Opinii

Pe zi ce trece situatia din Orientul Mijlociu devine tot mai complicata si de unde americanii erau vazuti sambata ca niste eroi ai rezolvarii prin operatiuni blitzkrieg a dictaturilor lumii, acum multi se intreaba daca au stiut intr-adevar in ce se baga cand au starnit viesparul.

Desi in prima faza iranienii au parut descumpaniti si ferocitatea loviturilor americano-israeliene i-a pus la pamant in prima zi, s-a dovedit ulterior ca nu intamplator persii, stramosii lor, au inventat sahul. Lovind in statele din Emiratele Arabe Unite, in Dubai si Doha, sub pretextul retalierii fata de fortele americane, au provocat haos in locurile iconice ale noilor puteri din Golf: malluri, aeroporturi si rafinarii.

Care poate fi miza lor? Poate fi aceea de a provoca o fisura pe termen lung in alianta istorica a statelor arabe cu Statele Unite? Se pot gandi ca populatia din aceste state va fi la un moment dat nemultumita de leadershipul actual si il va rasturna? Foarte greu de crezut, spun cunoscatorii zonei, care pun toata prosperitatea si forta economica pe care au capatat-o aceste tari, Dubai, Qatar, Arabia Saudita in ultimele 3-4 decenii tocmai pe baza aliantei securitate contra petrol si gaze cu americanii.

Un lucru este cert. Doua zone/tari au venit ca o furtuna pe scena economiei mondiale in ultimele cinci decenii: China si tarile din Golf. China avea 1% din PIB-ul lumii in 1980 iar acum are 17%, in timp ce inainte de crizele petrolului din anii '70 arabii erau inca in corturi si Dubaiul de astazi era desert.

Nu se poate ignora evolutia economica divergenta dintre Iran si tarile arabe din ultimele decade, in conditiile in care si Iran si Arabia Saudita stau fiecare pe rezerve de sute de miliarde de barili de petrol si mii de miliarde de metri cubi de gaz.

Iran are rezerve de circa 200 miliarde de barili de petrol, fiind pe locul trei in lume, iar Arabia Saudita are rezerve de aproape 300 miliarde de barili, in schimb Iranul are rezerve de 32.000 mld. mc de gaze, fata de 7.000 de mld. mc Arabia Saudita. Pentru comparatie, Romania consuma anual 10 mld. mc de gaze si este fericita ca a gasit in Marea Neagra un zacamant de 200 mld. mc in zacamantul Neptun Deep.

De fapt, Iran, Irak, Arabia Saudita, Kuweit si Venezuela au fost tarile membre fondatoare ale OPEC - Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol, care pe valul anti-colonialist al miscarilor de eliberare nationala s-au aliat in 1960 pentru a-si coordona productia si pentru a prelua controlul asupra propriilor resurse naturale in fata influentei "Celor sapte surori" - cele mai mari companii petroliere de la acel moment, care in diverse formule s-au transformat astazi in BP, Chevron sau ExxonMobil.

Arabia Saudita si Kuweit, care au batut palma cu americanii, sunt astazi "pe luna" din punct de vedere al PIB/capita si al nivelului de trai, in timp ce Irak, Iran si Venezuela au ramas in urma. Intamplator sau nu, in ultimii 25 de ani toate aceste trei tari au fost atacate in mod direct de trupele americane, ultimele doua chiar in 2026.

Intre cele doua tarmuri ale stramtorii Urmuz care inchide Golful Persic sunt 50 kilometri in punctul cel mai stramt, si este posibil ca zgarie norii din Dubai sa fie vizibili de pe partea iraniana. Oare iranienii de rand nu se intreaba - cum de "verii" nostri islamisti suniti de peste mare au ajuns la etajul 56 cat are Burj Al Arab?

In 1960, Iranul si Arabia Saudita aveau fiecare un PIB per capita de sub 200 dolari pentru ca astazi Iranul sa fie la 5.000 dolari iar Arabia Saudita sa fie la 35.000 dolari, de sapte ori mai mare.

Iar bogatia trebuie protejata. Toti se intreaba acum cand se vor termina stocurile de rachete si drone de partea iraniana sau de interceptoare de partea statelor arabe. Problema este ca stocurile cu ura nu se termina prea repede. De aceea, un viitor in care si Iranul sa devina un fel de Irak, o tara in degringolada, nu le surade deloc emirilor din Golf. In aceste zile/saptamani se joaca mentinerea unui echilibru zonal a carui rupere va costa atat de mult ca poate trimite unde de soc foarte greu de absorbit la nivel global.

Speranta este ca poporul iranian sa fie convins ca merita sa lupte pentru un viitor pe care il vad ca prezent in tarile din Golf, in Emirate si Arabia Saudita. Dar cine poate asigura acest parcurs Iranului si cat de posibil este pentru tara de aproape 100 milioane de locuitori sa ajunga la nivelul la care sunt astazi tarile din Golf, mult mai putin populate? Greu de spus.

Deocamdata iranienii arata, atacand inclusiv Ciprul si Turcia, ca vor sa internationalizeze cat mai mult conflictul. Ce pot obtine? Nu se poate considera ca mizeaza pe efectul distructiv al rachetelor cat pe cel moral, de disuasiune si pe efectul de haos global prin care, indirect, sa produca presiuni asupra SUA din partea aliatilor - sauditi sau europeni.

Deja, prin vocea presedintelui Frantei Emanuel Macron care a propus un fel de "scut nuclear european" se intelege in planul doi mesajul trimis catre americani: treaba voastra ce faceti acolo, nu ne-ati intrebat, noi lucram la propriul nostru scut daca nu o sa va iasa treaba in Iran. Iar catre iranieni: nu noi v-am atacat.

Pentru liderii europeni, punerea in dificultate a lui Donald Trump care le-a dat lectii non-stop de cand a preluat puterea este prima situatie in care pot avea un cuvant de spus, pentru ca pana la urma trebuie sa treci prin Europa ca sa ajungi din America in Orientul Mijlociu. Plus legaturile istorice europene stranse cu statele din zona. Asta ca o consolare macar in fata celui de-al doilea soc energetic de dupa cel din 2022, dupa razboiul din Ucraina.

Per total, situatia este foarte complicata. Americanii pare ca s-au incurcat in propriile decizii. Cateodata indrazneala te poate costa daca nu ai un plan bun. Chinezii si rusii abia asteapta un pas gresit. Chiar daca sensul este corect, de data aceasta jocul este pe muchie.