Opinii

Romania se afla astazi intr-un punct de cotitura al evolutiei sale economice si institutionale. In 2025, dupa o perioada prelungita de deficite ridicate si politici prociclice, intrebarea centrala ramane daca, urmare a masurilor de consolidare fiscala, vom merge pe o corectie bazata pe disciplina fiscala si reforme structurale (aparat de stat suplu, eficient, digitalizat) sau vom continua cu iluzia stabilitatii obtinuta prin imprumuturi si cresteri temporare de taxe.

De prea multa vreme am vorbit despre stabilitatea politica si economica ca despre un scop in sine. Pachetele de reforme structurale si consolidare fiscala reprezinta cea mai extinsa interventie de acest tip din ultimele doua decenii. Ele ating simultan toate palierele aparatului de stat si toate segmentele societatii: de la administratia centrala si companii de stat, pana la salariati, persoane fizice autorizate, pensionari si companii.

Dar intrebarea fundamentala ramane: Romania va merge pe calea responsabilitatii si a libertatii economice sau va ramane prizoniera a consumului pe datorie si a unei stabilitati iluzorii? Aceasta este o intrebare nu doar economica, ci si politica, nu doar tehnica, ci si morala. O sa incerc sa raspund la aceasta intrebare pornind de la radiografia la zi a situatie economice si sociale, voi comenta asupra catorva vulnerabilitati si apoi voi puncta cateva solutii pe care le putem avea in vedere.

1. Radiografia la zi a situatiei economice ne arata ca avem o crestere economica fragila.

In prima jumatate a anului 2025, PIB-ul a crescut cu doar 0,3% anual, iar Comisia Nationala de Prognoza a revizuit perspectiva pentru intreg anul la 0,6%, in timp ce FMI vede o crestere de 1%. In orice scenariu, economia va performa sub potential atat in 2025, cat si in 2026. Industria are o contributie negativa marginala la crestere si perspective reduse pe termen scurt. Constructiile si agricultura raman principalele motoare, primele sustinute de investitii finantate din fonduri UE, iar cea din urma de un efect de baza favorabil. Consumul privat, motor traditional al cresterii, incetineste, ca urmare a politicilor restrictive de venituri si a presiunilor inflationiste.

Inflatia ramane ridicata si de aceea exista riscul de a scadea increderea in stabilitatea preturilor. Efectul imediat al cresterii taxelor indirecte a fost un salt al inflatiei. In august 2025, IPC (indicele preturilor de consum) anual a atins 9,9%, iar in toamna este probabila o intrare in doua cifre, pe fondul liberalizarii preturilor la energie si al majorarii accizelor. Chiar daca impactul cresterii de TVA si accizelor este temporar, presiunile salariale persistente risca sa destabilizeze anticipatiile inflationiste.

Deficitele gemene in continuare crescute sunt sub presiune si datorita vulnerabilitatii externe a Romaniei. Problemele fiscale sunt dublate de dezechilibre externe. Datoria publica a depasit pragul de 57% la jumatatea anului. Deficitul de cont curent a crescut cu 17% in primele 7 luni din 2025 si ar putea depasi chiar si 9% din PIB pana la finalul anului - nivel alarmant chiar si pentru economii emergente. Asta inseamna ca importam mult mai mult decat exportam si ca ne imprumutam constant pentru a acoperi diferenta. Aceasta combinatie de deficite "gemene" face Romania dependenta de finantare externa, amplificand riscul unei ajustari bruste.

Pe scurt, Romania are o problema structurala: creste putin, dar se imprumuta mult. Inflatia ridicata da impresia unei cereri mari, dar in realitate cererea interna slabeste. Este un paradox: avem preturi mari, dar nu din cauza unui consum exuberant, ci din cauza costurilor, a rigiditatilor si a politicilor fiscale pro ciclice.

Piata muncii da semne de slabiciune. Desi somajul ramane relativ scazut in termeni istorici, in ultimele luni rata a crescut cu 0,3%, apropiindu-se de 6%. Ingrijorator este fenomenul nepotrivirii de competente: in timp ce unele sectoare sufera de lipsa a fortei de munca, altele inregistreaza concedieri. Aceasta fragmentare reduce flexibilitatea pietei si accentueaza vulnerabilitatile pe termen mediu.

Reforma fiscala este o necesitate care implica costuri foarte mari, de unde nevoia de responsabilitate pe aplicarea masurilor. Romania a incheiat 2024 cu cel mai mare deficit bugetar din UE de 9,3% din PIB, determinat de majorarile consistente de salarii si pensii din sectorul public, pe fondul unei evolutii mai de graba stagnante a veniturilor bugetare.

