plateste aici
Casierie online
deschisă non-stop
plătește online orice factură Orange

rapid și sigur, direct cu cardul tău

plătește aici »
reîncarcă aici, la curs BNR,
o cartelă PrePay

cu minim 5 euro credit și ai:

  • 100 MB internet pe mobil
  • 50% mai mult bonus Orange Phone Credit
reîncarcă aici »

Volumul de conținut disponibil la doar un click distanță în mediul digital creează oportunități extraordinare de învățare, cunoaștere și relaționare, dar și o serie de riscuri pentru cei mai tineri dintre utilizatori: copiii. Conținutul neadecvat vârstei, conversațiile cu necunoscuți sau dedicarea timpului liber în exclusivitate divertismentului online sunt printre cele mai delicate subiecte atunci când vine vorba despre siguranța pe internet a copiilor.

La Orange, ne implicăm activ în construirea unui mediu digital mai sigur pentru cei mici, dezvoltând parteneriate durabile cu organizații recunoscute pentru contribuția lor în domeniul prevenirii riscurilor la care pot fi expuși copiii în timpul navigării pe internet.

Astfel, Orange România este partener al programului european Sigur.info, implementat în România de consorțiul format din Organizaţia Salvați Copiii, Positive Media și FOCUS (Centrul Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual). Programul își propune să ofere părinților, profesorilor și copiilor cunoștințe și instrumente necesare pentru utilizarea serviciilor de internet într-un mod constructiv, prin campanii de conștientizare, consiliere a părinților şi copiilor și raportare a conținutului ilegal întâlnit pe paginile web românești.

Dacă ai întâlnit și tu în mediul online situații ori materiale ilegale sau care pot dăuna dezvoltării emoționale a copiilor, click aici . Partenerii noștri de la FOCUS vor gestiona mesajul tău și îți vor oferi un răspuns în termen de maximum 5 zile lucrătoare.

Pentru mai multe informații despre modul în care îți poți proteja copilul de riscurile inerente la care poate fi expus în mediul digital, accesează Internet Helpline, linia de consiliere și ajutor gestionată de Organizația Salvați Copiii.

Orange România, ca membră a grupului Orange, este parte a CEO Coalition for Making the Internet a Better Place for Kids, un program de autoreglementare inițiat de Comisia Europeană în anul 2011, asumat de managementul de top al celor mai mari companii din domeniul telecomunicațiilor și tehnologiei informației. Ca parte a acestui angajament, Orange România pune deja la dispoziția utilizatorilor serviciilor de internet nu doar un instrument de raportare a conținutului neadecvat, dar și o aplicație de control parental menită a preveni și diminua riscurile la care pot fi expuși copiii în timpul navigării pe internet. Află din pagina dedicată mai multe detalii despre Orange Content Lock, aplicația pentru părinți, dedicată siguranței pe internet a copiilor.

sus