Opinii

Se discuta forte mult in ultimele saptamani despre starea finantelor publice ale tarii, o tema pe care, personal, in calitatea mea de economist, o consider extrem de relevanta pentru discursul public. Cu toate acestea, nu este o tema noua, nu este o situatie aparuta in ultimele saptamani, cu atat mai putin nu in acest an.

Problema finantelor publice ale Romaniei este veche si, de cele mai multe ori, am ajuns in situatii limita, dupa care am luat masuri mai dure pentru a restabili sustenabilitatea pentru o perioada, dupa care au fost initiat alte masuri prin care am incarcat bugetul. Ca exemplu avem inceputul anilor 90, apoi finalul acestora pentru corectie, anii 2007-2009 in care am incarcat din nou bugetul, apoi corectia din 2010-2011. Cel mai recent ciclu este 2022-2023-2024 prin care bugetul a fost incarcat de cheltuieli si acum este necesara o corectie. Deficitul bugetar in 2023 a fost de 5,61% in timp ce in 2024 a atins 8,65% - acesta este deficitul cash, adica difenta absoluta in platile efectuate.

O mentiune importanta - raportarea deficitului la PIB nu inseamna efectiv raportarea la venituri ci la dimensiunea economiei. O raportare la venituri ar fi mult mai terifianta, ar rezulta un deficit de aproximativ 3 ori mai mare.

Cum am ajuns aici? Foarte simplu, prin cresteri de cheltuieli care au condus la o crestere de bunastare, dar pe datorie. Diferenta fata de celelalte cicluri de crestere a cheltuielilor este ca de data aceasta au crescut si cheltuielile cu investitiile, in 2022 au fost peste 92 de miliarde lei, in 2023 peste 128 miliarde lei iar in 2024 peste 155 miliarde lei - dintre acestea cheltuielile de investitii sustinute de statul roman au fost de 40,5 miliarde lei in 2022, 38,8 miliarde lei in 2023 si 65 miliarde lei in 2024. Este o veste foarte buna insa trebuie sa avem in vedere eficienta acestor cheltuieli - ce venituri vor genera si ce calitate a vietii vor imbunatati pentru ca avem riscul de a fi de deschis prea multe santiere si sa nu le putem finanta pe toate.

O corectie fiscala este necesara, iar aceasta inseamna ca Statul sa cheltuie mai putin si sa stranga mai mult. In ultimii doi ani, modificarile fiscale au fost destul de relaxate pentru ca urmau perioade electorale, acum insa e nevoie de mult mai mult. Cu cat a fost amanat mai mult momentul, cu atat nevoia de masuri mai dure.

Un lucru este cert, cu totii vom pierde! Angajati in mediul privat, in mediul public sau antreprenori ori actionari cu totii vom avea de pierdut, indiferent de masurile luate, pentru ca:

La nivel general, acestea se pot traduce intr-o scadere a consumului si/sau investitiilor, deci un recul al economiei care se poate transfera chiar in recesiune - in cazul unor masuri dure.

In ceea ce priveste masurile efective consider ca protejarea puterii de cumparare prin pastrarea actualei taxari, in special a muncii, este cel mai important aspect de care ar trebui sa tina cont guvernantii - o mica paranteza, inca nu stim cine sunt guvernantii. Un lucru este cert, Statul roman are nevoie urgenta de bani si nu poate astepta masuri fiscale care sa aduca bani la buget in 6-12 luni, ci are nevoie de masuri cu efect pe termen rapid, 1-3 luni.

Cresterea impozitului pe venit prin revenirea la mult clamata cota unica de 16% inseamna de fapt o crestere a impozitarii muncii si este important sa ne amintim ca la inceputul anului 2018 a fost distrusa cota de 16% prin mutarea contributiilor de la angajator la angajat! Evident la nivel general, impozitarea muncii nu a scazut! Din pacate Statul roman s-a obisnuit sa creasca taxarea muncii pentru ca este usor de colectat si pentru ca aduce efecte intr-un termen scurt. Munca este deja supra-taxata in Romania prin cumulul de impozit si contributii, tara noastra fiind printre tarile care taxeaza cel mai mult munca: 41,5% din salariul brut inseamna impozite si contributii. Spre comparatie, Polonia taxeaza munca cu 34,3%, Franta cu 46,8%, Spania cu 40,2%, Germania cu 47,8%, Italia cu 45%, Cehia cu 40,2%, Ungaria si Slovacia fiind in jurul valorii de 41%. Sub 40% gasim taxare in Olanda, Regatul Unit, Irlanda, Norvegia si Danemarca. Dupa cum vedem, suntem in "liga mare" la taxare dar la serviciile oferite nu prindem acelasi top.

Economia Romaniei este dependenta de consumul privat iar o scadere a puterii de cumparare se va vedea rapid in evolutia economiei. Daca adaugam si cota de TVA la taxarea salariului, prin consum privat, vom ajunge la o cota totala de 60,5% - atat incaseaza Statul roman din salariul cheltuit pe bunuri si servicii!

