Diplomația română și Marea Unire

Unirea Bucovinei cu România

Notificarea trimisă de Consiliului Naţional Român al Bucovinei către MAE român, referitoare la unirea Bucovinei cu România (I)

Primul număr al publicaţiei Glasul Bucovinei în care s-a publicat programul unioniştilor

Notificarea trimisă de Consiliului Naţional Român al Bucovinei către MAE român, referitoare la unirea Bucovinei cu România (II)

Iancu Flondor

Notificarea trimisă de Consiliului Naţional Român al Bucovinei către MAE român, referitoare la unirea Bucovinei cu România (I)

Declaraţia Consiliului Naţional al germanilor din Bucovina, prin care îşi exprimă adeziunea la hotărârea românilor pentru unire

Decret regal de promulgare a unirii Bucovinei cu România

Memoriul polonezilor din Bucovina, prin care îşi exprimă adeziunea la hotărârea românilor pentru unire

Harta etnografică a Bucovinei

Unirea Bucovinei cu România s-a desfășurat în condițiile disoluției instituțiilor statului austriac. O mare adunare a românilor originari din Austro-Ungaria s-a desfășurat în 6/19 octombrie 1918 la Iași, respingând soluția de federalizare a imperiului și cerând autodeterminarea. La puțin timp, a apărut primul număr din publicația "Glasul Bucovinei", având ca editorial textul "Ce vrem", asumat de către savantul Sextil Pușcariu, articol care era extrem de mobilizator pentru românii din Bucovina și Transilvania, în sensul luptei naționale.

Astfel, s-a hotărât convocarea în 14/27 octombrie 1918, la Cernăuți, a unei adunări naționale a românilor din Bucovina. Cu acest prilej s-a adoptat o moțiune care declara întrunirea drept adunare constituantă și s-a decis formarea unui Consiliu Național Român compus din 50 de membri, în frunte cu un Comitet Executiv, condus de Iancu Flondor.

În contextul tulburărilor sociale din Ucraina și Rusia, Consiliul Național Român de la Cernăuți a solicitat Guvernului de la Iași un sprijin militar pentru asigurarea securității oamenilor și instituțiilor, ceea ce s-a și întâmplat în 11/24 noiembrie, când Divizia a 8-a, aflată sub comanda generalului Iacob Zadik, a intrat in provincie și a restabilit ordinea.

Această stare de ordine și securitate generală pentru populație a făcut posibilă constituirea, în 15/28 noiembrie 1918, la Palatul Mitropolitan din Cernăuți, a Congresului General al Bucovinei. Organizat la inițiativa liderilor politici români, la Congres au participat 74 de delegați ai Consiliului Național Român, 13 delegați ai comunelor ucrainene, 7 ai populației germane și 6 ai populației poloneze. Au fost prezenți, în calitate de observatori fără drept de vot, reprezentanții Basarabiei, precum și ai Transilvaniei. Adunarea a adoptat în unanimitate Declarația de Unire cu România, prezentată de către Iancu Flondor, prin care se proclama "unirea necondiționată și pentru vecie" a Bucovinei cu Regatul României.

Imediat au fost expediate telegrame statelor Antantei, prin care se făcea cunoscută hotărârea Congresului de unire cu Romania, iar o delegație de bucovineni, condusă de Iancu Flondor, s-a deplasat la Iași, pentru a-i înmâna regelui Ferdinand Actul de Unire. În consecință, la 19 decembrie 1918/ 11 ianuarie 1919, a fost publicat Decretul-Lege, semnat de Regele Ferdinand și de prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, privind recunoașterea unirii Bucovinei cu România. Reprezentații celorlalte populații din provincie au recunoscut apoi și ei unirea Bucovinei cu România.

Legal disclaimer:

Diplomația română și Marea Unire – secțiune realizată de Ministerul Afacerilor Externe – Arhivele Diplomatice, pe baza unor materiale selectate din volumul O istorie ilustrată a diplomației românești (1862-1947), de Dinu Giurescu, Rudolf Dinu, Laurențiu Constantiniu, Monitorul Oficial, București, 2011.

Documentele de arhivă și fotografiile provin în principal din fondurile Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe (AMAE), precum și ale altor instituții partenere: Arhivele Naționale ale României (SANIC), Biblioteca Academiei Române (BAR), Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și Muzeul Național Cotroceni (MNC).