Ca raspuns, au venit pachetele de consolidare fiscala, axate predominant pe cresteri de taxe: cresterea impozitelor pe veniturile din investitii si eliminarea unor scutiri de impozit pe venit care afecteaza persoanele fizice, majorarea TVA si a accizelor, extinderea bazei contributiilor sociale, cresterea impozitelor pe proprietate, continuarea aplicarii impozitului pe cifra de afaceri, majorarea impozitului suplimentar pentru institutiile de credit etc. Fara o parte din aceste masuri, deficitul si datoria publica ar fi scapat de sub control. Alte masuri insa ridica o serie de vulnerabilitati suplimentare, iar asupra unora ma voi opri in paragrafele urmatoare. In materie de politica fiscala este vitala predictibilitatea fiscala pe 5 ani, concomitent cu digitalizarea ANAF, cu proiecte majore ce trebuie finalizate pana la sfarsitul lui 2026, pentru a respecta jaloanele PNRR. Accentul este pus pe integrarea sistemelor informatice, utilizarea inteligentei artificiale, digitalizarea relatiei cu contribuabilul si eficientizarea controalelor fiscale, cu scopul de a creste colectarea si a reduce evaziunea fiscala, si aceasta este miza corecta.

De asemenea, sunt luate masuri pentru consolidarea finantelor publice si cresterea eficientei statului. Acestea vizeaza plafonarea pensiilor speciale, introducerea de criterii clare de performanta pentru consiliile de administratie din companiile de stat si schimbari in sistemul de sanatate. Este, fara indoiala, o directie necesara: Romania are nevoie de un aparat public mai suplu, de reguli transparente si de un cadru fiscal sustenabil. Totusi, aplicarea uniforma a acelorasi taieri si restructurari pentru toti aduce si un risc real: pierderea oamenilor competenti si motivati din sistemul public. Intr-un context in care administratia sufera deja de deficit de expertiza, reducerea de posturi sau diminuarea uniforma de salarii nu garanteaza eficienta - dimpotriva, poate descuraja profesionistii de valoare.

De aceea, reformele trebuie dublate de un set de politici complementare: criterii de evaluare reale, sisteme de recompensare a performantei si mecanisme de retentie pentru specialisti. Consolidarea fiscala castiga valoare doar atunci cand se imbina cu investitia in resurse umane si cu o viziune clara asupra calitatii serviciilor publice.

In plus, credibilitatea politicii macroeconomice este cruciala: daca publicul si pietele percep masurile ca incoerente sau insuficiente, Romania risca o crestere a primei de risc si, implicit, a costurilor de finantare.

2. Exista masuri care vulnerabilizeaza potentialul Romaniei si ele ar trebui regandite. In continuare ma voi opri asupra catorva astfel de masuri problematice.

2.1 Impozitarea prezumtiva si confiscatorie

Cand vorbim de recastigarea increderii in a continua investitii pe piata romaneasca, as puncta cateva masuri care ne vulnerabilizeaza. Companiile, indiferent daca sunt membre ale unui grup multinational sau antreprenorial local, nu inteleg conceptul din spatele unor masuri adoptate recent care se concentreaza pe taxare prezumtiva si confiscatorie: impozitarea cifrei de afaceri, celebra "taxa pe afiliati" (in ciuda afirmatiilor autoritatilor, nicio tara nu aplica asa ceva), celebra "taxa pe stalp" (sau impozitarea constructiilor speciale). La inceputul epocii moderne, in perioada asa numitei "taxe pe ferestre", autoritatea statala a descoperit o metoda "geniala" de a strange bani: a inceput sa taxeze numarul de ferestre. Simplu de numarat, imposibil de ascuns. Doar ca oamenii, ingeniosi cum sunt, nu au platit. Au zidit ferestrele. Asa au aparut cladirile intunecate, insalubre, casele sufocate de propria lor lipsa de lumina. Statul si-a incasat impozitele, chiar daca mai mici decat s-ar fi asteptat, dar societatea a platit cu sanatatea si cu derapaje arhitectonice. Si totusi, in Romania secolului XXI, aceeasi logica bizara revine: taxam cifrele simple, nu valoarea. Taxam cifra de afaceri, chiar daca firma e pe pierdere. Taxam cheltuieli discriminatoriu, chiar daca stim ca vor urma litigii din care statul va pierde mai mult decat va colecta. Taxam constructiile speciale, chiar daca ele aduc dezvoltare. O taxa pe ferestre n-a luminat niciodata o casa. O taxa pe investitii sau pe cifra de afaceri nu va lumina niciodata o economie.

