![]() |
18.07.2025, 20:14 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Romania are un deficit comercial de vreo 35 de miliarde Euro - dar cine mai sta sa calculeze, cu atat mai putin sa-i pese - si este la nivel global pe locul 10 pe lista tarilor cu deficit comercial. Langa Grecia, care spre deosebire de noi nu are industrie de manufactura si nu prea prelucreaza materii prime (are turism in schimb, nu avem date daca guvernul grec da vouchere ca sa ajute turismul...).
Pe locul intai la nivel mondial, ca deficit de balanta comerciala, se afla SUA si, chiar daca deficitul este mai degraba din servicii, nu bunuri, el este motivul pentru care Presedintele Donald Trump forteaza tarife vamale, pentru a forta (re) localizarea de productie industriala in federatie, pentru a forta reducerea deficitul de balanta comerciala. Risc o noua serie de injuraturi dar spun din nou asta, Donald Trump, te iubesc!
Top 3 tari cu care Romania are deficit de balanta comerciala sunt 1) China - ce surpriza!.... -, 2) Germania si 3) Polonia - nici o surpriza, cand cumparati de la Pepco, CCC, Cocodrilo, Tymbark, Synsey, 4F, sa stiti ca o faceti de la o firma poloneza. Singurul lant romanesc de la care cumparati cand mergeti in Polonia este Luca. Cele trei tari de pe podium, insumate, sunt responsabile de un deficit de balanta comerciala de peste 11 miliarde, asadar circa 30% din total.
Ah, Germania! Partenerul nostru strategic, motorul economiei europene, este o super-putere industriala cu un PIB de peste 4.500 miliarde de Euro, reprezinta 25% din PIB-ul comunitar, are un excedent de balanta comerciala de 100 miliarde de Euro, ramane un leagan al industriei de manufactura, de inovatie si de cercetare-dezvoltare. Germania, te iubim. Germania este principalul partener economic al Romaniei si principalul generator de deficit de balanta comerciala, vreo 4 miliarde de Euro.
Germania este o mare putere farmaceutica globala, super-nume gen Bayer, Boehringer, Merck, Biogen, BioNTech, Fresenius, BBraun si multe altele au ca punct de plecare Germania, iar top 10 companii producatoare de medicamente din Germania au o cifra de afaceri insumata mai mare decat PIB-ul Romaniei.
Astfel incat, avand 500 de companii farmaceutice care produc in Germania, este greu de crezut ca principalului partener economic al Romaniei ii va pasa vreodata de Aspacardin. De fapt, Germania, la fel ca multe alte tari normale la cap, prefera sa isi sustina fabricantii locali, chiar sa aiba o anumita auto-suficienta in zona fabricatiei de medicamente, ca sa nu stea cu mana intinsa la altii. In general, pentru mancare, chimie, aparare, energie, este foarte periculos sa stai cu mana intinsa la altii.
Asadar, titlul comentariului - sunt cam 1/16 neamt si destul de fluent in germana, recunosc totusi ca pentru Handelsbilanzdefizit am validat prin AI - este mai degraba metaforic, nicidecum la bascalie.
Daca nu ne propunem sa facem din diplomatia economica politica de stat si nu cream, indiferent de institutia care guverneaza, punti comerciale in ambele sensuri intre Romania si tarile puternic dezvoltate, inseamna ca nu am inteles nici acum ca politicul este forma concentrata a economicului. Avand in vedere accentul de aparare, Rearm, Reassurance, Safe, sau cum s-o mai chema, ne putem astepta la o crestere a deficitului de balanta comerciala si mai mare in raport cu Germania, pentru ca (si) de acolo vom cumpara sisteme militare.
Companiile romanesti trebuie sa se industrializeze si sa se internationalizeze, ori asta nu se poate face fara sprijin de la Presedintie, chiar daca nu ii intra in atributii.
-----
Dragos Damian este consilierul onorific al premierului Ilie Bolojan, insa opiniile publicate pe Ziarul Financiar sunt scrie in nume personal, fara legatura cu pozitia sa publica.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
18.07.2025, 20:14