![]() |
20.03.2025, 20:24 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Cursul conteaza foarte mult, mai ales ca este ceasul economiei!" ne spune Cristian Popa membru al Consiliului de Administratie al BNR. Pai daca este ceasul economiei, de ce nu-l lasam sa mearga, sa-si faca treaba, sa ne arate "timpul" real al economiei.
Culoarul batatorit pe care s-au facut tranzactiile in ultimul timp a fost reprezentat de 4,97xx, in care variatia a fost vizibila doar de la zecimala a treia. Variatiile procentuale de la o zi la alta au fost reprezentate de numere zecimale, 0,00xx, cu 4 zecimale in care doar zecimalele 3 si 4 mai inregistrau fluctuatii. Vorbim de volatilitati minimaliste, dar acestea nu sunt reale, ci sunt consecinta interventiei in piata. Avem, de fapt, un curs deghizat, un curs care balteste si nu spune adevarul despre economie. Este un defazaj evident intre cursul leu/euro si realitatea economica.
Suntem intr-o situatie paradoxala: desi avem inflatie mare, deficitele gemene sunt exagerat de mari (deficitul de cont curent este cel mai mare din Uniunea Europeana), cursul de schimb euro-leu este stabil. Traiasca Banca Nationala Romana!
Depasirea pragului de 5 lei/ 1 euro este privita ca o Lebada Neagra , cu un impact psihologic de amploare in randul populatiei, indeosebi in randul celor care au rate in euro. Atingerea acestui prag a fost prognozata de analisti de mult timp, dar aceasta nu s-a materializat in niciun fel.
Deprecierea leului in raport cu euro ar fi benefica in primul rand pentru exportatori, fiind o gura de oxigen aducatoare de venituri substantiale. Exportatorul prin acest curs valutar nu poate transfera preturile mari la care isi cumpara materia prima pentru produsul exportat. Adica cumpara scump de pe piata interna si vinde ieftin pe piata externa. Exista o diferenta mare intre cresterea preturilor pe plan intern si cresterea cursului valutar. Sa luam un calcul ipotetic: sa presupunem ca preturile materiilor prime au crescut in industria prelucratoare cu 25% intr-un interval de timp, iar in acelasi interval am inregistrat o crestere a cursului valutar de 3%. Pierderea exportatorului este foarte mare, mai ales daca pretul de livrare la export este nenegociabil. Suntem intr-o situatie de trade off: curs stabil vs. eficienta exporturilor.
Sa nu-si inchipuie cineva ca sustinerea monedei nationale este o treaba simpla! Aceasta este ajutata prin vanzare de miliarde de euro pe piata, pentru a contrabalansa cererea. Evident, valuta provine din rezervele Bancii Nationale, din Fondul de Rezerva al Guvernului. Guvernul, in scopul de a-si acoperi necesarul de cheltuieli imprumuta euro pe care-i arunca apoi in piata. Chiar daca autoritatile nu vor sa recunoasca aceasta practica este tot o forma de interventionism in piata valutara. Cu ajutorul acestor bani se pune batista pe tambalul pietei valutare, cand aceasta clocoteste. In acest fel se evita turbulentele din economie si se castiga si pacea sociala.
BNR, in a carui responsabilitate este politica monetara, urmareste cu atentie ce se intampla cu leul, mai precis cu evolutia acestuia in raport cu euro, acesta fiind si o modalitate de a lupta cu inflatia.
Tot Cristian Popa ne spune, mai precis ne avertizeaza ca " daca dezechilibrele macroeconomice nu se corecteaza este greu de imaginat ca lucrurile vor ramane la fel de stabile pe viitor". Mai sleau inseamna ca interventiile in piata valutara nu pot dura la infinit, ci trebuie ca economia sa contribuie la realizarea echilibrului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.