Pentru a avea o politica fiscala sustenabila, trebuie sa lasam lumina sa intre - adica sa facem o fiscalitate simpla, predictibila si prietenoasa cu investitiile. Si pentru asta este necesara eliminarea acestor impozite care, deja empiric, nu si-au demonstrat nici macar eficienta si nici eficacitatea in materie de asezare si colectare.

2.2 Pensiile private: intre libertate pe termen scurt si pretul saraciei pe termen lung

In contextul unui deficit major al bugetului de asigurari sociale, recentele discutii pe tema propunerii legislative referitoare la functionarea Pilonului II de pensii, s-au purtat in jurul retragerii integrale imediate a sumelor din Pilonul II versus plata in transe lunare, asa cum este cuprinsa in proiectul de lege. Totusi, rolul fundamental al unui sistem de pensii este de a oferi protectie impotriva saraciei la batranete. Sunt doua aspecte extrem de importante care tin de responsabilitatea acestei masuri.

Prima problema este lichiditatea. Daca mii de oameni cer simultan banii, administratorii trebuie sa vanda activele in care au investit contributiile. Piata de capital din Romania nu are capacitatea sa absoarba pe termen scurt volume atat de mari. Iar cea mai mare parte a banilor nu sunt in actiuni, ci in titluri de stat. Cu alte cuvinte, statul insusi pune in pericol sursa de finantare, impingand costurile datoriei in sus.

A doua problema din perspectiva pensiilor se refera la riscul de longevitate. Daca resursele acumulate in Pilonul II sunt cheltuite rapid, in timp ce speranta de viata postpensionare este in crestere, revenim la dependenta totala a pensionarilor de Pilonul I, adica exact sistemul public suprasolicitat si dezechilibrat. Plata integrala anuleaza functia de siguranta a Pilonului II, al carui rol in contextul demografic actual ar trebui sa fie mai degraba consolidat si extins in timp. Pozitia Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) este clara aici: doar pensia viagera sau plata pe perioada determinata sunt solutii sustenabile. Exceptiile - retrageri mici sau boli terminale - sunt de bun-simt si deja prevazute.

Reforma pensiilor trebuie sa fie despre sustenabilitate si protectie sociala, nu despre masuri pe termen scurt. Imaginea de ansamblu a Romaniei urmeaza o traiectorie descendenta din punct de vedere demografic. Populatia rezidenta era de 19 milioane in 2025 si este proiectata sa scada sub 17 milioane pana in 2050. Structura de varsta reflecta imbatranirea accelerata: peste 20% dintre rezidenti au peste 65 de ani, in timp ce tinerii sub 15 ani reprezinta doar 15,6%. In acest context, o batranete decenta se construieste cu reguli clare si responsabile. In contextul actual al situatiei sistemului de pensii in Romania ar fi bine sa nu confundam iluzia de libertate cu retragerea integrala a banilor din Pilonul II, si sa constientizam ca adevarata libertate la batranete vine din siguranta unui venit lunar garantat pe viata.

3. Cateva solutii pe care putem miza

Momentumul economic al Romaniei s-a diminuat considerabil. Economia se confrunta cu dificultati generate de masurile de consolidare fiscala si de cererea externa slaba. Industria nu reuseste sa sustina economia, in timp ce constructiile si agricultura vor compensa doar partial. Prognozele institutiilor internationale si nationale indica o economie aflata in minora decelerare, cu riscuri ridicate pe termen scurt din cauza consolidarii fiscale si a cererii externe slabe.

Desi traiectoria de crestere este asteptata sa ramana sub potential atat in 2025, cat si in 2026, constransa de ajustarile fiscale necesare si de incertitudinile comertului global, totusi sunt cateva solutii pe care putem miza.

