![]() |
18.07.2025, 16:20 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
¬ Din primii 30 de producatori de lactate, doi sunt listati pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti si unu are in actionariat si un fond de investitii. Restul fie au in spate companii multinationale, fie antreprenori romani sau straini ¬ Liderul de astazi al pietei, Albalact, a ajuns din pozitia de jucator regional pe primul loc in piata avand in spate antreprenorul - Raul Ciurtin -, fondul de investitii - RC2 - si totodata fiind listat la Bursa de Valori Bucuresti ¬ Poate urma Artesana drumul parcurs de Albalact? Dezvoltarea brandului de lactate Artesana cu ajutorul unui fond de investitii - ROCA Investment - si atragerea unui nou fond - Booster Capital - odata cu terminarea unui ciclu investitional si tranzactiile din ultimii ani in care au fost implicate companii romanesti si grupuri internationale atrag dupa sine intrebarea fireasca pentru multi producatori: daca vreau sa cresc, ce tip de investitor sa atrag in actionariat? In acest context, ZF a analizat evolutia mai multor producatori din domeniul lactatelor care au facut schimbari in actionariat, au atras un fond de investitii, au mers pe bursa sau au atras un grup international care sa preia tot businessul. Cel mai bun exemplu din industria lactatelor este Albalact, care a ajuns lider pe piata lactatelor, avand in spate pe deoparte antreprenorul, Raul Ciurtin, fondul de investitii - RC2 - si totodata fiind listat la Bursa de Valori Bucuresti. Fondul de investitii a stat zece ani in compania care a devenit liderul pietei de lactate, iar participatia fondului RC2 pe care il conduce de la Londra a crescut de la 5% la 25% in acest interval. "Albalact este un exemplu ca un jucator local poate fi la fel de puternic ca o multinationala, dar este si o demonstratie ca o firma de private equity si un antreprenor pot convietui, se pot ajuta reciproc", spunea in 2016 Ion Florescu, cel care a fondat in 2005 compania de investitii Reconstruction Capital II Ltd (RC2). Familia Florescu detinea la acea vreme 49% din RC2, iar fondul de investitii controla 25,4% din Albalact Alba Iulia, companie care in 2016 urma sa fie preluata de gigantul francez Lactalis. In martie 2006 pe piata Rasdaq aparea prima raportare privind detinerea RC2 la Albalact care trecuse de pragul de 5%, iar la finalul aceluiasi an fondul ajungea la 16%. RC2 a stat practic zece ani in actionariatul Albalact, iar Ion Florescu spunea pentru ZF la acea vreme ca rabdarea si perseverenta sunt "ingrediente" care au dus Albalact la nivelul de astazi.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
19.07.2025, 00:07