Diplomația română și Marea Unire

Reintrarea României în conflict și încheierea Primul Război Mondial

Memoriul refugiaților și prizonierilor ardeleni și bucovineni de înrolare în Armata română (III)

Radiograma lui Victor Antonescu, trimisul României la Paris, privind poziţia Franţei faţă de recunoaşterea cobeligeranței (I)

Radiograma lui Victor Antonescu, trimisul României la Paris, privind poziţia Franţei faţă de recunoaşterea cobeligeranței (II)

Radiograma lui Victor Antonescu, trimisul României la Paris, privind poziţia Franţei faţă de recunoaşterea cobeligeranței (III)

Colonelul canadian Joseph Boyle pe frontul românesc

Mesajul SUA de susținere a României (I)

Mesajul SUA de susținere a României (II)

Memoriul refugiaților și prizonierilor ardeleni și bucovineni de înrolare în Armata română (I)

Memoriul refugiaților și prizonierilor ardeleni și bucovineni de înrolare în Armata română (II)

Puterile Antantei nu au fost de acord cu încheierea Păcii de la Bucureşti. Deşi recunoşteau situaţia tragică a României, ele vedeau în această pace o încălcare a Tratatului de alianţă din 1916. Tratatul de la Bucureşti nu a fost ratificat de Regele Ferdinand, care a amânat această decizie în aşteptarea schimbării situației militare pe frontul de vest, ca urmare a intrării în război Statelor Unite.

Efortul de război, cu toate consecinţele sale economice şi sociale, a erodat echilibrul social și structurile statale ale Rusiei şi Puterilor Centrale. A început astfel un proces de disoluție accentuată a Imperiului rus şi a monarhiei austro-ungare.

Cele „14 puncte” enunţate de preşedintele SUA, Woodrow Wilson, includeau şi dreptul naţiunilor la autodeterminare, drept recunoscut inițial naţionalităţilor din Rusia şi de puterea sovietică. În acest context, și în Basarabia s-a manifestat acesst curent, iniţial de emancipare naţională, apoi de unitate cu România. Confruntate cu anarhia care pusese stăpânire pe Basarabia, ca urmare a retragerii din România a armatei ruse, şi de acţiunile unei minorităţi bolşevice violente, hotărâtă să instaureze regimul sovietic în Basarabia, trupele române au intrat pe teritoriul dintre Prut şi Nistru pentru a păzi depozitele de materiale ale armatei române, aflate acolo din perioada alianţei româno-ruse. Dezarmarea unităţilor militare ruse, contaminate de bolşevism şi prezenţa militară românească în Basarabia s-au aflat la originea deciziei guvernului sovietic de a rupe relaţiile diplomatice cu România, de a confisca „tezaurul”, evacuat la Moscova în 1916-1917 şi de a expulza personalul Legaţiei României de la Petrograd. În aceste condiții, după proclamarea autonomiei, apoi a independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918.

În octombrie 1918, trupele Puterilor Centrale încep retragerea din România. Mobilizată pentru a doua oară, armata română trece din nou Carpaţii, primită cu mare bucurie, dar se opreşte provizoriu pe linia de la izvorul Mureşului, pentru ca transilvănenii să hotărască singuri viitorul, în deplină libertate.

După ofensiva încununată cu succes de la Salonic, care a avut ca rezultat scoaterea din război a Bulgariei, România a reintrat în război pe 10 noiembrie 1918, cu doar o zi mai înainte ca războiul să se încheie în vest, în timp ce la Belgrad se negocia încă o anexă a Armistițiului privitoare la Ungaria. De altfel, operațiunile militare vor continua până în 1919.

Legal disclaimer:

Diplomația română și Marea Unire – secțiune realizată de Ministerul Afacerilor Externe – Arhivele Diplomatice, pe baza unor materiale selectate din volumul O istorie ilustrată a diplomației românești (1862-1947), de Dinu Giurescu, Rudolf Dinu, Laurențiu Constantiniu, Monitorul Oficial, București, 2011.

Documentele de arhivă și fotografiile provin în principal din fondurile Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe (AMAE), precum și ale altor instituții partenere: Arhivele Naționale ale României (SANIC), Biblioteca Academiei Române (BAR), Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și Muzeul Național Cotroceni (MNC).