3.1 Atragerea de Investitii Straine Directe (ISD) orientate spre reinvestire locala, transfer tehnologic si cresterea productivitatii

ISD-urile au reprezentat, in ultimii 30 de ani, unul dintre principalele motoare de modernizare a economiei romanesti. Acesti actori economici sunt puternic integrati in mediul de afaceri romanesc, iar impactul lor depaseste cu mult granitele propriilor operatiuni. Contributia lor se resimte transversal in economie, generand valoare pe multiple planuri: asigura un numar semnificativ de locuri de munca, oferind salarii competitive si oportunitati de dezvoltare profesionala; sustin bugetul de stat prin taxe si contributii consistente; incurajeaza dezvoltarea lanturilor locale de aprovizionare; stimuleaza consumul intern si contribuie la sustenabilitatea sistemului public de pensii; totodata, prin activitatea lor, contribuie indirect la finantarea serviciilor publice esentiale si sporesc competitivitatea Romaniei pe pietele internationale.

Totusi, analiza fluxurilor de intrari si iesiri de ISD releva o schimbare semnificativa: daca in perioada 1995-2008 Romania era un magnet pentru capital nou, dupa 2010 tendinta s-a inversat, cu o scadere a atragerii de capital nou. Intre 2015 si 2023, conform datelor BNR, 53% din investitiile straine directe in Romania au provenit din profituri reinvestite, insumand 28 miliarde euro, aceasta suma fiind aproape echivalenta cu alocarea totala de fonduri europene din PNRR. Totodata, reinvestirea profiturilor in Romania este in linie cu media OCDE, ceea ce reflecta o abordare sustenabila si pe termen lung din partea acestor companii.

Este necesar sa avem o perspectiva de ansamblu: Romania se afla intr-o competitie cu celelalte tari din regiune pentru atragerea de ISD. Comparativ cu alte economii din Europa Centrala si de Est, Romania are cel mai mic stoc ISD atras, raportat la populatie si la PIB - fata de Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehia sau Croatia, conform analizelor Consiliului Investitorilor Straini. Acest decalaj reprezinta si un potential semnificativ de recuperare, care, odata redus, ar putea impulsiona cresterea economica prin investitii private si ar diminua presiunea asupra bugetului de stat prin generarea unor venituri fiscale suplimentare. Mai putine investitii atrase inseamna o crestere economica viitoare mai redusa, mai putine contributii la bugetul de stat, o economie mai putin competitiva si un nivel de trai mai scazut. Romania are nevoie ca ISD sa ramana binevenite, dar orientate spre reinvestire locala, transfer tehnologic si cresterea productivitatii.

Cresterea capitalului social subscris si a influxurilor de ISD necesita o strategie activa si institutionala de atragere a investitiilor, alaturi de o promovare eficienta a Romaniei ca destinatie pentru proiecte de tip greenfield si brownfield. In paralel, trebuie consolidata piata de capital si regandit conceptul de parteneriat public-privat (PPP), in special in domenii strategice precum infrastructura rutiera, energia, apararea, sanatatea si agricultura.

3.2. Mobilizarea capitalului privat intern

Spre deosebire de perioada precriza (2008), cand bancile depindeau masiv de finantarea de la bancile-mama, acum modelul este bazat pe atragerea de depozite din sectorul real - adica economiile populatiei si ale companiilor, ceea ce face sistemul mai rezilient la socuri externe. Potrivit Raportului BNR asupra stabilitatii financiare din iunie 2025, depozitele totale la martie 2025 se ridicau la aproximativ 147 mld. euro, dintre care 85,4% proveneau din sectorul real. 50,4% din depozitele sectorului real sunt la vedere, deci foarte lichide. In acelasi timp, raportul credite/depozite pentru populatie si societati nefinanciare este de 62,9%, mult subunitar. Deci, populatia si firmele economisesc mai mult decat se imprumuta. In loc sa fie dependenti de credite, au acumulat un excedent financiar. Si totusi, realitatea este paradoxala: economia stagneaza, investitiile private sunt slabe, iar statul se imprumuta masiv. Resurse interne exista, dar nu sunt puse la lucru.

De ce? Pentru ca populatia si firmele tin o mare parte din bani in depozite la vedere, cu randamente mici preferand flexibilitatea si lichiditatea, chiar daca pierd bani real din cauza inflatiei. Cauzele acestui comportament sunt multiple: lipsa de predictibilitate fiscala, piata de capital este firava, ultimul loc in UE in materie de educatie financiara. Rezultatul: Romania are bani blocati in depozite, dar in acelasi timp inregistreaza deficite record.

Vestea buna este ca exista resurse interne semnificative care ar putea finanta noi investitii. Pentru ca aceste resurse sa fie activate, Romania are nevoie de:

￢ un cadru fiscal stabil, astfel incat persoanele fizice si firmele sa nu se teama ca banii investiti azi vor fi taxati maine prin ordonanta de urgenta;

￢ o piata de capital si obligatiuni municipale functionale, care sa devina alternative reale la depozite;

￢ fonduri de pensii si investitii private sustenabile.

