×

Business Hi-Tech

Start-up-ul Swisspod Technologies, care dezvolta o tehnologie ce ar putea permite crearea unei...

Start-up-ul Swisspod Technologies, care dezvolta o tehnologie ce ar putea permite crearea unei solutii de transport terestru de mare viteza, lanseaza o runda de finantare de 200.000 de euro pe SeedBlink

18.04.2024, 10:51 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Start-up-ul Swisspod Technologies, fondat in Elvetia de romanul Denis Tudor, alaturi de Cyril Denereaz, care dezvolta o tehnologie ce ar putea permite crearea unei solutii de transport terestru de mare viteza, anunta o noua runda de 200.000 de euro pe SeedBlink, ca parte a unei finantari totale de 7 milioane de euro. Aceasta investitie va fi utilizata pentru inovare, cercetare si expansiune globala, permitand companiei sa avanseze dezvoltarea hyperloop, un sistem revolutionar de transport de mare viteza care sa schimbe viitorul transportului de pasageri si de marfa.

"Solutia hyperloop pe care o construim la Swisspod este mai mult decat sustenabila si rapida. Proiectul nostru este viabil din punct de vedere economic, datorita modului in care am redus substantial costurile de realizare a infrastructurii sistemului. Ne bucuram sa impartasim viziunea noastra asupra evolutiei sectorul transporturilor cu o comunitate de investitori din Romania care, la fel ca si noi, crede in puterea inovatiei, a sustenabilitatii si contribuie activ la construirea unui viitor mai prosper", a spus Denis Tudor, CEO si co-fondator al Swisspod.

Investitorii si business angels pot sa participe la runda de finantare prin intermediul SeedBlink, incepand cu un tichet de investitie minima de 2.500 de euro. Runda de strangere de fonduri a atras coinvestitii din partea unor actori notabili, precum Charlie Holding, Polysys Industries si un cerc exclusivist de business angels, au transmis reprezentantii companiei printr-un comunicat.

"SeedBlink este mai mult decat o simpla platforma de strangere de fonduri; suntem un mediu de crestere pentru proiecte transformatoare precum hyperloop-ul lui Swisspod. Platforma noastra ofera un ecosistem complex pentru inovare, crestere si succes si suntem bucurosi sa lucram din nou cu Denis si echipa sa. Oportunitatea de a investi in Swisspod este mai mult decat o investitie in tehnologia revolutionara a companiei; este un angajament de a modela viitorul conectivitatii si sustenabilitatii globale", a adaugat Eric Bartha, Head of Revenue la SeedBlink.

Printre cei interesati de tehnologia dezvoltata de Swisspod se numara antreprenorul Richard Branson, un sustinator fervent al hyperloop-ului, ce a fost atras de progresele inregistrate de Swisspod, fiind interesat sa descopere potentialul utilizarii tehnologiei dezvoltate de companie pentru a explora noi frontiere ale inovatiei aerospatiale, arata sursa citata anterior.

Infiintata in 2019, Swisspod a luat nastere in urma unei conversatii pe care fondatorii au avut-o cu Elon Musk, cofondator si CEO al SpaceX.

"Hyperloop este un sistem revolutionar de transport intracontinental pentru pasageri si marfuri, constand intr-o capsula propulsata electric, complet autonoma, care se deplaseaza cu o viteza similara cu cea a sunetului (1.200 km/h) intr-un mediu cu presiune joasa si rezistenta aerodinamica foarte redusa. Hyperloop va reduce semnificativ timpul de calatorie intre orase si tari si va fi mai sustenabil decat orice mijloc de transport curent, deoarece emisiile sale directe de carbon pot fi reduse pana aproape de zero prin levitatie magnetica si motoare electrice pentru propulsie. In prezent, Swisspod se concentreaza asupra dezvoltarii unei solutii de hyperloop pentru transportul de marfuri ca pas intermediar in atingerea misiunii sale de a face acest sistem accesibil pentru pasageri."

Swisspod a depasit etape importante de-a lungul anilor, precum lansarea primei infrastructuri de testare a hyperloop-ului din Europa, in Elvetia.

Compania si-a extins eforturile de cercetare si dezvoltare in Colorado (SUA) si, prin intermediul unui parteneriat cu TuTr Hyperloop, lucreaza la dezvoltarea si implementarea acestei tehnologii de ultima ora in India, sustinuta de un acord intre guvernele din Elvetia si India. "In plus, rolul Swisspod in proiectul european Muspell, care a primit o finantare de 3,5 milioane de euro din partea Consiliului European pentru Inovare (EIC) si Secretariatului de Stat Elvetian pentru Educatie, Cercetare si Inovare (SERI), subliniaza implicarea sa in abordarea provocarilor legate de managementul termic al hyperloop-ului."

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare