Opinii

D iscutand cu un amic despre fotbal, despre politica, despre sansele lui Geoana la Cotroceni, despre razboiul din Ucraina - daca vine aproape de noi -, inevitabil am ajuns sa discutam despre schimbarile sociale care se intampla in jurul nostru odata cu noile generatii care vad altfel lucrurile pentru ca pornesc de la un nivel mai ridicat de trai, salarial, social fata de cel de la care am pornit noi in anii '90.

Concluzia lui, avand oameni in subordine, este ca pe acestia nu ii mai motiveaza lucrurile care ne-au motivat pe noi - sa fii cineva, sa ajungi undeva, iar daca acest lucru implica si bani mai multi, este bine. Pe noi saracia ne-a motivat pana la un punct. Si, odata ce l-am atins, ne-am uitat in jur la alte lucruri. Noile generatii nu mai sunt motivate de o profesie, de o functie, de o pozitie intr-o companie, de a face un lucru care pare greu de facut, de a primi felicitari si aplauzele celor din jur si ale sefilor.

Nimic din toate acestea pare sa nu mai conteze. A fi doctor, a fi inginer, a fi avocat, a fi profesor nu mai este ceva de prestigiu. Sunt prea multi avocati pe piata, profesorii sunt considerati cei mai slabi oameni si nimeni nu mai vrea sa fie profesor pentru ca aceasta profesie are o perceptie proasta in societate in primul rand pentru ca au salariile mici si nimeni nu are un respect pentru cineva care are un salariu mic.

Doctorii sunt vazuti ca fiind smecheri care iau bani de la bolnavi. Poate a fi marsterchef este o smecherie acum. Mai poti sa-i motivezi pe oameni doar prin bani, dar si banii aia sunt limitati - cat mai poti sa cresti salariile?

"Absent nemotivat sau prezent demotivat?" este intrebarea lui.

Aproape nimeni nu mai vrea sa preia responsabilitati, nimeni nu vrea sa lucreze cu alti oameni, nimeni nu vrea sa fie responsabil de ceea ce fac oamenii din echipa si din subordine, nimeni nu ar vrea sa creasca in organigrama daca asta implica lucruri mai multe de facut. Multi ar vrea sa fie directori sau patroni imediat, dar fara sa preia din "crucea" lor, ci numai din castigurile lor.

Toata lumea se uita la castigurile pe care le obtin firmele la care lucreaza, ar vrea ca banii sa fie impartiti, dar nimeni nu ar vrea sa-si asume riscuri pentru acele investitii sau pentru a face acei bani. Cei care lucreaza in domeniul resurselor umane spun ca vechile generatii trebuie sa se adapteze la noile generatii, si nu invers.

Cum spunea cineva la conferinta Zf HR Trends 2024, directorul de HR sau cei care lucreaza in HR trebuie sa fie acum mai mult psihologi pentru angajati decat oameni care sa fie responsabili de organigrama, de head-hunting, de politicile de motivare. Toata lumea vrea empatie, dar cine sa faca bugetul, cine sa faca vanzarile, cine trebuie sa indeplineasca targeturile etc.? Pentru ca piata muncii este stransa, pentru ca firmele inca mai au nevoie de angajati, pe care nu ii gasesc asa de usor, trebuie sa se adapteze la schimbarile sociale care se intampla.

Demotivarea, lipsa de interes pentru un lucru sau altul, protestul la locul de munca prin neimplicare fac parte din viata unei companii, iar daca patronii, daca actionarii vor sa tina compania in viata, vor sa supravietuiasca cu ea peste ani, trebuie sa se adapteze. Digitalizarea, automatizarea, robotizarea inlocuiesc o parte dintre oameni dar nu pe toti, asa ca tot trebuie sa lucrezi cu oameni.

Fara motivare, fara energie, fara determinare nu poti sa cresti sau cresti mult mai greu, fara foame de rezultate nu poti sa ai rezultate, inertia din rezultatele trecutului te duce pana la un anumit punct, pana vine concurenta peste tine, pana vin schimbarile tehnologice si te trezesti ca ai pierdut pariul cu viitorul.

Concluzia este ca am ajuns intr-un punct in care am intrat pe un platou si este mai greu sa gasesti resurse de motivare si de energie pentru a creste in continuare.

Aceasta opinie a aparut prima data pe Business Magazin.