Romania nu duce lipsa de bani, ci de mecanisme prin care acestia sa fie transformati din depozite pasive in investitii productive.

3.3 Mecanisme de corectie bugetara automate si independente in caz de derapaje bugetare

Romania se afla intr-o faza critica a consolidarii fiscale, cu deficite bugetare ridicate si datorie publica in crestere.

Potrivit raportului recent emis de FMI "IMF Fiscal Rules Dataset 2025", din peste 120 de tari care au reguli fiscale, doar sase aplica mecanisme robuste de corectie pre-emptiva: Armenia, Costa Rica, Cipru, Cehia, Polonia si Slovacia (Alonso et al., 2025). Aceste state au introdus reguli automate prin care cheltuielile si deficitele sunt ajustate imediat ce datoria sau dezechilibrele depasesc praguri critice. Exemplele sunt relevante: in Costa Rica, cresterea cheltuielilor este plafonata in functie de media PIB-ului din ultimii patru ani, iar daca datoria publica depaseste 60% din PIB, regula limiteaza inclusiv indexarea pensiilor si salariilor publice. In Polonia, regula de stabilizare a cheltuielilor (SER) leaga cresterea acestora de un algoritm fix si prevede corectii mai dure atunci cand datoria trece de anumite praguri.

Prin comparatie, Romania, care are deja o Lege a responsabilitatii fiscal-bugetare, problema nu este lipsa cadrului legislativ, ci slabiciunea mecanismelor de corectie si utilizarea frecventa a derogarilor. Adaptarea ar insemna, corectii mai dure daca deficitul sau datoria depasesc pragurile prestabilite in lege.

Astfel, Romania ar putea transforma procesul de consolidare fiscala dintr-un exercitiu ad-hoc intr-un cadru predictibil, transparent si credibil, reducand costurile de finantare si intarind increderea investitorilor.

3.4 Atragerea de fonduri europene

Un domeniu esential este cel al investitiilor dual-use - tehnologii si infrastructuri care servesc atat nevoi civile, cat si militare. In contextul razboiului din Ucraina si al cerintelor NATO pentru alocarea a 5% din PIB pentru aparare, Romania poate valorifica fondurile europene si mecanismul SAFE pentru:

￢ productia de echipamente cu utilizare duala - sateliti, drone, sisteme de comunicatii, logistica securizata.

￢ infrastructuri critice - retele energetice reziliente si securizate cibernetic, utile atat pentru economie, cat si pentru aparare.

￢ parteneriate civile-militare - centre de inovare unde universitati si firme private colaboreaza cu Ministerul Apararii Nationale pentru tehnologii aplicabile si in mediul civil (de la robotica pana la inteligenta artificiala).

Astfel, investitiile in aparare nu mai sunt percepute doar ca o cheltuiala, ci ca motor de inovare si competitivitate economica.

Consolidarea fiscala trebuie completata de absorbtia inteligenta a fondurilor europene, PNRR si SAFE, cu prioritizare a proiectelor realizabile si orientarea capitalului catre investitii strategice. Romania are sansa sa treaca de la decelerare la dezvoltare - daca pune banii la lucru cu viziune si disciplina.

Concluzie

Asadar privind spre orizontul urmatorului deceniu putem sa raspundem la intrebarea cu care am inceput acest articol. Mergem pe iluzia stabilitatii false, construita pe deficite, pe consum pe datorie si pe promisiuni, care nu pot fi onorate? Sau alegem responsabilitatea - disciplina fiscala, libertatea economica, investitiile productive, un sistem de pensii sustenabil si o piata functionala, care recompenseaza munca si inovatia?

Fara libertate economica, libertatea politica se transforma intr-o competitie de slogane. Fara responsabilitate, stabilitatea este doar o vorba goala. Fara reforme, cresterea ramane un miraj care dispare la primul soc extern.

Cred ca punctul de cotitura in care suntem ne da sansa sa lasam iluziile deoparte si sa ne dorim un viitor in care piata, munca si responsabilitatea sa fie temelia prosperitatii. Romania are nevoie de o stabilitate reala, de o economie libera si de un stat responsabil. Si aceasta trebuie sa fie alegerea Romaniei.

Ramona Jurubita este country managing partner, KPMG in Romania si Moldova, deputy chair, KPMG in CEE