E-guvernare și administrare participativă
Soluția de e-guvernare și administrare participativă propusă de Orange în conceptul de oraș oferă administratorilor orașelor posibilitatea de informare în timp real a cetățenilor și turiștilor și de comunicare cu aceștia.
Ce este?
Soluţia propusă de Orange pentru smart city permite interacţiunea cu cetăţenii și promovarea turistică prin implementarea unei platforme de marketing de proximitate. Aceasta constă în instalarea unei rețele de senzori de tipul iBeacon ce transmit informații și mesaje targetate și geo-localizate prin intermediul unor aplicații mobile dedicate, dezvoltate de Orange alături de partenerii săi. Astfel de aplicații pot fi ghiduri turistice, portaluri de informare cetățenească, instrumente pentru promovarea obiectivelor, acțiunilor sau comunității de afaceri locale, mijloace de implicare e cetățenilor și de guvernare participativă.
Folosind tehnologia Bluetooth, platforma sesizează apropierea dispozitivelor mobile care au instalată aplicația dedicată de senzorii iBeacon și transmite informațiile sau mesajele de interes public, anunţuri, programele evenimentelor din oraş, situaţia lucrărilor pe diverse străzi sau zone, avertismente meteo, în funcție de acceptul prealabil al utilizatorilor pentru primirea de astfel de informații.
Beneficii
- Această componentă a conceptului Orange pentru orașe inteligente facilitează participarea activă a comunităţii la dezvoltarea oraşului prin implicarea cetăţenilor în sondaje de opinie personalizate şi prin creşterea accesibilităţii imediate la informaţiile de interes public prin notificări şi campanii informative transmise direct în aplicația mobilă dedicată.
- Stabilire de obiective şi activități pentru vizita în orașul respectiv
- Explorare virtuală înainte de a alege oraşul ca loc de petrecere a timpului liber
- Informaţii cu privire la evenimentele viitoare
- Acces la informaţii utile în ceea ce priveşte mobilitatea în cadrul oraşului
- Oportunitatea de a lua parte la concursuri organizate în aplicaţie, treasure hunt-uri şi alte activităţi interactive
- Posibilitatea de a primi vouchere de discount în sectorul de ospitalitate şi de a beneficia de premii
- Comunicare directă, instantanee şi eficientă cu cetăţenii
- Derularea de sondaje cu subiecte de interes public în cadrul aplicaţiei
- Transparența relaţiei cu oamenii din comunitate
Cum funcționează
Soluția de marketing de proximitate utilizată pentru promovare turistică și interacțiunea cu cetățenii folosește senzori iBeacon instalați în zonele de interes turistic şi public (muzee, universități, licee, unităţi turistice, statui, catedrale, pieţe etc.), care transmit către dispozitivele mobile aflate în zona acoperită și care au instalată aplicația dedicată, informațiile relevante în conformitate cu campaniile definite în prealabil.
În acest scop, municipalitatea are la dispoziție o platformă cloud în care încarcă informațiile, definește campaniile și modul în care sunt activate în funcție de moment, loc și profilul utilizatorilor. În plus, administratorii orașului pot vizualiza rapoarte statistice și analitice privitoare la interacțiunea cu utilizatorii și pot genera răspunsuri personalizate.
În varianta sa integrală, soluția de marketing de proximitate propusă include următoarele module:
- Reţea hardware de beaconi şi managementul complet al acesteia
- Platformă web
- Aplicaţie mobilă dedicată, dezvoltată pe platforme Android sau iOS
- Integrator social media
- Modul de management de campanii digitale
- Modul de raportări şi statistici în timp real
Pentru informații suplimentare și detalii despre soluția Smart City și implementarea acesteia:
■ contactează persoana dedicată companiei sau instituției tale din cadrul Serviciului Clienți
■ apelează 776 (gratuit de pe telefonul mobil Orange) sau 0374.44.7766 (apel cu tarif normal din orice rețea)