Diplomația română și Marea Unire

Pentru a explica situaţia şi revendicările României şi a asigura continuitatea acţiunii începute în 1916, Take Ionescu şi un grup de personalităţi politice, culturale şi ştiinţifice au părăsit ţara, plecând în Occident (Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi Italia), unde au desfăşurat o intensă activitate în vederea câştigării sprijinului elitelor politice şi al opiniei publice.

În Italia s-a constituit Legiunea Voluntarilor Români din Italia, reprezentând un corp de voluntari de naționalitate română proveniți din rândurile prizonierilor de război austro-ungari aflați pe teritoriul statului italian. Eforturile diplomatice și politice pentru înființarea Legiunii – parte a unui efort complex de formare a unor asemenea unități în principalele țări beligerante - au durat aproape doi ani și au început din iulie 1916.

În 1917, o delegaţie condusă de transilvăneanul Vasile Lucaciu a plecat în Statele Unite ale Americii şi a fost primită de secretarul de stat Robert Lansing, care a exprimat „toate simpatiile Statelor Unite ale Americii pentru România, apreciindu-i meritele nepieritoare faţă de cauza libertăţii şi a drepturilor popoarelor”. La Washington, din iniţiativa lui Vasile Stoica, s-a constituit Liga Socială Română, iar la Paris a luat fiinţă Consiliul Naţional al Unităţii Române (numit și Comitetul Național Român), condus de Take Ionescu, preşedinte, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Constantin Angelescu şi Ioan Th. Florescu, vicepreşedinţi.

Guvernele american, britanic, francez şi italian au recunoscut oficial Comitetul Național Român de la Paris. În două mari congrese, la Roma şi la New York, reprezentanţii naţionalităţilor din Imperiul Austro-Ungar au cerut recunoaşterea dreptului lor la autodeterminare, pentru constituirea în state independente sau reunirea la statele naţionale deja existente.

Comitetul Național Român de la Paris reunea trei misiuni: o misiune parlamentară prezidată de Toma Stelian; o misiune universitară, în fruntea căreia se găseau profesorii Nicolae Titulescu, George G. Mironescu, Ermil Pangrati; o misiune a românilor din Transilvania, prezidată de preotul Vasile Lucaci. Organul oficial al acestui Comitet era jurnalul La Roumanie, fondat de Pavel Brătășanu și condus de Constantin Banu, Constantin Mille și Emil D. Fagure. Din Comitetul de la Paris mai făceau parte personalități precum: Traian Vuia, Octavian Goga, Nicolae Petrescu-Comnen, Ioan C. Cantacuzino și alții. Rolul membrilor lui era acela de a milita în fața opiniei publice internaționale pentru dreptul poporului român la unitate națională.