Inainte de a vorbi de cresteri de taxe trebuie sa vorbim despre reduceri de cheltuieli. Asa-numita taxa de solidaritate este nimic mai mult decat o palma data angajatilor sau mediului privat. Ma intreb, de ce ar trebui sa fim solidari cu Statul roman pentru plata unor indemnizatii mamut in diverse companii de stat, agentii sau pensii speciale?

Sa fim intelesi, nu sunt de acord cu scaderea in masa a salariilor angajatilor din mediul public - a fost o masura foarte dura in 2010 care a generat multe efecte nefaste in economie, in sistemul bancar si in societate. Sunt insa de acord cu reevaluarea unor sporuri, a unor indemnizatii mamut din companii de stat si agentii, si de ce nu, sa vorbim si despre pensiile speciale si reintegrarea imediata in campul muncii. Evident, discutia trebuie purtata si despre varsta de pensionare a unor categorii privilegiate. De asemenea, eliminarea platii orelor suplimentare pentru categoriile de personal operativ este un alt exemplu de aplicare in masa a unei decizii analizate prea putin.

O alta sursa de pierderi in bugetul Statului roman este multitudinea de scutiri fiscale existente in codul fiscal, toate categoriile privilegiate de diferite scutiri de impozite sau taxe insumand pana in jurul a 1% din PIB. Este o suma enorm de mare si, in continuare, sunt promovate initiative legislative care vizeaza scaderi de taxe sau impozite pentru diverse categorii de persoane sau de produse ori servicii. Un stat supra-incarcat de scutiri duce la inechitate si evident la pierderi din venituri. Evident, nu avem o situatie centralizata a acestora.

Scaderea cheltuielilor Statului roman se poate face din bunurii si servicii - textul standard la fiecare "alarma" bugetara sau, varianta dureroasa, scaderea salariilor angajatilor din sectorul public. O scadere in masa a salariilor bugetarilor nu este o solutie corecta, nici eficienta. De asemenea, "marota" salariilor demnitarilor este mereu adusa in discutie si e la fel de falsa ca si modul in care se propaga. Salariile demnitarilor din Executiv, ministrii, secretari de stat sunt foarte mici si nu poti astepta performanta fara sa platesti, indiferent ca esti Statul roman sau o companie privata. Salariul unui ministru este de 11 mii lei iar un al unui secretar de stat nu depaseste 10 mii lei - acesti oameni au o responsabilitate imensa iar nivelul de pregatire si acesta trebuie sa fie pe masura!

O discutie importanta este taxarea capitalului, capitol pe care Statul roman nu exceleaza si are lacune in administrarea fiscala, respectiv in digitalizare, taxarea fiind mult mai prietenoasa fata de alte state - de aici si numarul mare de firme pe care foarte multi fosti angajati aleg sa lucreze pe cont propriu. Taxarea capitalului este inca prietenoasa in Romania - taxarea dividendelor este de doar 10%, a fost sub 10% pana la inceputul acestui an iar castigurile din tranzactii imobiliare sau bursiere sunt si acestea reduse.

Taxarea proprietatilor este inca foarte relaxata in Romania si am ajuns la discrepante enorme, un apartament similar la nivel de caracteristici dar situat in orase diferite, cu valori de piata total diferite, spre exemplu Bucuresti si Mizil, a ajuns sa aiba un nivel de impozitare similar. Impozitarea proprietatii trebuie sa aiba in vedere valoarea proprietatii, pentru a reflecta conditiile economice si sociale.

Cresterea TVA nu este cel mai mare rau - Presedintele Nicusor Dan a cazut intr-o capacana mediatica prin semnarea actului ca nu va crestere TVA-ul, de fapt un context favorabil creat pentru un alt fost candidat intr-o alta campanie electorala. O crestere a taxei pe consum presupune totusi posilitatea de a pastra puterea de cumparare si de a decide daca si cat vrem sa consumam, si la ce nivel de pret.

PNRR este cea mai mare gura de oxigen pe care Statul roman (inca) o are la indemana insa acesti bani pot fi obtinuti daca viitorul guvern va arata nu doar angajamente pe hartie ci masuri reale care sa se transpuna in reforme fiscale. Pierderea unei sume consistene va conduce Statul roman la imprumuturi din ce in ce mai scumpe si la o situatie generala mai greu de stabilizat. Merita mentonat ca pana la acest moment, Statul roman a reusit sa atraga doar 37,6% din total fonduri din PNRR prin lipsa reformelor si intarzierea investitiilor asumate.

In concluzie, inainte ca guvernantii sa creasca taxe si impozite trebuie sa inceapa cu cheltuielile - in primul rand sa faca un recensamant asupra cheltuielilor si sa opereze taierile necesare - asa aratam seriozitate, echitate si, mai ales, incredere. Apoi, daca este nevoie de cresteri de taxe, orice dar nu categoriile care sa conduca la scaderea venitului disponibil - avem in fata o perioada economica cu multe semne de intrebare iar o scadere a venitului disponibil al populatiei ar agrava si mai mult modul in care societatea va naviga. Inchei prin a parafraza din audierea in Congresul SUA a Secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, care spunea ca nu avem o problema cu veniturile ci avem o problema cu cheltuielile, referindu-se la modul in care Statul American imparte resursele.