×

Banci si asigurari

Top 10 cele mai mari profituri bancare in 2023, cel mai bun an al bancilor din istoria Romaniei

Top 10 cele mai mari profituri bancare in 2023, cel mai bun an al bancilor din istoria Romaniei

18.04.2024, 00:08 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

¬ Profiturile pentru majoritatea bancilor au crescut cu procente individuale cuprinse intre 14% si 50% ¬ Intregul sistem bancar a incheiat anul 2023 cu un profit record de aproape 14 mld. lei, cu 35% peste 2022 ¬ Cresterea creditarii a franat in 2023 la 7%, la jumatate fata de 2022, iar economia a incetinit, cresterea PIB fiind de doar 2,1%. Bancile mari au raportat pentru anul 2023, in general, profituri in crestere comparativ cu 2022, in conditiile cresterii creditarii si a veniturilor, evolutia castigurilor fiind influentata in principal de nivelurile ridicate ale dobanzilor, dar si de costul mic al riscurilor si provizioanele reduse. Profiturile pentru majoritatea bancilor mari au crescut anul trecut, in general, cu procente individuale cuprinse intre 14% si 50%. In contextul dobanzilor mari, profitul intregului sistem bancar romanesc format din 32 de banci a sarit in anul 2023 la un nou record, de aproape 14 mld. lei, mai mare cu 35% fata de 2022, conform BNR. Cele mai profitabile trei banci mari au fost in anul 2023 Banca Transilvania, BCR si Raiffeisen Bank, cu castiguri cumulate de circa 6,7 mld. lei, adica aproximativ 50% din castigul total al sistemului bancar. Iar daca adaugam si BRD si ING Bank si punem impreuna castigurile celor mai profitabile cinci banci mari din Romania, se ajunge la 9,9 mld. lei, adica peste 70% din castigul total al sistemului romanesc. Comparativ, in anul 2022 Banca Transilvania, BCR si BRD au fost pe podium in clasamentul celor mai profitabile banci, cu castiguri cumulate de 5,3 mld. lei in 2022. Lider in topul celor mai profitabile banci mari din 2023 este Banca Transilvania, care conduce si topul bancilor de pe piata locala dupa active, banca raportand un castig net de peste 2,49 mld. lei, in crestere cu 14% fata de 2022. Pe locul 2 in topul bancilor profitabile a fost in 2023 BCR, a doua cea mai mare banca dupa active, care a obtinut un profit net de aproape 2,49 mld. lei, mai mare cu 36% fata de 2022. Podiumul topului bancilor mari profitabile din 2023 este completat de Raiffeisen Bank, a sasea cea mai mare banca dupa active, care a avansat in topul profitabilitatii dupa ce a obtinut anul trecut un castig net de peste 1,7 mld. lei, in crestere cu 39% fata de 2022. Castigurile record ale bancilor au fost obtinute intr-un context in care creditarea a franat in 2023, crescand cu un ritm mediu de circa 7%, la jumatate fata de viteza din 2022, in timp ce si economia a incetinit, cresterea PIB fiind de doar 2,1%, fata de 4,1% in 2022.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare