Diplomația română și Marea Unire

Intrarea României în Primul Război Mondial

Convenția militară a României cu Antanta prin care se reglementa intrarea României în Primul Război Mondial (III)

Convenția militară a României cu Antanta prin care se reglementa intrarea României în Primul Război Mondial (I)

Convenția militară a României cu Antanta prin care se reglementa intrarea României în Primul Război Mondial (II)

Tratatul de alianță a României cu Antanta prin care se reglementa intrarea României în Primul Război Mondial (I)

Tratatul de alianță a României cu Antanta prin care se reglementa intrarea României în Primul Război Mondial (II)

Tratatul de alianță a României cu Antanta prin care se reglementa intrarea României în Primul Război Mondial (III)

Declarația de război împotriva Austro-Ungariei

Harta etnografică a Austro-Ungariei și României

Edgar Mavrocordat reprezentantul României la Viena

Trupele românești se îndreaptă spre trecătorile Carpaților

Proclamația Regelui Ferdinand către Armata Română

Trupele românești se îndreaptă spre trecătorile Carpaților

După decesul Regelui Carol I și proclamarea noului Rege Ferdinand I, prim ministrul Ion I.C. Brătianu a avut probabil cel mai important rol în luarea deciziilor politice, inclusiv în domeniul politicii externe. De altfel, în cei doi ani de neutralitate, premierul liberal a controlat personal și activitatea Ministerului Afacerilor Străine, îndeplinind în același timp și funcția de ministru de război. După intrarea în război, Ion I.C. Brătianu și‐a asumat de drept și conducerea diplomației românești, din 8 decembrie 1916 până la 26 ianuarie 1918.

În cei doi ani de neutralitate, politicianul liberal a negociat direct intrarea României în război cu reprezentanții diplomatici ai Antantei, încercând să obțină cele mai bune condiții posibile. Astfel, Ion I.C. Brătianu a semnat Convenția Politică și Convenția Militară cu reprezentanții diplomatici ai Franței, Rusiei, Marii Britanii, Italiei, la 4/17 august 1916, aceste tratate reglementând condițiile colaborării militare, garantarea integrității teritoriale a României și recunoașterea drepturilor asupra teritoriilor din Austro‐Ungaria locuite de români.

Cu o săptămână înainte de intrarea României în război, Ion I.C. Brătianu i-a spus fiului său, Gheorghe, viitorul istoric: „Nu ştiu cum se va desfăşura războiul, putem fi învingători, putem avea soarta Serbiei, dar vom fi confirmat, în mod imprescriptibil, drepturile noastre asupra pământului nostru. [...] Momentul de faţă e hotărâtor. Dacă se încheie pacea fără noi, vom fi zdrobiţi ... Trebuie să vază lumea ce voim şi pentru ce voim” .

Intrarea României în Primul Război Mondial a fost decisă în final în Consiliul de Coroană, din 4/27 august 1916. Petre P. Carp, filo-german convins, a vorbit despre refuzul Rusiei victorioase de a accepta în România o dinastie Hohenzollern şi că, prin urmare, era şi în interesul dinastiei să sprijine intrarea României în război, alături de Puterile Centrale. Regele Ferdinand a răspuns subliniind că interesele ţării şi ale dinastiei erau identice: „Dinastia va urma soarta ţării, învingătoare sau învinsă cu ea. Deoarece, mai presus de toate, să ştiţi, domnule Carp, că dinastia mea este română. Rău aţi făcut când aţi numit-o străină, germană. Nu, e românească!”.

În aceeași zi, reprezentantul diplomatic al României la Viena, Edgar Mavrocordat, a înaintat declarația de război a guvernului român, operațiunile militare începând chiar în acea noapte, prin pătrunderea armatei române în Transilvania.

Legal disclaimer:

Diplomația română și Marea Unire – secțiune realizată de Ministerul Afacerilor Externe – Arhivele Diplomatice, pe baza unor materiale selectate din volumul O istorie ilustrată a diplomației românești (1862-1947), de Dinu Giurescu, Rudolf Dinu, Laurențiu Constantiniu, Monitorul Oficial, București, 2011.

Documentele de arhivă și fotografiile provin în principal din fondurile Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe (AMAE), precum și ale altor instituții partenere: Arhivele Naționale ale României (SANIC), Biblioteca Academiei Române (BAR), Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și Muzeul Național Cotroceni (MNC).