semnificativ in 2024 relativ la 2019, din cauza incetinirii dinamicii productivitatii muncii, cresterii salariilor reale si impactului socurilor inflationiste, care au influentat intr-o masura mai mare tarile ECE in perioada 2021-2023 ( Figurile 4a si 4b ). In acest context, ritmul de crestere a remunerarii orare a fost intre 30% si 70%, de peste doua ori mai ridicat decat cel al productivitatii muncii. Dintre tarile ECE analizate, numai Romania, in cazul ambelor sectoare, si Cehia, in sectorul TIC, mai detin un avantaj relativ de cost fata de media UE.

3. Dintre economiile ECE, Romania se distinge prin cea mai scazuta pondere (ajustata) a salariilor in valoarea adaugata, un decalaj si mai pronuntat observandu-se in sectorul TIC

Pentru a evalua in ce masura pierderea competitivitatii prin cost ( cresterea ULC relativ la UE si aprecierea reala a cursului de schimb ) reflecta o vulnerabilitate structurala sau, dimpotriva, o reorientare catre activitati cu valoare adaugata mai ridicata, am integrat in analiza ponderea ajustata a fortei de munca in valoarea adaugata (AWS, Adjusted wage share). Conform metodologiei Comisiei Europene ( AMECO Database ), indicatorul respectiv include nu doar remunerarea salariatilor, ci si o parte din venitul mixt, componenta a excedentului brut de exploatare, estimata in functie de contributia lucratorilor pe cont propriu.

Tendinta de crestere a AWS din tarile ECE in perioada 2006-2024 ( Tabelul 2 ) poate avea doua semnificatii distincte:

pe de o parte , semnaleaza modernizarea structurala a economiei, asociata extinderii sectoarelor cu intensitate tehnologica ridicata, cresterii calificarii fortei de munca si diminuarii rolului avantajului salarial ca principal determinant al competitivitatii; astfel, cresterea valorii adaugate permite o distributie mai favorabila a veniturilor catre factorul munca, precum in Slovenia si Cehia; pe de alta parte , indica deteriorarea competitivitatii externe atunci cand dinamica remunerarii muncii se decupleaza de castigurile reale de productivitate pe termen lung, iar transformarile tehnologice sunt lente, precum in cazul Bulgariei.

Romania se caracterizeaza prin cea mai redusa proportie din valoarea adaugata care revine muncii dintre tarile ECE, desi costul salarial unitar a inregistrat cresteri semnificative in ultimele doua decenii. In sectorul manufacturier, eficienta reala orara a muncii din 2024 era de aproximativ o treime din media UE, fiind cu 20% sub nivelul Ungariei si cu 30% sub cel al Slovaciei. In privinta costului orar, decalajul relativ la media UE este similar, insa salariul orar al unui lucrator roman este doar la jumatate din cel platit in Slovacia. Raportat la media nationala a salariilor, remunerarea orara din Romania este cea mai scazuta, reflectand persistenta unor salarii relativ reduse in mai multe ramuri ale industriei prelucratoare ( Figura 5 ).

In pofida transferurilor de tehnologie catre acest sector, transformarile structurale in privinta valorii adaugate create intern raman limitate. Predominanta unui model investitional centrat pe platforme de asamblare nu genereaza efecte de antrenare semnificative asupra furnizorilor locali . Prin urmare, economia autohtona internalizeaza doar o parte redusa a procesului productiv, ceea ce limiteaza contributia muncii la crearea valorii adaugate, si implicit, potentialul de crestere a salariilor .

Daca in privinta industriei, nivelul redus al AWS poate fi atribuit unei eficiente relativ scazute, situatia din sectorul TIC este total diferita. Lucratorii angajati detin competente avansate, iar productivitatea muncii este cu doar 20% mai redusa decat media europeana, astfel ca problema pare a fi aceea a modelului de business si a specializarii functionale in activitati mai putin inovative. Activitatea din acest sector ramane concentrata in principal pe servicii externalizate si pe segmente de executie, nu pe cele care presupun inovare tehnologica . Sectorul inregistreaza marje ridicate de profit, repatriate in mare masura catre companiile-mama, dar dispune de un spatiu limitat pentru a sustine salarii mai ridicate in absenta unui salt tehnologic si organizational care sa repozitioneze serviciile prestate local catre segmente cu valoare adaugata mai ridicata.

In concluzie, nivelul relativ redus al proportiei salariilor in valoarea adaugata produsa in Romania constituie un diagnostic al stadiului insuficient de dezvoltare al ecosistemului industrial si tehnologic intern .

Experienta altor tari ECE demonstreaza ca pierderea avantajului salariilor reduse nu reprezinta in mod obligatoriu o sursa de vulnerabilitate , ci, mai degraba, un mecanism de impulsionare a tranzitiei structurale, contribuind la evitarea unui blocaj de competitivitate.