×

Accesează
contul existent

Opinii

Dragos Damian, Terapia Cluj: Hopa! Jensen Huang, seful Nvidia, companie cu o valoare de piata cat...

Dragos Damian, Terapia Cluj: Hopa! Jensen Huang, seful Nvidia, companie cu o valoare de piata cat 10 PIB-uri ale Romaniei: Trebuie sa revenim la productie. Nu fiecare persoana de succes trebuie sa aiba un doctorat. Nu fiecare persoana de succes trebuie sa fi ajuns la Stanford sau MIT

14.12.2025, 10:47 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Cand seful celei mai valoroase companii din lume spune ceva, te opresti un pic, stai jos si asculti.

Cand seful celei mai valoroase companii din lume spune ca nu toata lumea trebuie sa aiba licente, masterate si doctorate, sistemul de educatie trebuie sa isi reconsidere prioritatile.

Cand seful celei mai valoroase companii din lume spune ca tinerii ar trebui sa se indrepte catre munca in fabrici (adaug eu, uzine si combinate), probabil ca tinerii ar trebui sa se indrepte catre meseriile din fabrici, uzine si combinate sau catre profesiile care nu vor putea fi inlocuite de digitalizare, robotizare si inteligenta artificiala.

In sediile universitatilor din Romania, in birourile din cladirile de clasa A si in salile de conferinta din hotelurile de cinci stele - unde specialistii vorbesc fandosit si ceremonios despre digitalizare, robotizare si inteligenta artificiala - exista o lipsa enorma de personal pentru curatenie, de personal pentru servicii, mentenanta si reparatii, de pompieri, de personal de paza.

Lipsesc de peste tot electricieni, instalatori, excavatoristi, faiantari, tractoristi, operatori industriali, lucratori in agricultura, culegatori, soferi, menajere, bone, persoane ingrijire varstnici, lipsesc specialisti pentru multe, multe alte profesii din fabrici, uzine si combinate.

Nu mai este nimeni in Romania pregatit sau doritor de munca fizica, rezultatul a 35 de ani de dezindustrializare, de migrare catre vest a majoritatii romanilor foarte buni meseriasi, de batjocorirea "Dorel" a muncitorilor, de nimicire a invatamantului profesional, de vise care le umbla in cap conducatorilor nostri despre digitalizare, robotizare si inteligenta artificiala.

Peste cativa ani, incepand din 2032, pleaca in pensie Decreteii, vreo 3-4 milioane de oameni, ultima generatie invatata cu meserii din fabrici, uzine si combinate.

Urmeaza doua generatii una dupa alta, Milenialii si GenZee, care urasc din toate puterile tot ce inseamna fabrici, uzine si combinate. Ambele generatii, dar mai ales GenZee, ar trebui sa se gandeasca serios daca peste cativa ani vor mai exista profesiile intelectuale pentru care s-au pregatit, daca vor mai avea nevoie de licente, masterate si doctorate.

Si ce facem cu generatia digitala, cu Alpherii, copiii nascuti dupa 2010?

Ii tinem 16-18 ani intr-o forma de invatamant pentru ca la 22-24 de ani sa aiba licenta, masterat sau doctorat in domenii pentru care nu mai exista cerere sau ii lasam cu 10-12 clase pentru ca la 16-18 ani sa castige mii de Euro pe luna lucrand ca electricieni, instalatori, excavatoristi, faiantari, tractoristi, operatori industriali, lucratori in agricultura, soferi, menajere, bone, persoane pentru ingrijire varstnici si in multe, multe alte meserii din fabrici, uzine si combinate.

Trebuie sa devenim constienti, in frunte cu cei care ne conduc, ca s-a terminat cu lozincile despre digitalizare, robotizare si inteligenta artificiala. Problemele Romaniei sunt cele legate de deficitul de electricieni, instalatori, excavatoristi, faiantari, tractoristi, operatori industriali, lucratori in agricultura, soferi, menajere, bone, persoane pentru ingrijire varstnici si multi, multi altii. De persoane care stapanesc foarte bine o meserie fie in fabrici, uzine si combinate, fie in afara lor.

Daniel David, seful de la MEC, caruia ii place expresia "schimbarea de paradigma", ar trebui sa schimbe paradigma si sa-i trimita pe copii si tineri catre profesii in fabrici, uzine si combinate.

Gata cu licentele, masteratele si doctoratele. Gata cu sistemul de invatamant care produce analfabeti functional cu licente, masterate si doctorate.

Daniel David, spune-le copiilor si tinerilor sa invete o meserie.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare